Pentru spectacolul de la Teatrul de Comedie, Alice Barb alege - sau, mai degraba, se lasa aleasa - sa distribuie in cele doua roluri doi actori aflati la varste artistice diferite, Vladimir Gaitan si fiica lui, Gloria Gaitan. "Anul trecut, Vladimir Gaitan mi-a propus sa lucram o piesa in doua personaje impreuna cu Gloria, fiica lui. Ne stiam de mult, traversaseram impreuna doua experiente de teatru, cu el in postura de director, dar nu ne cunosteam cu adevarat. Se ivea asadar un prilej sa ne cunoastem si poate sa ne imprietenim. Un mare om de teatru spunea ca regizorul este un organizator de experiente umane. Urma asadar ca eu sa organizez experienta unui actor aflat in plina maturitate artistica cu a unei tinere actrite aflate la debut. Faptul ca cei doi sunt tata si fiica facea ca lucrurile sa fie si mai dificile", declara regizoarea.
Construind scenic un mini-univers, casa unui burlac singuratic si egoist, indragostit de Mozart si de propria tabla de sah, spectacolul lui Alice Barb este un dialog intre doua singuratati. Iar calitatea montarii consta in primul rand in faptul ca regia reuseste sa armonizeze efuziunile sentimentale ale celor doi actori cu un umor tandru, pe alocuri salvator. Fara artificii regizorale sau actoricesti care nu si-ar fi avut locul in acest context, spectacolul pare sa-si propuna in primul rand sa aduca laolalta doua personalitati artistice diferite, pornind de la un text care le permite, pe de o parte, sa se joace de-a tatal si fiica si, pe de alta parte, sa se puna reciproc in valoare.
Rolul de fiica descoperita dupa 20 de ani si care intra brusc in viata unui barbat pe care incepe sa-l numeasca "tata", ii permite Gloriei Gaitan sa-si dezvaluie o forta interpretativa ce devine cu fiecare scena mai evidenta. Fara ezitari majore, actrita aflata la debut se instaleaza confortabil in spatiul scenic construit de Alice Barb si isi asuma cu seriozitate fiecare gest si fiecare replica. De partea cealalta, Vladimir Gaitan se lasa cucerit de la un moment la altul de curajul partenerei de scena. Comunicarea nu esueaza nici o clipa. Prin gesturi simple, replici spumoase, bine plasate, montarea lui Alice Barb trece de la amuzament la stari nostalgice, fara sa alunece in patetic. De la prima scena, in care fata intra fortat intr-o lume pe care isi propune s-o cucereasca, asumandu-si treptat, tabla de sah, portretul lui Mozart, care troneaza in mijlocul casei, si amantele celui pe care il descopera drept tata, si pana in ultimul moment, cei doi protagonisti strabat un traseu al cunoasterii si autocunoasterii.
Fara sa isi propuna sa fie mai mult decat o comedie lirica, montarea de la Teatrul de Comedie are meritul de a aduce laolalta doi actori care se potenteaza reciproc si cucereste prin placerea de a juca, prin simplitate si prin coerenta interpretarii.
