New York, 15 ianuarie 2008
Academia Americană de Film a anunţat cu câteva ore în urmă lista celor nouă filme selectate în penultima fază a nominalizărilor la Oscar pentru categoria "Cel mai bun film străin". În ciuda aşteptărilor, filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu se află pe această listă.
Reacţia criticilor de film americani la această veste a fost imediată.
Sub titlul How Do You Say "Oscar Scandal" in Romanian?, cunoscutul critic de film de la LA Weekly, Scott Foundas, acordă un larg articol în ediţia din 15 ianuarie a ziarului reacţiei sale imediate de indignare la faptul că filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu nu a intrat pe lista de nominalizări pentru Oscar. Articolul conţine o explicaţie exhaustivă despre procedura de selecţie, un impresionant istoric al adeziunii critice fără rezerve în SUA faţă de filmul lui Mungiu şi un rechizitoriu extrem de aspru la adresa a ceea ce el numeşte "o zi care va rămâne în istoria premiilor Academiei drept infamă". Motivul: "Filmul străin cel mai apreciat al anului, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al regizorului român Cristian Mungiu, nu se află pe lista de nominalizări pentru Oscar".
Scott Foundas este criticul care a introdus filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile în cadrul ceremoniei decernării premiilor Asociaţiei Criticilor de Film din Los Angeles care a avut loc pe 12 ianuarie. Criticii din LA au considerat 4, 3, 2 ca fiind "Cel mai bun film străin al anului". La aceeaşi ceremonie, Vlad Ivanov a primit distincţia de "Cel mai bun actor într-un rol secundar".
Sursa : ICR New York