1. Pink Floyd – The Wall (1979)Pentru multi acesta este albumul conceptual perfect, titlul de referinta, exemplul desavarsit al genului, unul dintre cele mai bine vandute din istoria legendarei trupe. Dupa un turneu care a fost un esec financiar si care a exacerbat tensiunile din trupa, un film aparut in 1982 (regizat de Alan Parker si devenit repede o esentiala completare a dublului album original) si o revenire in ultimii ani pe scenele din toata lumea, acelasi Roger Waters demonstrand ca “The Wall” nu si-a pierdut nicio clipa forta, acesta ramane unul din acele titluri obligatorii.
Opera rock avandu-l ca personaj principal pe tragicul Pink, muzicianul care se izoleaza treptat de lumea din jur si isi construieste un zid care sa il protejeze si sa il apere, alegand refugiul intr-un spatiu inocent, sigur, situat in afara realitatii, “The Wall” avea sa marcheze mai multe generatii, fiecare parand ca gaseste noi si noi sensuri si valente. Ca o ironie initial nu putini critici au fost reticenti, dar ulterior “The Wall” a ocupat adesea primele pozitii in topurile celor mai bune albume de studio lansate vreodata, si chiar daca a fost in mare masura un proiect solo Waters si a fortat ruptura de mai tarziu, ramane un capitol esential pentru Pink Floyd si pentru muzica rock.
2. David Bowie – The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders From Mars (1972)Cand pregatea lansarea celui de al cincilea album nici macar Bowie nu s-ar fi gandit ca acesta va fi punctul din care va porni cu adevarat cariera sa. Precendentele discuri nu avusesera nici vanzarile sperate, nici recenziile care le-ar fi adus in atentia publicului, si vor incepe sa fie cumparate abia dupa ce Ziggy Stardust, bizarul alter-ego androgin venit din spatiu, a devenit un personaj iconic.
O opera rock si unul dintre titlurile esentiale pentru glam, povestea lui Ziggy Stardust amesteca science-fiction, amenintarea apocaliptica, profetii intunecate si povestea unui salvator care a venit sa impiedice sfarsitul lumii, insa in cele din urma adoratia celorlalti si vanitatea ii vor fi fatale. Cu influente diverse, un personaj cu care Bowie a ajuns sa se identifice pana la manie si pierderea identitatii (nu va fi singura data cand va pierde controlul) si un sir de concerte care au socat gusturile mai conservatoare, “Ziggy Stardust” a fost privit mai tarziu ca unul dintre cele mai bune albume lansate de Bowie, poate chiar cel mai bun.
3. The Beatles – Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (1967)Este destul de greu sa iti imaginezi astazi cat de mult a schimbat regulile jocului albumul cu numarul opt din istoria Beatles, chiar daca ulterior au fost unele voci care i-au contestat tocmai statutul de album conceptual. Dupa ce renuntasera la turnee Fab Four s-au dedicat experimentelor si rupturii de imaginea celor patru idoli ai adolescentilor, imbracati la fel si urmand de fiecare data pe scena o rutina care devenise deja obositoare.
Solutia? Sa devina o alta trupa, cu o noua identitate vizuala si mai ales muzicala, si pentru multi acest amestec de pop, rock, vodevil, music hall (si lista influentelor poate continua), purtand tunici in culori psihedelice si spunand o poveste poate fragmentata, dar care a marcat decisiv acea generatie si nu numai.
Pentru o buna parte dintre fanii de ieri si de azi acesta este cel mai bun disc The Beatles, momentul in care, fara sa stie ca finalul trupei era neasteptat de aproape, cei patru au inceput sa experimenteze cu o libertate ce paruse pana atunci imposibila. Altfel poate ca Lucy si diamantele ei ar mai fi avut de asteptat.
4. The Who – Tommy (1969)Un dublu album, o poveste bizara cu un erou care este un geniu la pinball, cu toate ca este surd, mut si orb, fara sa comunice vreodata cu ceilalti, a fost un proiect care l-a consumat pe Pete Townshend, o naratiune construita pas cu pas de la cateva idei si demo-uri ce pareau sa nu aiba vreo legatura intre ele.
Dupa lansarea care i-a frapat pe unii critici si i-a entuziasmat pe fani, The Who aveau sa promoveze “Tommy” printr-o serie de concerte (inclusiv la Woodstock sau Isle of Wight Festival) care au marcat decisiv evolutia ulterioara a trupei, si care aveau sa ramana pentru fani printre cele mai bune. Unii l-au comparat cu un roman sau cu o nuvela mai mult decat reusita, pentru numeroase trupe mai tinere a fost un model si un ideal greu de atins – de acum putem sa incercam sa spunem o poveste, asa cum au facut-o The Who – si categoric pentru trupa a fost un nou inceput. Au urmat filmul omonim din 1975 si mult mai tarziu, in 1992, chiar si un musical. Si nu oriunde, ci pe Broadway.
Cu vanzari care au depasit de multa vreme 20 de milioane de exemplare, a fost unul din acele albume despre care se spune ca sunt “obligatorii” pentru oricine vrea sa se bucure de muzica.
5. Alice Cooper – Welcome to My Nightmare (1975)Primul album solo lansat de muzician, cu o aparitie surpriza a legendarului actor Vincent Price (cu un monolog pentru una dintre piese, Devil’s Food), punctul de plecare pentru o emisiune TV si un viitor concert filmat, aparut in 1976, dar si unul dintre cele mai bune discuri din lunga cariera a lui Alice Cooper.
O continuare, poate nu la fel de bine primita, avea sa apara dupa multi ani, in 2011. Dar atunci Alice Cooper era deja un nume, un brand, si era clar ca in acel moment, cand se despartise de fostii colegi si alesese totusi sa continue, a fost si cel care l-a definit ca muzician. Era pentru prima oara cand povestind cosmarurile lui Steven artistul isi gasea cu adevarat vocea creativa, acea identitate care il va transforma intr-un reper pentru shock rock, ii va aduce turnee, fani si succces zeci de ani mai tarziu, efecte speciale pe scena si piese care au scris istorie, albume mai bine sau mai prost primite de critici. Dar adevarata sa poveste a inceput in acel moment, cu “Welcome to My Nightmare”.
6. W.A.S.P. - The Crimson Idol (1992)Marele succes pentru o trupa cu o istorie de aproape patru decenii, The Crimson Idol a fost initial un proiect solo marca Blackie Lawless, lansat in cele din urma sub titulatura W.A.S.P., o opera rock despre tragicul Jonathan Steel, cel care fuge de nefericire si se refugiaza in muzica si celebritate, pentru a se prabusi in cele din urma pentru ca nu a reusit sa se ascunda de sine.
Melancolic, melodic, surprinzator poate pentru o trupa si mai ales pentru un compozitor cunoscut in principal pentru aparitiile socante pe scena si textele controversate, care au revoltat destule sensibilitati, a fost unul dintre albumele esentiale pentru muzica metalica a anilor 90 si cel care practic a impus definitiv formatia printre cele mai bune in epoca.
Comparat cu alte albume conceptuale celebre – spre exemplu Jonathan nu incearca oare la fel ca Pink sa se ascunda si sa construiasca un zid pentru a se apara – a fost pentru multi punctul in care au inceput cu adevarat sa asculte muzica formatiei. Multi ani mai tarziu, in 2018, era lansat in sfarsit si filmul care ar fi trebuit sa insoteasca discul inca de la lansare.
7. Marvin Gaye – What’s Going On (1971)Un surprinzator, intens si la final zguduitor album conceptual, discul de studio cu numarul 11 din cariera lui Marvin Gaye, “What’s Going On” s-a bucurat nu doar de succes comercial ci si de cronici entuziaste inca de la lansare.
Si nu doar pentru muzica, dar si pentru ca povestea spusa din perspectiva unui veteran al razboiului din Vietnam, care se intoarce acasa pentru a descoperi un nou razboi, era actuala, vie si majoritatea fanilor se puteau usor identifica. Nu doar cei care luptasera si avusesera sansa de a reveni in tara, dar si cei care pierdusera un prieten, o ruda, un amic sau o vaga cunostinta intr-un conflict care devenea de la o saptamana la alta tot mai nepopulare.
