In cadrul expozitiei pot fi vazute 42 de specii de mamifere din Romania dintre care peste jumatate sunt specii compromise care necesita protectie stricta. "Avem expusa chiar si o foca-monarh (calugar), specie care, din pacate, a disparut total din Romania.
Ea traia in zona litoralului romanesc al Marii Negre", a declarat purtatorul de cuvant al CMSN, Florin Matei. La realizarea expozitiei si-au adus contributia Institutul de Cercetari Eco-muzeale Tulcea, Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" Bucuresti, Organizatia "Mare-Nostrum", Aves Foundation, Muzeul Vrancei - Sectia de Stiintele Naturii, ICAS - WildLife Unit Brasov, AJVPS Galati si Programul LIFE05/NAT/RO/000.170. "Este o colaborare stiintifica de exceptie care are un scop nobil, protejarea naturii", a adaugat Florin Matei.