Premiul de excelenţă „opera omnia” a fost acordat artistei Ana Candrea Constantin, în vârstă de peste 80 ani, prezentă pe simeze mereu, la fiecare astfel de eveniment. La secţiunea pictură, premiul I a fost obţinut de Alina Elena Lăzăreanu, premiul II de Doina Mindi, premiul III – Gheorghe Ropciuc. La grafică, Doina Catargiu a fost apreciată cu premiul I, Simion Iuga, locul II, şi Iulian Dziubinschi, locul III. Sculptură: Florin Cramariuc, locul I, Liviu Jitariu, locul II, Nucu Benta, locul III. Artă decorativă – premiul I, Carmen Schley, premiul II – Ramona Joian, premiul III – Cristina Elena Chiriac. Premiul de excelenţă a fost în valoare de 300 lei, celelalte fiind cuprinse între 250 şi 100 lei.
În acelaşi cadru au venit cu 48 de obiecte de artă decorativă, împletituri din sfoară, copii de la Centrul de Servicii Comunitare Gura Humorului, lucrări realizate de ei la cercurile de terapie ocupaţională.