Totodata, Mircea Andreescu, Theodor Corban si Ion Sapdaru din filmul lui Corneliu Porumboiu - "A fost sau n-a fost", au primit premiul special pentru contributie artistica de exceptie. Iar "Lampa cu caciula", in regia lui Radu Jude, a primit Marele Premiu la sectiunea scurtmetraj.
Marele premiu pentru lungmetraj a fost decernat unei pelicule din Serbia, "Satra ujutru" ("Maine dimineata"), in regia lui Oleg Novkovic.
Premiile acordate in cadrul acestei editii s-au ridicat la 56.000 de euro (marele premiu - 15.000 de euro, premiul special pentru cel mai bun regizor - 7.500 de euro, premiul pentru contributie artistica de exceptie - 5.000 de euro, premiul publicului - 3.000 euro, samd). Printre premiile oferite, se numara si "Cottbus Discovery Award", donat de catre firma Stage&Studio din Romania, in valoare de 3.000 de euro, acordat anul acesta scenaristului roman Razvan Radulescu.