1. St. Elmo’s Fire (1985) a fost pentru regretatul regizor unul din acele proiecte in care s-a implicat, pe care l-a abordat intr-o maniera extrem de personala (a fost si co-scenarist) si care ar fi putut in cazul unui esec sa ii distruga orice sansa la o viitoare cariera de cineast. Dar cu o distributie impresionanta, o coloana sonora bine aleasa, scene si momente care demonstrau ca Schumacher stie nu doar ce face, dar si in ce directie vrea sa mearga mai tarziu (desi nu avea prea mare experienta in domeniu), filmul a fost acel moment care l-a lansat si l-a ajutat ulterior sa primeasca din partea producatorilor mai multe oferte cu bugete mai mari. 2. The Lost Boys (1987) a fost primul mare succes de box-office si critica pentru Joel Schumacher, care relua intr-un horror carismatic si surprinzator mitul vampirului, adaptandu-l muzicii, modei si atmosferei anilor 80. Filmat in doar trei saptamani pentru un buget relativ modest, este considerat astazi un clasic al genului, dar cu siguranta ar fi fost cu totul diferit daca rolul lui David era interpretat de Jim Carrey, prima alegere a producatorilor. Din fericire in final David a fost jucat de Kiefer Sutherland (in ciuda ezitarilor initiale acesta a acceptat rolul) intr-o maniera terifianta si inimitabila.
3. Flatliners (1990) il avea din nou in distributie pe Kiefer Sutherland, iar pentru Schumacher a fost un proiect dificil dupa cum recunostea ulterior. Desi isi alesese actorii doriti si il avea ca producator pe Michael Douglas, iar subiectul vietii de dupa moarte il fascina, regizorul nu a stiut o buna bucata de timp cum sa abordeze povestea, temandu-se ca in final sa nu rateze filmul. Din fericire Flatliners a primit o nominalizare la Oscar pentru sunet si a ramas unul dintre titlurile cele mai cunoscute regizate de Joel Schumacher.
4. Falling Down (1993) ramane pentru Michael Douglas rolul sau preferat dintr-o lista impresionanta, iar nu putini dintre cei care au urmarit cariera de regizor a lui Joel Schumacher l-ar alege pentru prima pozitie intr-un eventual top. Amuzant este ca initial scenariul a fost refuzat practic de toata lumea, producatorii fiind sigura ca va provoca proteste si controverse (ceea ce s-a si intamplat). Schumacher insusi a fost cel care l-a convins pe Michael Douglas sa citeasca scenariu, dupa ce actorul anuntase ca vrea sa faca o pauza si sa fie doar producator pentru cativa ani. Nu a fost doar entuziasmat, dar a acceptat imediat rolul principal si a acceptat un salariu mai mic decat ar fi fost de asteptat, restul banilor fiind adaugati bugetului oricum mic. 5. Batman Forever (1995) nu a fost nici pe departe cel mai bine primit film cu celebrul personaj, critica fiind mai mult decat reticenta, iar fanii preferand de departe versiunea lui Tim Burton. Cu o distributie impresionanta – Val Kilmer in rolul lui Batman alaturi de Jim Carrey, Nicole Kidman, Tommy Lee Jones, Drew Barrymore si altii – si un regizor care a incercat o alta abordare, poate diferita de ce se asteptau fanii, filmul trebuia sa il aiba din nou pe Michael Keaton in rolul principal, iar regizor sa fie tot Tim Burton, care ar fi terminat astfel trilogia. Se pare ca pentru Michael Keaton motivul principal pentru care a refuzat a fost tocmai ca Burton a abandonat proiectul, dar a contat si faptul ca Schumacher isi dorea o poveste mai putin intunecata, pe cat posibil mai vesela decat lumea imaginata inainte de Tim Burton.
6. Cu The Phantom of the Opera (2004) Joel Schumacher a reusit nu doar o excelenta versiune cinematografica a unuia dintre cele mai indragite musicaluri produse de Andrew Lloyd Webber, dar si sa gaseasca o voce surprinzatoare: Emmy Rossum, cunoscuta mai tarziu datorita rolului din serialul Shameless. La doar 17 ani Rossum a reusit sa o joace pe Christine Daae asa cum poate nici Schumacher nu s-ar fi asteptat, iar trei ani mai tarziu lansa un prim album, Inside Out, urmat de un EP si un al doilea album, Sentimental Journey, in 2013. Daca cei care o remarcasera in film s-ar fi asteptat fie la piese din spectacole de musical, fie (de ce nu) la compozitii clasice, actrita a preferat sonoritatile pop pentru Inside Out. Cel de al doilea album (mai bine primit de critici) era o calatorie muzicala
din anii 20 pana in anii 60, o selectie a pieselor preferate de Rossum, care avea sa ajunga pe pozitia 92 in Billboard. 7. Cei care nu si-l pot imagina pe Jim Carrey intr-un film care nu este o comedie spumoasa (ce ii va folosi obligatoriu mimica incredibila) ar putea avea un adevarat soc vazandu-l in straniul The Number 23 (2007), regizat de Joel Schumacher si avand la baza un scenariu scris de Fernley Phillips. Intunecat, enigmatic, bizar, ramane unul din acele filme la care s-ar putea sa revii din nou si din nou nu doar pentru atmosfera, poveste sau pentru interpretarea lui Carrey (care demonstreaza din nou ca este versatil si surprinzator de complex) dar mai ales pentru acele mici detalii, amanunte pe care le treci cu vederea initial, dar fiecare poate (sau nu) sa aiba un rol important in ansamblu. A fost un proiect in care 23 a revenit nefiresc de mult, cat sa te gandesti ca este o campanie publicitara inedita. Onorariul primit de Carrey a fost de 23 de milioane de dolari, iar actorul a sustinut ca inca dinainte de a primi oferta a fost fascinat pana la obsesie de numarul 23. A fost proiectul cu numarul 23 pentru regizorul Joel Schumacher. A fost lansat in mai multe tari chiar pe 23 martie 2007. Si sunt doar cateva astfel de coincidente, multe intentionate, altele (sustin producatorii) stranii.
Foto: pinterest.com, imdb.com
