Stimati schizofreni si telespectatori, bine v-am regasit la emisiunea noastra, Jurnal de mare audienta, care se numeste asa pentru ca are o audienta care este o audienta mare acest jurnal si d-aia. Astazi nu stim ce va prezentam si nici macar nu stim cine suntem noi, cele doua gemene ca doua picaturi de apa chioara, motiv pentru care sa ne numim simplu, Lolec si Bolec. Sau Pic si Poc. Eu sunt Pic si ea e Poc. Ba nu. Ea e Poc si eu sunt Pic. Ba nu, stai, eu sunt Poc si ea e Bolec. Vom rezolva aceasta mica problema de identitate in pauza publicitara, cand ma voi uita in buletin ca sa-mi spun cine sunt eu.
Acum vorbesc eu, Pic: Ce vrem noi sa va spunem este ca noi suntem niste fetea. Acum spunem impreuna: ENTUZIASTE. Acum vorbesti tu: ai care salta mult din vocea. Eu: De ce saltam mult din vocea. Tu: Ai de ce suntem noi asa.
Impreuna: VESELE. Eu: Pentru ca luam vitamine. Tu: ai d-aia.
Impreuna: aNe bucuram de o sanatate DE FIER care sanatate inseamna VITALITATE. IHA. Iabadabadu. Noi suntem mereu cu zambetul pe buze si exaltate, chiar si atunci cand vorbim despre CANCER, ha-ha, ce super! Femeile folosesc cosmetice TOXICE, ihaaaa, beton, beton, beton, fata, mai da-mi o pastila ca ma simt EXCELENT. Adica sa ma simt AI MAI EXCELENT, ia uite cum ma zbantui, da-mi o bicicleta si-n cinci minute fac turul Frantei in maini, uaaaau, MESERIE! Marfa! Ba chiar as adauga eu, marfa de marfa!
Pentru ca noi, gemenele viitorului, suntem niste fete ZGUBI-ZGUBI, ha-ha! Ai senzatia ca traiesti intr-o nuvela de Eliade? Ei bine, noi ITI GARANTAM ca traiesti intr-o nuvela de Eliade. Ti se topeste creierul cand te uiti la noi? Nici noua!
Ha-ha! Te simti nebun si neadaptat? Nu mai stii daca esti tu insuti sau doar o holograma? Te simti ca un tipar sau ca o mostra intr-un borcan cu formol? Nu mai stii care e diferenta dintre tine? Te simti un tablou al lui Picasso? Iti culegi ochii de pe biblioteca? Te confunzi cu tine insuti? Ha! La noi in emisiune e locul tuturor schizofrenilor lumii. Iar daca inca esti un om normal, nu te nelinisti! Inca o editie a jurnalului nostru si te facem schizofren la loc, ha-ha, fata, ce ma distrez!
Noi am reinventat Arta Spunerii. Noi suntem viitorul in materie de televiziune. Televiziunea nici nu stie ce pas urias a facut aducand doua gemene exuberante ca noi sa prezinte o amarata de stire, ha-ha, fata, ce tare! Nu, CNA nu trebuie sa se sesizeze pentru ca, incetul cu incetul, transformam natia asta intr-o mare de schizo. Ai stiti de ce nu se sesizeaza? Pentru ca deja CNA nu mai stie cine e si trebuie sa se uite pe buletin, ha-ha, v-am spus noi ca noi atacam identitatea? Ai cum am putea ataca altfel identitatea stimatului-telespectator-cu-dubii daca nu anihiland mai intai Instanta Suprema? Deja, CNA nu mai stie la ce etaj sta si de ce. Deja CNA e invalidizat de noi, gemenele schizo. Stai linistit, tu esti la rand! Schizofrenul meu iubit! Ihaaaa, BETON!
Luiza Moldovan