Patrimoniu viu al umanitatii, samanismul este o sursa de cunoastere a omului si a naturii existentei sale. Mircea Eliade afirma ca samanismul este cea mai veche si mai larg raspandita traditie oculta. Aparut cu mult inainte de a se fi conturat institutiile religioase, samanismul a facilitat inca din vremurile ancestrale constientizarea valorii existentei omenesti, ancorata intr-o sacralitate ce avea nevoie sa fie recunoscuta si respectata.
Samanul este acel mesager, mediator intre doua taramuri, vizibilul si invizibilul, avand rolul de a stabili o legatura cu sacrul in folosul intregii comunitati din care face parte.
Definitoriu pentru calitatile samanului este modul cum comunica nemijlocit cu lumea nevazuta. In extazul samanic, sufletul propriu paraseste corpul fizic si patrunde in lumea de dincolo unde dialogheaza cu spiritele. Restabilind astfel legatura intre sacru si profan, samanul nu numai ca obtine binele semenilor sai, dar le reveleaza acestora stransa legatura care exista intre om si natura. Indemnul samanic era acela al respectului fata de sine, fata de ceilalti si fata de viata in general, deoarece omul nu este decat o particica din intregul cosmos.
Samanismul ne arata ca vizibilul nu este decat un strat subtire, un invelis fragil al invizibilului, care isi are temeiul in unitatea tuturor lucrurilor. In Univers, totul se leaga, existentele sunt egale valoric si depind unele de altele intrucat s-au ivit din aceeasi sursa sacra.