Salina din localitatea clujeana Turda este, cu certitudine, deja o celebra destinatie a turistilor care viziteaza aceasta parte de tara. Daca ai oportunitatea sa ii calci pragul, acest muzeu subteran te va initia in istoria tehnicii de exploatare a sarii incepand din epoca pre-romana si ajungand pana in zilele noastre.
In Ocnele Turzii, sarea s-a extras din masiv manual, cu ciocane pentru taiat sarea, baroase si pene de otel. Incercarile de a utiliza substante explozive pentru detasarea sarii din masiv nu au dat rezultatele asteptate, motiv pentru care metoda a fost repede abandonata.
Pregateste-te de o experienta inedita! Peisajul ivit pe alocuri te va face sa crezi ca ai patruns pe platourile de filmare ale unui film SF. Exploatarea sarii la Turda a fost un factor de prosperitate pentru oras pana in 1932, cand din cauza dotarilor primitive si a concurentei altor saline a fost sistata definitiv. Salina s-a redeschis in anul 1992 dar de aceasta data in scop turistic si curativ.
Obiectivul detine in prezent, dupa dupa ce s-au investit 6 milioane de euro, sali de tratament, un amfiteatru, sali de sport, si o “roata panoramica”, de unde se pot admira stalactitele din sare. Demne de vazut sunt si utilajele medievale bine conservate din mina, unice in Europa: fieraria, crivacul si moara de sare. De asemenea, “Altarul” cioplit in peretele de sare si “Scara Bogatilor”, o scara lucrata filigranat in lemn.
Fostele mine se numesc Iosif, Tereza si Rudolf. Zona curativa si de agrement in care sunt situate lacurile cu apa mineralizata de la Durgau-Valea Sarata se afla la nord de municipiul Turda. Cele 5 lacuri s-au format prin umplerea cu apa a unor foste mine prabusite.
Sursa foto: salinaturda.eu
I. C.
editor artline.ro