Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" organizeaza in perioada 30 martie - 1 aprilie 2007, targul dedicat marii sarbatori a Floriilor - "Floriile cu bucurie". In acest an Floriile se sarbatoresc pe 1 aprilie.
In incinta muzeului se vor organiza programe culturale care vor prilejui intalnirea cu mesteri populari, rapsozi, ansambluri folclorice si grupuri de muzica religioasa.
Floriile deschid pentru toti romanii ortodocsi ciclul sarbatorilor pascale, care se incheie o data cu Inaltarea lui Iisus.
In aceasta zi, Duminica Floriilor, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri inmugurite de salcie, care se impart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in miini, cu luminari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intimpinat Mintuitorul.
Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii impodobesc icoanele, usile si ferestrele.
In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvintat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.