Noi am atenţionat în mai multe rânduri autorităţile locale cu privire la responsabilitatea care le revine în inscripţionarea şi semnalizarea monumentelor istorice cu plăci speciale. Abia de puţin timp a fost demarat acest proiect, a declarat directorul Direcţiei de Cultură Botoşani, Dana Petrariu. Aceasta este mulţumită că până la urmă autorităţile locale au percutat.
În municipiul Botoşani reprezentanţii Primăriei au trecut deja la inscripţionarea câtorva monumente istorice şi cele mai importante. Exemplul municipalităţii a fost preluat şi de autorităţile locale din Bucecea, George Enescu, Vorona şi Lozna. Mai bine de jumătate din unităţile administrativ teritoriale au măcar una, două clădiri care sunt monumente istorice.
În mod normal ar trebui inscripţionate şi siturile arheologice, dar de cele mai multe ori ele sunt în zonă intravilană şi intră în proprietatea unor persoane fizice, a declarat Dana Petrariu. Aceasta se aşteaptă ca anul viitor să se treacă masiv, în întreg judeţul, la inscripţionarea monumentelor istorice. (Bianca ALBU)