Temerile organizatorilor festivalului concurs de muzica populara "Vara, vara, primavara", organizat la sfarsitul saptamanii trecute la Sibiu, s-au dovedit întemeiate: Pavilionul 2007, în care s-a desfasurat evenimentul, a fost prea mic pentru toti doritorii.
Pentru spectacol au fost asigurate circa 1.300 de locuri, dar cateva zeci de persoane au ramas pe dinafara. Acestea au facut scandal inaintea spectacolului, dar, pana la urma, toata lumea a intrat, iar festivalul a fost un succes.
A fost gratuit
La festivalul concurs al muzicii populare, intrarea a fost libera, iar acest lucru, anuntat pe afisele care au împânzit orasul, a atras multi spectatori. Organizatorii si-au dat seama cu o zi înainte ca s-ar putea sa se confrunte cu o situatie neplacuta.
„Dupa cum ne-au spus jandarmii, foarte multi oameni vin la cort ca sa se intereseze de intrare, astfel ca ne temem ca s-ar putea sa vina prea multa lume. Am lipit deja pe afisele din oras benzi albe peste locul unde scrie ca intrarea e libera, dar ne temem sa nu se creeze aglomeratie.
Am împartit deja 400 de invitatii duble pe strada, însa cortul are doar o mie si ceva de locuri”, spunea Silvia Macrea, director al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale „Cindrelul – Junii Sibiului”, înainte de festival.
Daca în prima seara a concursului lucrurile au decurs foarte bine iar spectatorii au avut loc, în a doua, vineri, la gala laureatilor, au fost ceva probleme, tocmai datorita ofertei bune a festivalului.
2.000 de spectatori
Atrasi de recitalurile sustinute de nume cunoscute, precum Ionut Dolanescu, Cornel si Lupu Rednic, Ansamblul folcloric „Cindrelul – Junii Sibiului” si un concert al Orchestrei „Lautarii” din Chisinau, spectatorii au fost mult mai multi, circa 2.000. De aceea, au intrat mai întâi cei cu invitatii, ca sa îsi ocupe locurile.
Ceilalti au ramas în acest timp la poarta, moment în care unii au început sa vocifereze, fiindca se temeau ca nu vor putea intra. Ei au acuzat faptul ca în cort ar mai fi fost loc de gradene, care acum erau montate numai într-o jumatate a spatiului, sau ca festivalul ar fi trebuit sa se tina în Piata Mare. Scandalul nu a durat mult, fiindca tuturor le-a fost permisa intrarea.
Urmatorul, in Piata Mare
Cei care nu au mai prins locuri au stat fie asezati pe scarile gradenelor, fie pe lânga scena, fie în picioare. Dincolo de acest incident, festivalul a fost un succes, interpretii de muzica populara oferind un concert de patru ore.
Organizatorii au anuntat ca urmatorul mare eveniment, Festivalul International de Folclor „Cântecele Muntilor”, din vara, va fi organizat în Piata Mare, fiind asteptati circa 5.000 de spectatori.