Ma intreb cati spectatori, in afara putinilor profesionisti din sala, stiau ceva, iau la intampare, despre cineastul si omul de teatru - rus - Ivan Viripaev, despre care se vorbeste in lume? Poate studentii de la usa, nelasati sa intre pentru ca nu aveau invitatie sau bilet. Intr-o astfel de atmosfera, iti piere cheful de a scrie despre oscarizatul Florian Henkel von Donnersmarck, despre o istorie atat de cunoscuta si noua, pentru ca am indurat viata supravegheata de Securitate. Mai presante sunt gandurile despre soarta festivalurilor cinematografice bucurestene, ajunse un fel de joc al intereselor si al ambitiilor personale, platite cu bani publici.
La conferinta de presa BFF, autoarea proiectului, Cornelia Palos, nu s-a aratat. "Este pe aici", ni s-a spus, pe undeva, prin batatura. Nici din partea Municipalitatii nu a venit nimeni. Ca atare, nu am avut interlocutorul adecvat, obligat sa raspunda catorva intrebari de bun simt. Ce rost are un festival suprapus celui al Filmului european, si la o mica distanta de B-EST? Ce rost are mutarea in capitala a acelui inceput de manifestare care avea, cat de cat, o noima, destinata cinematografului Marii Negre? A esuat, ce-i drept, acum doi ani, dar ar fi putut capata o identitate, daca ar fi incaput pe alte maini. Actualul BFF a transformat "Marea Neagra" intr-o sectiune ce pica precum nuca-n perete in Bucuresti, invalmasita hilar printre altele.
Daca cineva de buna credinta ar dori sa organizeze un festival care sa-si merite acest nume, chiar acolo unde ii este locul, adica pe litoral, ar veni dezavantajat din start. Marea Neagra se varsa in Capitala. Generoasa noastra Primavara culturala bucuresteana, in loc sa-si inventeze propriile atractii, adaposteste si plateste improvizatiile altora. Poate maine ne vom trezi si cu filmele Carpatilor prin Bucuresti. In timp ce debuta noul festival, concurenta, B-EST-ul, ne trimitea un bizar e-mail de bilant (chipurile), in fapt, pentru "a preciza, inca o data, ca sosirea lui Nikita Mihalkov la Bucuresti se datoreaza exclusiv Fundatiei Cartha si doamnei Dana Dimitriu Chelba, ale carei eforturi umane si financiare au facut posibila vizita 'tarului cinematografiei ruse' la Bucuresti". De ce era nevoie de acest ridicol mesaj, la atata timp dupa stingerea luminilor? Doar stim ce i se cuvine fiecaruia, si cu bune, si cu rele. Imaginati-va, daca puteti, un rand scris de subalternii unui director de festival din lumea asta mare, care sa-si laude printr-un comunicat oficial seful. La noi, cand nu canta blues, domnisoarele se joaca de-a festivalul.
magda.mihailescu@gandul.info
Magda MIHAILESCU
