Rouen este un oras splendid, incarcat de istorie si traditii, dar si cu un numar imens de restaurante si magazine. Este un oras vibrant si chiar si astazi este un amestec intre urban si rural, amestec care a fascinat dintotdeauna.
Situat in nordul Frantei, la 135 km de Paris, este capitala regiunii Normandia si adaposteste 500.000 locuitori. Din Paris poti ajunge in Rouen in aproximativ o ora si jumatate cu masina sau cu trenurile care pleaca din Gara Saint Lazare.
Personalitati de seama au fost legate de acest oras. Aici s-au nascut marele dramaturg Pierre Corneille (1606) si scriitorul Gustave Flaubert (1821), autorul romanului Madame Bovary.
Pictorul Camille Pissaro a fost si el atras de frumusetea orasului pe care l-a comparat cu Venetia. Orasul a reprezentat pentru el o reala sursa de inspiratie. Ce il atragea la Rouen era faptul ca era un oras frenetic si in acelasi timp un oras in care te puteai relaxa pe tarmuri insorite.
Claude Monet a fost si el fascinat de Rouen, in special de maretia Catedralei Notre - Dame. De aceea a incercat sa surprinda Catedrala in lumina cea mai buna si a facut acest lucru intr-o serie de 31 de lucrari. In mai 1895, Monet selecta 20 dintre aceste lucrari si organiza o expozitie cu un mare succes. O suta de ani mai tarziu, in mai 2000, Casa de licitatie Sotheby’s a vandut una dintre aceste lucrari, anume Portal insorit, pentru suma de 24 milioane dolari.
Rouen este din pacate si martorul arderii pe rug a Ioanei d’Arc in Vieux-Marche, in anul 1431. Si pentru ca acest lucru nu a fost uitat, Biserica Ioana d’Arc si Muzeul Ioana d’Arc sunt locurile pe care cei ajunsi in oras nu ezita sa le viziteze.
Ce mai poti vizita in Rouen:
Catedrala Notre - Dame
Turnul cu ceas
Palatul Justitiei
Muzeul de Arta - acopera cinci secole (secolele XV-XX) si prezinta artisti din Franta, dar si artisti reprezentativi din Europa; este unul dintre cele mai frumoase muzee de gen care poate fi vazut in afara Parisului
Muzeul Ceramicii
Muzeul Corneille
Gradina Publica
Gradina Botanica
Orasul Rouen are si o prestigioasa universitate cu un numar in jur de 25.000 de studenti.
G.P.