Petru Damir, Covatica cu oua rosii
Din Adevarul literar si artistic, aprilie 1938
Primavara ne aduce atatea surprize bine motivate si nelipsite de un temei al realitatii, incat adeseori fiinta noastra ramane mirata in fata atator minunatii. Cat de mici suntem noi pentru a cuprinde cu mintea taine atat de mari. Cat de marginita este ratiunea omeneasca si cat de mici sunt vederile noastre pentru a putea privi dincolo de noi insine. Priviti un rasarit de soare in dimineata unei zile cu cer senin, in primavara, priviti succesiunea zilelor si noptilor, rasfangeti-va toata puterea de cugetare asupra acestor probleme si intrebati-va nu sunt acestea minuni ? Uitati-va cum se imbraca pomii intr-o haina alba de petale si cum isi raspandesc trandafirii parfumul lor din zi in zi. Vedeti cata infatisari ia imensul natural ? Cine ramane nepasator in fata acestora ?
Primavara a inceput si odata cu ea totul s-a trezit din amorteala in care a stat o iarna intreaga, inviind parca din dogoratul razelor stralucitoare ale soarelui. Ce fumoasa-i primavara!
Cum furnica lumea dupa treburi si cum rade natura in jurul ei. Oricine se bucura vazand cum totul prevesteste o minune cu mult mai mare decat cele aratate pana aici. Se apropie sosirea unei zile mari. Mijlocul primaverii ne aduce cea mai mare surpriza, cea mai mare minune in fata careia toti s-au spaimantat, pamantul s-a cutremurat si catapeasma bisericii s-a rupt in doua. Aceasta este sarbatoarea sarbatorilor, este praznicul praznicilor, este Invierea Domnului. Sunt Pastile. Cat de mari sunt tainele imparatiei cerurilor!
Vestirea invierii Domnului, s-a raspandit cu repeziciune in toate partile si nimeni nu a putut tagadui un adevar mare ca acesta. Cei ce L-au persecutat au inceput sa-L slaveasca. Aratarile Lui dupa inviere, Mariei Magdalena, lui Cleopa si in alte imprejurari, sunt scene de mare surpriza.
Cum putea un om sa invie ? Iata intrebarea pe care si-o pun atatia dintre voi. Atitudinea lui Toma din Evanghelie fata de Mantuitorul, are o perpetuare pana in zilele noastre. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a vindecat atatia bolnavi numai cu cuvantul, a poruncit furtunii pe mare sa stea si a stat, a zis sa se prefaca apa in vin, si s-a facut asa !
Adevaratii crestini, insa, trebuie sa creada ca Mantuitorul cata vreme a luat corp omenesc si a avut nevoie de hrana, imbracaminte, odihna etc. – ca si noi insine – inseamna ca a fost om adevarat, dar a fost in plus si Dumnezeu adevarat prin faptele sale supranaturale, care nu sunt altceva decat minuni mai presus de legile firii. El a avut dar, doua naturi: una omeneasca si una Dumnezeiasca.
Hristos a Inviat, si odata cu aceasta se asteapta reinvierea sufetelor noastre spre cele bune, trezirea sprea a cugeta in sus iar nu in jos. Primavara cu frumusetile ei a inceput, si odata cu ea, se asteapta imprimavararea sufletelor noastre, se asteapta curatenie spirituala.
De la o margine la alta a lumii, se asteapta Invierea Domnului.
Clopotei, Dorina Padineanu
