Reţeaua Naţională a Muzeelor din România lansează un apel public pentru salvarea Iconostasului de la Cotroceni.
Pentru a iniţia o dezbatere la nivel naţional despre existenţa muzeelor, rolul acestora în societate, modul în care se păstrează şi se valorifică patrimoniul în beneficiul publicului larg, RNMR pune în discuţie Hotărârea de Guvern nr.194/25.02.2009, publicată în Monitorul Oficial din 10.03.2009, care dispune preluarea în administrarea Administraţiei Prezidenţiale a mai multor bunuri culturale, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României.
Obiectele în cauză provin de la biserica fostei mănăstiri Cotroceni (demolată în 1984) şi au intrat în custodia Muzeului Naţional de Artă al României pentru a fi salvate, în august 1977, după avarierea bisericii fostei mănăstiri Cotroceni în urma cutremurului. Aproape 150 de obiecte de cult – icoane, broderii, orfevrărie, mobilier liturgic - de o inestimabilă valoare, urmează a fi extrase din spaţii special amenajate şi aşezate în biserica de beton neterminată încă, reconstruită pe vechile fundaţii ale bisericii mănăstirii ctitorite de Şerban Cantacuzino, deci în condiţii de conservare incerte.
Piesa de rezistenţă din ansamblul vizat de această Hotărâre de Guvern este Iconostasul databil către 1682, singurul păstrat din perioada cantacuzină în colecţii publice muzeale şi care, potrivit opiniei specialiştilor, este pus într-un mare pericol. Publicul care doreşte să contribuie la salvarea Iconostasului de la Cotroceni este invitat să se documenteze asupra situaţiei şi, dacă este de acord cu opinia noastră, să semneze petiţia online deschisă de RNMR, care poate fi accesată la adresa http://www.petitieonline.ro/petitie-p47413046.html
Conform opiniei specialiştilor din Muzeul Naţional de Artă al României şi din afara MNAR, constituiţi într-o comisie la solicitarea muzeului, Iconostasul este deosebit de fragilizat din cauza vechimii suportului din lemn policromat şi aurit, precum şi a demontărilor şi remontărilor suferite de-a lungul timpului (în urma cutremurului din 1977, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, când a fost împuşcat, şi în 2002, când a fost montat în expunerea MNAR). Demontarea transportul şi mutarea acestuia într-un spaţiu nefinalizat pune în mare pericol ansamblul iconostasului: dacă se pune problema mutării lor, obiectele ar trebui să fie monitorizate vreme de cel puţin un an; microclimatul din interiorul bisericii este posibil să fie incompatibil cu obiectele aduse la un anumit stadiu de conservare; odată demontat şi supus unor condiţii de transport necontrolate, iconostasul va fi grav afectat, el fiind oricum o piesă fixă, ne-destinată manevrării.
Printre specialişti se numără: Pia Stinghie (coordonator al echipei care a realizat ultima restaurare a iconostasului în 2002), Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu (Secţia de Conservare Restaurare Pictură Murală a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti), Prof. Univ. Dr. Oliviu Boldura (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), Mihai Stinghie, Cornelia Săvescu, Dinu Săvescu, Romeo Gheorghiţă, Geo Niculescu (Institutul Naţional de Cercetare în Conservare şi Restaurare), Dan Ştefănescu (Şef Secţie Restaurare Muzeul Ţăranului Român), istorici de artă şi cercetători precum Prof. Univ. Dr. Corina Popa (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), Ioana Iancovescu (Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”), Constanţa Costea (Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”) şi Tereza Sinigalia (Institutul Naţional al Monumentelor Istorice).
Întrucât refacerea lăcaşului de cult ridicat de Şerban Cantacuzino în secolul al XVII-lea este un fapt de memorie al perioadei contemporane, o parte a specialiştilor au sugerat o metodă practicată la nivel internaţional, respectiv înlocuirea obiectelor de patrimoniu cu replici care să fie expuse în biserica nou construită (ex: statuia ecvestră a lui Marc Aureliu se află în muzeul Capitolin, unele vitralii de la Sainte-Chapelle sunt expuse în Muzeul Cluny). Chiar şi arheologul Alexandru Odobescu, datorită eforturilor căruia a fost fondat Muzeul Naţional de Antichităţi (una dintre primele asemenea instituţii din spaţiul românesc), pleda, în urmă cu 148 de ani, cu puţin înainte de legea secularizării averilor mănăstireşti, pentru strângerea obiectelor de cult într-un muzeu „unde să le fie asigurată o conservare mai bună decât pe la mănăstiri”.
Iconostasul de la Cotroceni are nevoie de susţinerea publicului, care este principalul beneficiar al existenţei lui, deoarece nu s-a avut în vedere opinia specialiştilor la semnarea HG nr.194. În plus, aplicarea Hotărârii de Guvern ar crea un precedent primejdios pentru eventuale solicitări similare (ar fi începutul sfârşitului colecţiilor muzeale constituite) şi ar provoca închiderea Galeriei de Artă Veche Românească (într-un context în care criza economică nu va permite, probabil, alocarea unor fonduri suplimentare în segmentul culturii).
În concluzie, forurile administrative şi-au spus cuvântul, specialiştii şi-au exprimat opinia, deci e timpul să ascultăm şi vocea naţiunii!
Mai avem maximum 20 de zile pentru a încerca să schimbăm situaţia.
Biroul de presă al RNMR
20 Martie 2009
