Incepind cu anul acesta, Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru (AICT) a hotarit sa ofere Trofeul THALIA - Premiul Criticii Mondiale. Acesta va fi decernat o data la doi ani, in cadrul congreselor mondiale AICT gazduite de prestigioase festivaluri internationale.
Pentru urmatorii zece ani, Romania va realiza acest trofeu datorita unui proiect propus de Sectia romana AICT si conceput de scenograful Dragos Buhagiar. Premiul THALIA - un baston realizat din argint si lemn de santal - a fost finantat de Fundatia 'William Shakespeare' din Craiova.
Trei variante de lucru
Dragos Buhagiar a declarat pentru 'Cotidianul' ca a avut trei idei pentru trofeu: o cutiuta de lemn pretios care ascunde cele doua masti, a comediei si a tragediei, asezate in oglinda, realizate din argint, o masca desfasurata pe verticala, ca o spirala din argint terminata la un capat cu un miner de baston, aluzie la bastonul pe care il purta Thalia, zeita teatrului, si un baston cu un miner de argint pe care sint reproduse cele doua masti. In cele din urma, Johan Herbert, presedintele AICT, care a fost impresionat si de alte trofee realizate de scenograful roman, a ales varianta bastonului.
Primul trofeu merge in Coreea de Sud
Trofeul THALIA, care, in lumea teatrala, este un corespondent al Oscarului, a fost decernat pe 25 octombrie la Seul (Coreea de Sud), cu prilejul Congresului Jubiliar AICT - la 50 de ani de la infiintare. Patriarh al criticii mondiale, englezul Eric Bentley (in virsta de 90 de ani) a fost desemnat cistigator in urma votului celor 50 de sectii nationale AICT. Delegatia romana a fost formata din: Ludmila Patlanjoglu (presedinte AICT - Sectia romana, membru in Comitetul Executiv AICT), Alice Georgescu (vicepresedinte AICT - Sectia romana), Dragos Buhagiar, Emil Boroghina si Ioana Moldovan - participanta la Seminarul Tinerilor Critici.
Lucia Popa