Desi instanta l-a exonerat, el nu a fost repus in drepturi decat dupa ce ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, a dat un ordin in acest sens. Totusi, desi ordinul ministerial a fost emis in ianuarie 2006, Cernat a fost reangajat de catre Catalin Ionescu Arbore, directorul ONB, dupa aproximativ trei luni! Cu toate acestea, el nu figureaza in programul nici unui spectacol pana la finalul stagiunii in curs, sfarsitul lunii iunie. Potrivit lui Rasvan Cernat, ceea ce se intampla este "caraghios", pentru ca timp de peste doua luni nu exista nici o posibilitate de spectacol. "Sunt angajat, fac repetitii, iau leafa, dar nu am ce sa dirijez. Este caraghios, cu atat mai mult cu cat eu am un repertoriu mare, de aproximativ 25 de lucrari, din care 22 se regasesc si in repertoriul Operei Nationale", a declarat cu obida dirijorul ostracizat! Rasvan Cernat, fost director al Operei, a intrat pentru prima oara in conflict cu ministerul dupa ce, in 2001, a fost inlaturat de la conducerea ONB pe motiv de frauda economica. Potrivit lui Cernat, desi instanta l-a exonerat, el nu a fost repus in drepturi, nefiind reangajat ca dirijor la Opera din cauza defunctului Ludovic Spiess si a actualului director, Catalin Ionescu Arbore!