Steven Spielberg si fratii Duffer, creatorii serialului fenomen “
Stranger Things”, pregatesc o surpriza indelung asteptata fanilor cartii “
Talismanul”, o surprinzatoare colaborare intre Stephen King si Peter Straub. Dupa decenii de asteptare cartea va fi ecranizata sub forma unui serial pentru Netflix, un proiect pe care Spielberg a dorit sa il transforme in realitate de peste trei decenii. De altfel renumitul cineast a cumparat drepturile asupra cartii in anul 1982, cu doi ani inainte de aparitia romanului, si initial “
Talismanul” trebuia sa fie un film de lung metraj, ulterior un serial de televiziune, insa de fiecare data ideea a fost abandonata. In cele din urma Spielberg va colabora cu Matt Duffer si Ross Duffer pentru noua mini-serie, scenariul urmand sa fie scris de Curtis Gwinn, care isi va asuma si dificila sarcina de a coordona proiectul.
Povestea lui Jack Sawyer, un pusti de 12 ani care este in cautarea unui straniu artefact, Talismanul, care i-ar putea salva mama de la moarte, a fost un roman de succes inca de la prima editie (1984), primind cronici pozitive de la inceput si fiind repede tradus in mai multe limbi. In plus fanii lui Stephen King si ai lui Peter Straub (un autor mai putin cunoscut publicului larg, dar care are cititorii si admiratorii sai fideli care il urmaresc de decenii) puteau pentru prima oara sa citeasca o carte scrisa de cei doi, o colaborare care s-a dovedit o formula de succes. Cartea a avut si o continuare, “
Casa intunericului”, publicata in 2001, dar chiar daca trebuia sa urmeze si un an treilea volum care sa incheie povestea, pana acum cei doi scriitori nu au anuntat nimic oficial.