Cel mai mare oras din America de Sud si al treilea, ca populatie, din lume, cu peste 10 milioane de locuitori, Sao Paolo este capitala economica a Braziliei, dar si unul dintre cele mai importante centre culturale din regiune, cu numeroase muzee si obiective. Numeroasele cartiere merita vizitate, fiind un amestec de influente, mai ales italiene, dar si arabe sau chiar nipone, fiecare avand o atmosfera specifica, cladiri si monumente interesante, restaurante, parcuri, magazine de tot felul. Cele mai atragatoare sunt cartierele Jardins sau Itaim, dar nu si singurele. Gurmanzii care ajung pentru prima oara in Sao Paolo vor fi cu siguranta fascinati de arta gastronomica nationala, un adevarat spectacol al gusturilor, aromelor si exotismului, de la rodizios sau feijoada la specialitati internationale, putin schimbate. Restaurantele, de la cele foarte elegante la cele ieftine, populare, sunt in permanenta aglomerate.
Sao Paolo este un oras unde se mananca bine, unde locuitorii si vizitatorii stiu sa se distreze, unde petrecerile si viata de noapte se desfasoara intr-un ritm frenetic. Dar este si un oras cu un trafic deosebit de aglomerat, cu numeroase cartiere futuriste din beton si sticla, afaceri de miliarde si mult lux alaturi de cartiere saracacioase, cu cladiri simple si neingrijite. Dar este si o metropola unde puteti vizita muzee, case memoriale, puteti admira monumente si cladiri istorice, va puteti plimba prin vechile cartiere.
Muzee, obiective, atractii
Muzeul de Arta : Museu de Arte de Sao Paulo este o destinatie obligatorie pentru toti cei care ajung in oras, chiar daca nu sunt foarte interesati sau cunoscatori. In afara colectiei nationale de arta, aici poate fi admirata una dintre cele mai bogate colectii de pictura impresionista. In fiecare duminica aici este organizat un targ al anticarilor.
Catedral da Se : o biserica in stil neo-gotic de dimensiuni colosale, renovata recent, este unul dintre cele mai iubite locuri ale orasului, un monument istoric superb si un loc de pelerinaj.
Casa do Bandeirante : mic muzeu cu artefacte din perioada colonizarii si explorarii teritoriului Braziliei de astazi.
Muzeul de Arta Religioasa : considerat cel mai bun muzeu de gen din tara, cu o bogata colectie permanenta, in special pictura si sculptura, dar si obiecte de cult.
Centro Cultural Banco do Brasil : gazduit intr-o cladire neoclasica din 1901, acest centru cultural este interesant pentru cei atrasi de arta moderna si contemporana, cu trei etaje de spatii expozitionale, un teatru, o sala de spectacole, una de cinema si una destinata proiectiilor si instalatiilor video.
Avenida Paulista : principalul bulevard al orasului, astazi zona comerciala de prima importanta, un spatiu modern, cu numerosi zgarie-nori futuristi, eleganti, foarte multe banci, restaurante, birouri, magazine de lux si hoteluri. Odinioara in aceasta zona se gaseau vilele baronilor cafelei.
Centro da Cultura Judaica : Centrul Culturii Iudaice este una dintre cele mai noi creatii arhitecturale din Sao Paolo si inca de la inaugurarea din 2003 a devenit foarte popular. Dedicat prezentarii istoriei si culturii comunitatii iudaice din Brazilia, are un teatru, o galerie de arta si o sala pentru simpozioane, iar aici au loc periodic expozitii, spectacole, mese rotunde si targuri de carte.
Parcul Ibirapuera : cel mai cunoscut parc din Sao Paolo si unul dintre cele mai frumoase din America de Sud, doar ca in ciuda dimensiunilor impresionante este mai mereu aglomerat, multi locuitori alegand sa se relaxeze aici.
Muzeul Ipiranga : situata in apropiere de locul unde Pedro I a proclamat independenta, in 1822.
Fundacao Maria Luisa e Oscar Americano : colectia acestei fundatii cuprinde pictura, piese de mobilier, obiecte de cult, portelan, argint, gravuri, tapiserii, sculptura, in total peste 1500 de piese diverse, alaturi de o colectie restransa de arta moderna. Tot aici, in eleganta vila ce serveste drept sediu, au loc spectacole si reuniuni artistice.
Teatro Municipal : cladirea a fost ridicata in perioada 1903 - 1911, sursa de inspiratie fiind Opera din Paris, iar rezultatul combina inspirat elementele Art Nouveau cu baza locala. Cu cele 1500 de locuri, este un loc ce nu duce lipsa de spectatori, iar rezervarile trebuie facute cu mult timp inainte.
Pinacoteca do Estado : cladirea a fost construita in 1905 si renovata in 1998, iar astazi in colectie permanenta se gasesc peste 5000 de lucrari, inclusiv 10 sculpturi de Rodin si numeroase lucrari ale unor artisti brazilieni precum Tarsila do Amaral sau Candido Portinari.
Muzeul de Arta Contemporana : interesant atat pentru prezentarile de arta braziliana contemporana, cat si pentru expozitiile temporare dedicate artistilor straini. Aici puteti descoperi cel mai bine noile tendinte si evolutii din arta braziliana.
Instituto Itau Cultural : sponsorizat de una dintre cele mai mari banci braziliene, acest institut cultural prezinta expozitii de arta, conferinte, ateliere, proiectii cinematografice. Aici insa cei interesati vor gasi si o bogata arhiva fotografica a istoriei orasului si o biblioteca specializata.
Mercado Municipal : prima piata a orasului, o uriasa cladire in stil neobaroc, a fost renovata integral cu cativa ani in urma si este astazi locul perfect pentru iubitorii gastronomiei. Are nu mai putin de 138 standuri, unde gasiti cam orice, in principal produse locale, multe fructe si legume rare sau mirodenii exotice, dar si mai multe feluri de pesti.
Jardim Botanico : Gradina Botanica din Sao Paolo are peste 3000 de plante / 340 de specii locale, dar si o sera de orhidee, o colectie de plante acvatice, numerosi arbori si arbusti
Museu de Arte Moderna (MAM) : Muzeul de Arta Moderna din Sao Paolo are in colectia sa peste 4500 de picturi, instalatii, sculpturi, lucrari ale artistilor moderni si contemporani, multe dintre acestea fiind adesea imprumutate altor muzee si galerii din toata lumea. In expozitiile temporare sunt prezentate lucrarile artistilor contemporani.
Universitatea din Sao Paolo : Universidade de Sao Paulo este cea mai mare universitatea din Brazilia, aici gasindu-se si o un mic muzeu de antropologie. Fiecare facultate insa are un mic muzeu, fie doar o singura sala, cu exponate specifice.
Casa das Rosas : Casa Trandafirilor, o vila in stil francez cu gradini inspirate de cele de la Versailles, a fost ridicata in 1935 de un celebru arhitect local, Ramos de Azevedo. Avea sa ramana locuinta familiei sale pana in 1986, cand a fost transformata in centru cultural.
Pavilhao Japones : un obiectiv turistic inedit si fascinant, este o copie exacta a Palatului Imperial Katsura din Kyoto, Japonia, fiind proiectat de profesorul Sutemi Horiguti de la Universitatea din Tokyo. Construit in Japonia, a fost demontat piesa cu piesa, transportat in Brazilia si montat din nou in Sao Paolo, devenind una dintre cele mai populare atractii. Aici puteti admira si o expozitie permanenta de haine, arme si armuri, ceramica, sculptura.
Foto : internationalagprograms2.dasnr.okstate.edu
Septembrie 2008
www.artline.ro