Pe Eugene Ionesco l-am intalnit, cum am aratat in alta parte, pe strada si, apoi, la un spectacol dat de Andrei Serban, iar Cioran, trebuie sa spun, a fost cel mai accesibil. I-am dat pur si simplu un telefon, am spus cine sunt si de ce il caut: il cautam pentru a-i arata cele 10 sau 12 aforisme pe care le selectasem si le tradusesem din opera lui romaneasca pentru Dictionarul de "Citatii" pregatit de Editions Tchou... Spre surpriza mea, inabordabilul Cioran m-a primit imediat, fara nici o ezitare, si am descoperit un alt om decat acela pe care mi-l imaginasem citindu-i stralucitoarele lui texte nihiliste: un intelectual roman comunicativ, foarte politicos, cu un ras, din cand in cand, eliberator si foarte tineresc... Am notat in Jurnalul meu parizian aceste intalniri care, in loc sa ma demoralizeze, cum ma asteptam, mi-au lasat alte impresii si alte stari de spirit... In primavara anului 1971 mi-a aparut volumul E. Lovinescu - scepticul mantuit si, primind mai multe exemplare, am expediat unul lui Mircea Eliade la indemnul Monicai Lovinescu si Virgil Ierunca, in ideea ca, cine stie?, l-ar putea interesa.
Nu mica mi-a fost mirarea cand, dupa cateva saptamani, am primit scrisoarea pe care o reproduc in numarul de fata.
Eliade se arata interesat de Lovinescu, chiar daca Lovinescu nu-i acordase in "istoriile" sale locul pe care literatura lui Eliade il merita. In genere, E. Lovinescu, aflat pe o pozitie sincronista si rationalista, respinge ceea ce el numeste curentele irationaliste in cultura, ca si G. Calinescu, Serban Cioculescu si mai toti criticii din a treia generatie maioresciana. Iata-l, acum, pe Eliade marturisind ca citeste "cu delicii" pe criticul care nu-i acordase, in tinerete, mari sanse si ca regreta faptul de a nu fi participat la sedintele "Sburatorului". Citeste cu atentie cartea mea si face observatii... bibliografice. Are dreptate, numai ca, in privinta scrierilor didactice ale lui E. Lovinescu, eu am respectat cronologia data de autor. In fine, scrisoarea lui Eliade este flatanta pentru tanarul autor care eram, atunci, si foarte incurajatoare pentru tanarul lector parizian cu un buget mic si o famelie mare.
Amabilitatea pe care mi-a aratat-o Eliade a avut, cred, urmari favorabile pentru mine, critic literar; i-am citit mai toate cartile (pe cele mai multe mi le-a oferit chiar el), am inceput sa scriu despre ele, in fine, la inceputul anilor '80 am reusit sa public un volum masiv (In curte la Dionis) cu prozele sale fantastice.
I-am cerut o prefata si mi-a trimis-o. L-am intalnit de mai multe ori la Paris si ecourile acestei intalniri (pentru mine miraculoase, ca sa nu spun istorice!) se gasesc in jurnalele si corespondenta lui Eliade. Am aflat acolo judecati de valoare despre scrisul meu care ma onoreaza, trec peste ele pentru a nu provoca supararea amicilor si inamicilor mei literari.
Scrisorile lui Eliade arata, intre altele, preocuparea lui pentru destinul sau romanesc. Se pare ca apelul lui Noica (de a-si consolida destinul intelectual in cultura romana, lasand in pace Occidentul care o sa-l uite!) avusese ecou. Eliade manifesta o atentie sporita (chiar exagerata) fata de tot ceea ce se scrie, in limba romana, despre el. Cel putin asa mi se parea mie in anii '70 si la inceputul anilor '80. Ideea mea de a-i publica naratiunile fantastice si confesive i-a placut si, pentru a fi sigur de acuratetea textelor, mi-a trimis un volum din Amintiri (aparut la Madrid, 1966) cu modificarile, corecturile de rigoare. Pana la urma, Amintirile n-au fost cuprinse in volumul pe care il pregateam pentru "Cartea Romaneasca". Au ramas doar naratiunile fantastice (in numar de 16), mai putin Pelerina (1975), Dayan (terminata - cum precizeaza chiar autorul - in ianuarie 1980) si micul roman Nouasprezece trandafiri (1979). Pe acestea le-am putut publica de-abia dupa 1990, in doua editii (una la Editura "Fundatiei Culturale Romanesti" si alta la Editura "Moldova") care cuprindeau, in afara naratiunilor din exil, si prozele fantastice scrise inainte de 1940. O integrala, asadar, a prozei fantastice eliadesti care incepe cu Domnisoara Cristina si se incheie cu povestirea mitica La umbra unui crin. In total, 24 de natiuni, unele dintre ele (La tiganci, Pe Strada Mantuleasa, Douasprezece mii de capete de vite, Les trois graces) adevarate capodopere ale genului.
Decriptarea "lumilor paralele"
In 1980, cand pregateam antologia citata mai inainte, statutul lui Eliade in Romania era, in continuare, nesigur. Nesigur politiceste. Prozatorul avea in Conducerea Partidului Comunist Roman un mare si incoruptibil dusman, Gogu Radulescu, un om, altminteri, cultivat si cu multe simpatii in viata culturala. Pe Eliade nu-l putea insa ierta in nici un chip pentru nu stiu ce declaratie facuta in anii '30. Am discutat, intr-o imprejurare oarecare, acest subiect cu personajul citat mai sus si mi-am dat repede seama ca idiosincraziile sunt grele si de nereconciliat. Nu era singurul care manifesta aprehensiuni fata de cazul Eliade, asa ca nu puteai fi niciodata sigur ca un studiu predat azi la editura poate sa apara in anul viitor, cum s-ar fi cuvenit. Putea interveni totdeauna ceva si numele lui Eliade sarea din sumar. Am trecut chiar eu, la sfarsitul anului 1976, printr-o experienta de acest fel cu volumul II din Scriitori romani de azi. Dupa ce a aparut semnalul, cineva "de sus" a descoperit in sumar numele lui Eliade si a alertat numaidecat "forurile" ideologice. "Forurile" au decis, tot repede, topirea volumului. M-a salvat, trebuie sa spun, Adrian Paunescu. La inceputul anului 1980, cand pregateam antologia de proze fantastice, traia inca Marin Preda. Am cazut de acord cu el sa pornesc aceasta carte dificila si am incheiat-o, dupa moartea lui, cu Magdalena Bedrosian, admirabila redactoare. Volumul masiv (660 de pagini) a aparut in 1981 cu un cuvant inainte al autorului, scris, repet, la solicitarea mea. A fost redactat la Paris in septembrie 1980 (mai exact: 23 sept. 1980) si incepe astfel: "Inca din adolescenta mi-a placut sa scriu nuvele, povestiri, chiar romane fantastice"... Da mai multe exemple (acelea pe care le gasim in confesiunile sale), cum ar fi acela despre "microgeografia imaginara" pe care o organizeaza pe masura ce o inventeaza in romanele sale de aventuri onirice din aceasta perioada (Calatoria celor cinci carabusi in tara furnicilor rosii)... Eliade vorbeste, aici, si de proiectele lui gidiene (Romanul adolescentului miop) si de cele "trei vocatii" ale sale din vremea adolescentei: stiintele naturale, orientalismul (istoria religiilor, filosofie) si literatura propriu-zisa. "Vocatia tripartita" i-a incitat spiritul si i-a determinat opera pana in prezent, zice el. Faptul este evident cel putin in ceea ce priveste opera de fictiune (inclusiv literatura confesiva) si in istoria religiilor. Nu stiu daca a treia vocatie (pentru stiintele naturii) s-a manifestat dupa faza adolescentei si, daca s-a manifestat, sub ce forme.
Eliade spune ceva in acest cuvant inainte si despre conceptia lui despre literatura fantastica. Ii solicitasem, in scrisori si in discutiile avute cu el la Paris, sa-mi dea lamuriri in legatura cu acest subiect, abordat sporadic si inesential in Jurnal. Imi amintesc chiar ca i-am propus o discutie (un dialog) in care sa fie vorba si despre formele moderne ale fantasticului in literatura. M-a refuzat, zicand ca a spus ceea ce avea de spus si, in plus, nu-i intr-o forma fizica buna. Eram preocupat de aceasta tema si, profitand de sederea mea in Franta, am inceput chiar un doctorat cu Jean-Pierre Richard, profesor la Universitatea Paris XIII - Vincennes. Pastrez in arhiva mea toate documentele, inclusiv legitimatia de doctorand. Descoperisem cu o imensa bucurie critica tematista a lui Richard si frecventam cu asiduitate cursurile lui de la Sorbona "mare" si de la Universitatea libera de la Vincennes, acolo unde erau acceptati si cei care nu aveau toate actele in regula (actele privitoare la studii). Asa se face ca la Vincennes puteai vedea indivizi de toate varstele si din toate continentele. Jean Pierre Richard, cel mai important critic literar francez post-belic, preda aici. Alesesem fantasticul ca tema de studiu incitat, intre altele, si de literatura lui Eliade. Jean Pierre Richard a acceptat subiectul si mi-a indicat un numar de scrieri teoretice. Ce s-a intamplat in continuare am povestit in Timpul trairii, timpul marturisirii.
Voiam, in 1980, mai multe date despre acest concept si, raspunzandu-mi, Eliade ma trimite la o interventie a sa la "decada" de la Cerizy din vara anului 1978. Trebuie sa spun ca n-am reusit sa-i dau de urma nici azi. Poate mi-a scapat mie, poate n-a fost imprimata, oricum nu mi-a cazut in mana. In Cuvantul inainte la care ma refer tine sa se mai desparta o data (o va face in mai multe randuri) de modelul romanticilor germani, de Poe si de Borges. Singura precizare pe care o face este ca gandirea lui asupra fantasticului este solidara cu conceptia sa despre gandirea mitica si universurile imaginare pe care le creeaza:
Cartea a aparut, nu cu titlul pe care mi-l propunea Eliade (Uniforme de general), ci cu acela propus de mine si acceptat, in cele din urma, de prozator: In curte la Dionis. A avut succes, un mare succes. Nu stiu ce tiraj a avut, dar ce pot sa spun este ca, in ziua in care volumul a fost difuzat la Libraria "Eminescu" de langa Universitate, am vazut o imensa coada care se intindea pana dupa colt, pe strada Edgar Quinet...
Eliade-prozatorul nu era in 1981 un necunoscut (aparusera multe dintre nuvelele sale), dar abia acum, cu un volum masiv in fata, cititorii romani si-au putut da seama de originalitatea si forta spirituala a epicii sale. S-a mai intamplat, cred, ceva odata cu intoarcerea lui Mircea Eliade in limba romana: a cazut prejudecata criticii cum ca literatura romana nu era vocatie pentru fantastic. Eliade si Voiculescu si dupa ei o serie de tineri prozatori, de la Stefan Banulescu la Dumitru Tudor Savu au dovedit faptul ca scriitorul roman stie sa citeasca semnele ambiguitatii si a invatat repede sa organizeze epic misterul, straniul si toate celelalte elemente care alcatuiesc "lumile paralele" de care vorbeste Eliade.
Stafia erorilor politice
Toate acestea s-au petrecut, repet, la sfarsitul anilor '70 si inceputul anilor '80. Ar fi necesara, azi, o noua editie din scrierile lui Eliade in care sa-si afle locul si precizarile, corecturile propuse de Mircea Eliade in scrisorile pe care mi le-a trimis si, desigur, in alte confesiuni epistolare (pe cateva le-am aflat in textele publicate de Mircea Handoca). Insa o editie Eliade (o editie de opere complete) intarzie sa apara. As vrea sa public in seria Pleiade prozele vechi si noi (romanele existentialiste si naratiunile mitice din exil), dar pana acum n-am reusit sa-i conving pe cei care detin drepturile de autor. N-am la dispozitie alta arma decat arma rabdarii si a sperantei. Astept si eu, ca si profesorul pe care l-am citat in mai multe randuri, ca sa oboseasca nedreptatea, suspiciunea, brutalitatile, mizeriile tranzitiei. Pana atunci public, repet, aceste scrisori in care Eliade regreta insemnarile sale vechi, cu "iz hagiografic", despre Hasdeu si crede ca, stilistic, Noaptea de Sanziene este cel mai bun roman al sau. Nu-i asa (mai bune sunt naratiunile sale mitice si capodopera lui romanesca este micul roman Nunta in cer!), dar aceasta este judecata criticului, nu a autorului. Am lamurit toate aceste nuante in cartea mea Mircea Eliade, nodurile si semnele prozei, inclusiv simbolurile din Tinerete fara tinerete la care se refera Eliade in scrisoarea din 12 mai 1981. Imi reproseaza aici ca n-am staruit asupra "paralelismului" cu basmul Tinerete fara batranete. Pot sa-i raspund: n-am staruit pentru ca paralelismul era programatic, vizibil, m-au interesat, in analiza, diferentele, nuantele...
In ultima scrisoare primita, Eliade se refera si la o copie dupa adresa Rectoratului de la Universitatea din Chicago, acolo unde istoricul religiilor predase atatia ani. O parasea, acum, cu o melancolie bine retinuta, dar si cu bucuria ca a creat o scoala si a lasat in urma lui o catedra ce-i va purta numele. De curand, am aflat ca placuta cu numele lui Mircea Eliade a fost scoasa, ca urmare a articolelor ostile aparute, intre timp, in presa internationala. Erorile politice de tinerete ale lui Eliade continua sa-l urmareasca si dupa 20 de ani de la moartea lui. Cand vom gasi, oare, intelepciunea si calmul de a le defini cu obiectivitate pentru ca, eliberati de cosmar, hermeneutii sa se ocupe in liniste de opera sa? Ma tem ca pentru unii acest timp si aceasta liniste a spiritului n-o sa vina niciodata.
Eugen Simion
22 martie 2007
30 Iunie 1971
Mult stimate domnule Eugen Simion,
Raspund pe loc scrisorii D-tale din 25 Mai, retransmisa de la Albion (unde ajunsese ca in timpurile bune, abia la... 28 Iunie!). Asta, ca sa nu ma banuiti cumva prea lenes, sau bolnav, sau uituc... Voi pregati teancul de carti cand voi sosi la Paris, pe la sfarsitul lui August, asa ca-l veti gasi la intoarcere. (Si poate voi avea norocul sa va intalnesc: noi ramanem pana pe la 10-15 Oct.). Mi-ar fi placut mult sa va cada in mana si Noaptea de Sanziene, macar pentru faptul ca, stilistic, e romanul meu cel mai izbutit.
As avea multe de spus asupra fantasticului in literatura; dar cu alt prilej. Deocamdata, voi trimite xerografia unei scurte prefate (La Two tales of the Occult - New York, 1970 - Secretul Dr. Honigsberger). Nu stiu daca ati vazut "La tiganci si alte povestiri", volumul aparut asta toamna si cuprinzand aproape totalitatea prozelor mele fantastice. Daca nu, vi-l pot trimite de aici - impreuna cu alte cateva nuvele ("Ivan", "In curte la Dionis...", etc).
As avea o rugaminte: Posed vol. I din E. Lovinescu, Scrieri - dar nu si volumele urmatoare. Daca nu sunt epuizate, as fi fericit sa le primesc.
Cu urari de sanatate si spor la munca, al D-tale sincer,
Mircea Eliade
17 Ian. 1980
Draga domnule Eugen Simion,
Primesc d-abia acum scrisoarea D-tale din 25 Dec. Iti multumesc - si-ti urez si eu un An Nou precum ti-l doreste inima.
Proiectul D-tale de a tipari toate nuvelele scrise dupa 1945 nu poate decat sa ma bucure - si, evident, sunt de acord. Tin, insa, sa-ti atrag de la inceput atentia ca "receptionarea" mea in tara a variat, si variaza inca, datorita multor impoderabile; ca, deci, s-ar putea ca munca D-tale de "editor" sa fie zadarnica - si, in acest caz, mi-ar parea rau mai ales pentru D-ta...
Planul volumului mi se pare just: Nuvele (Madrid), Mantuleasa, In curte la Dionis, plus cele cateva nuvele recente din La tiganci ("Podul", "Adio!" etc), daca e vorba sa reunim toate nuvelele scrise dupa 1945. O novella de 115 pag. dactilo apare in Revista. Scriitorilor. Romani, titlul (provizoriu) este "Tinerete fara de tinerete" (a aparut la Shurkamp Verlag K.G sub titlul Der Hundertjahrige). Iti voi trimite un extras indata ce le voi primi din Germania. Sunt sigur ca aceasta novella poate "trece" mai usor decat micul roman Nouasprezece trandafiri (1979) si cel pe care l-am incheiat saptamana trecuta, Dayan.
Nu prea vad, insa, de ce ar fi tiparite Amintirile; mai ales ca in iarna aceasta va aparea la Gallimard primul volum din Memoire (1907-1937) sub titlul: Les promesses de l'Equinoxe, care continua Amintirile pana la implinirea varstei de 30 de ani. (Te-am pus pe lista serviciului de presa si sper ca volumul sa-ti ajunga...). Dar sa nu ma lungesc cu vorba!
Iti urez succes - si mult noroc.
Al D-tale cu prietenie,
Mircea Eliade
PS. Scris pe marginea paginii intai, pe verticala fata de textul scrisorii: - "Va trebui gasit un alt volum pentru a evita confuziile bibliografice; volumul editat la Roma se gaseste deja in multe biblioteci universitare."
Mircea ELIADE 12 Mai 1981
Draga Eugen Simion,
Multumiri pentru scrisoarea din 20 IV si pentru vestea buna a iminentei aparitii a volumului. Am citit cu interes articolul D-tale din Ramuri (martie 1981). O singura observatie: n-ai staruit asupra "paralelismului" cu Tinerete fara de batranete. Ca si eroul din basmul nostru, Dominic se intoarce pentru ca, privind albumul cu fotografii, i s-a facut dor de casa. Ca si in basm, el ajunge la Piatra-Neamt tanar; incepe sa-si arate varsta numai dupa ce ajunge la cafenea, si moare curand dupa aceea (ca si eroul basmului, in fundul pivnitei; tot ce mai ramasese din castelul pe care credea ca-l parasise doar de cateva zile...). Dominic traise cu adevarat evenimentele - Elvetia, India, Dublin etc. In reintalnirea (vizionara, onirica, extatica) cu prietenii si cunoscutii, la Cafenea, el avea dreptate: grupul intreg traia inca in 1938. Reintalnirea il proiecteaza in trecut; si, ca si in basm, isi arata varsta biologica pe care o avea pe acest taram (in nuvela mea, taramul celalalt din basm este sugerat prin "mutatia" lui Dominic, aici, pe pamant; nu este o alta lume).
Si, acum, o rugaminte; poti expedia exemplare urmatoarelor persoane: Lizette Perlea, 330 East 79 Street, New York, N.Y 10019; Mary Stevenson, 1820 University Parkway, Winston Salem, N. C. 27106; Prof. Dennis Doeing, 51 W. Northrup, Buffalo, N.Y. 14214.
Iti multumesc anticipat.
Cu prietenie,
al D-tale, Mircea Eliade
P.S. L-ai intalnit pe Mac Ricketts?
Te rog da-i sa citeasca lui C. Noica nuvela Ivan.
*Pe frontonul paginii: "Ma pregateam sa-ti trimit erata. Am corectat insa numai La tiganci. Iti trimit aceste pagini pentru indescifrabil."
4 Ian. 1981
Draga Eugen Simion,
Incep prin a-ti ura un An Nou dupa pofta inimei!
Scriu cu mare greutate. Rheumatoid-arthritis nu cedeaza! Desi, de cand am venit ma indop cu droguri (sase-opt pe zi), si de 2 saptamani am inceput injectiile cu saruri de aur (rezultatele se vor vedea in 5-6 luni!...). Maine plecam in Florida, la caldura. Ne reintoarcem la 21 Ianuarie. Imi pare foarte rau ca nu pot scrie nimic despre Marin Preda. Nu l-am intalnit la Paris. Am citit, acum 10-12 ani, si mi-a placut - Intrusul. Dar am ratacit exemplarul, si chiar daca l-as fi gasit, n-as fi avut "puterea" sa scriu cele cateva pagini. Putinele resurse de energie (mentala - dar si fizica) de care mai dispun le distribui obligatiilor urgente: cursul de la Universitate, vol. III din Histoire si pregatirea Enciclopediei (in 16 vol.), al carui prospect ti-l alaturez. Sper sa scap de tortura aceasta inainte de a reveni la Paris, in iunie.
Drepturile asupra textelor romanesti tiparite in Franta, Spania si Germania, imi apartin. Asa cum am precizat in scrisoarea de acum vreo 7-8 ani (in legatura cu retiparirea volumelor Maitreyi si La tiganci, drepturile romanesti le-am cedat surorii mele, Corina Alexandrescu, Str. Sublocotenent Staniloiu Nr.7, Sect.2, cod 73228.
Textul despre literatura fantastica n-a aparut (Decada de la Cerisy) si nu am copie. Nu cred ca Pelerina si Dayan vor putea apare. Nu am la indemana copii dactilografiate. Le-as putea pregati dupa intoarcerea din Florida, dar stiu ca dactiloscriptele nu pot fi expediate prin posta. Pentru curiozitatea D-tale (si lui Dinu Noica), voi ruga pe A. Marino sa le aduca, la intoarcerea lui de la Paris.
Cu prietenie si multe multumiri,
al D-tale, Mircea Eliade
26 Ian. 1982
Draga Eugen Simion
Multumiri pentru scrisoarea din 15 dec. (primita acum cateva zile!...). Cred ca am raspuns la scrisoarea D-tale din iulie, de la Paris sau Eygaliere. Daca am devenit un corespondent imposibil nu se datoreste faptului ca sunt "ocupat", ci continuelor plictiseli cu sanatatea: cataracta care ma ameninta, artherita-rheumatoida care mi-a prins degetele si incheieturile, l'abaissement du niveau mintal provocat in tratamentul cu aur coloidal etc. Lucrez putin (si prost), scriu greu (si ilizibil chiar pentru sotia mea). Ce e mai curios: nu mi-am pierdut nici optimismul, nici certitudinea ca toate se vor rezolva cu bine (doar am mai trecut prin "incercari initiatice"...)
Astept cu nerabdare Intoarcerea autorului, si cateva exemplare din noul tiraj (primul era destul de mediocru: hartie si cerneala cum n-am mai vazut in productia romaneasca din ultimii 10-12 ani...).
Privitor la intalnirea de la Paris: as fi fericit sa se realizeze. Dar de ce sa complicam lucrurile cu intrebari si magnetofon? Cred ca am spus esentialul in textele autobiografice si in cateva interviuri. M-as repeta; si, datorita oboselii, m-as repeta sub nivelul pe care il asteapta cititorii de la un septuagenar.
Iti ureaza sanatate - si tot binele,
al D-tale recunoscator, Mircea Eliade
Albion, 18 mai 1971
Stimate Domnule Simion,
Ce bucurie, sa primesc aici, in acest orasel vetust cu 14.000 locuitori, cartea D-tale la care visam de cand o vazusem anuntata (eram, cred, inca la clinica - dar "in afara de pericol iminent sau previzibil", cum le place doctorilor sa spuna).
Am citit cele 684 de pagini in cateva zile (si nopti), si am recitit cel putin vreo suta. Interesul meu aproape suspect pentru E. Lovinescu se explica, probabil, si prin faptul ca, desi l-am cunoscut, nu i-am frecventat cenaclul. Ne intalneam prin librarii, mai ales la Alcalay si la Virgil Montaureanu. Numai dupa ce m-am stabilit in strainatate mi-am dat seama de greseala pe care o facusem: pe el, l-am citit de pe atunci, si-l recitesc intotdeauna cu delicii, dar pe oamenii de la "Sburatorul" nu-i voi mai intalni niciodata...
Inutil sa incerc o "analiza critica" a cartii
D-tale. Nu prea ma pricep, si nici fortele, cum se mai spune, nu prea ma ajuta. (Dupa cateva ore de lucru responsabil, trebuie sa ma odihnesc o jumatate de ceas. Ai mai auzit asa ceva? Ce e mai grav: doctorii au avut dreptate impunandu-mi, cel putin pentru cateva luni, un asemenea regim...). Admir, insa, efortul D-tale de intelegere si simpatia intelectuala cu care vorbesti - nu numai despre erou, ci si despre unii (macar) din adversarii sau victimele lui. Cand, acum vreo 35 de ani, prezentam pe Hasdeu, n-am stiut sa-mi domin entuziasmul - si unele pagini din "Introducerea" la editia din 1937 au un insuportabil iz hagiografic. Desi citisem pe Ileana Vrancea si Ion Negoitescu, am aflat multe din cartea
D-tale. Cea mai trista, mai neverosimila informatie: protestul lui Iorga, din martie 1940, contra proiectului de comemorare a lui Maiorescu. (A propos de Iorga, nu vad trecute in bibliografia D-tale articolele lui E. L. din Adevarul, 1937, intitulate "Iorgaica", raspuns la "Judaica" pe care le publica Iorga in Neamul Romanesc. Seria "Iorgaica" a fost, cred, intrerupta - de cenzura lui Carol II - foarte curand. Singurul lucru care nu m-a satisfacut cu totul in admirabila D-tale monografie a fost Bibliografia. Nu precizezi numarul de pagini al cartilor. Si de ce n-rele 131-134 sunt inregistrate la rubrica IV ("Alte volume de E.L."), cand trebuiau sa urmeze nr. 24? Evident, nu e vina D-tale - caci D-ta nu esti bibliograf. Dar ce suparat ar fi fost Croce sau Remy de Gourmont, sau chiar Curtius sau Gide, vazand ca nu folosesti nici criteriul cronologic, nici pe cel "tematic"...
As fi fericit sa-ti pot oferi cartile mele, in franceza, care te-ar interesa. Desigur ca V. Ierunca ti-a daruit La Nostalgie des Origines, iar Ion Cusa, Noaptea de Sanziene I. Spune-mi ce-ai vrea sa citesti, si voi scrie editorilor sa ti le expedieze direct la adresa D-tale din Bucuresti, ca sa nu-ti incarci bagajul.
La 30 mai ma intorc la Chicago. Iti voi trimite ceva maruntisuri de acolo. Daca revii in Franta in septembrie, ne vom intalni.
Cu multumiri si urari de bine,
al D-tale Mircea Eliade
Sesiune solemna
Academia Romana organizeaza astazi, la orele 11.40, o sesiune solemna consacrata implinirii unui centenar de la nasterea lui Mircea Eliade. Vor sustine alocutiuni acad. Ionel Haiduc, presedintele Academiei, acad. Eugen Simion, Dan Haulica, membru corespondent, acad. Alexandru Zub, Dr. Bogdan Tataru-Cazaban, Mircea Handoca si Sorin Dumitrescu, membru corespondent.
