John Kramer (interpretat de acelasi Tobin Bell) se intoarce intr-un nou film Saw, “Saw X”, a carui actiune se va desfasura intre prima parte a seriei (lansata in 2004, ramane si astazi unul dintre cele mai bune filme recente de gen) si a doua. De aceasta data John Kramer, luptandu-se cu o boala incurabila, se decide sa plece in Mexic pentru a se supune unui tratament experimental, dar aparent singura sa sansa. Stie ca nu mai are mult timp, insa alege sa riste in speranta unui miracol.
Isi va da in scurta vreme seama ca totul este doar o escrocherie, o afacere care profita de disperarea celor bolnavi, promitandu-le vindecarea si oferind doar o minciuna. Pentru setul de reguli al lui Jigsaw este imposibil sa ierti asa ceva, si isi va folosi toate priceperea si sadica sa inventivitate pentru a se razbuna pe escroci, supunandu-i unei serii de capcane fatale si cerandu-le, ca de fiecare data, sa isi salveze viata cu sacrificii si compromisuri cumplite.