4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii
în cadrul celei de-a XX-a ediții a
Festivalului de Film al Uniunii Europene
Filmele românești de succes, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile în regia lui Cristian Mungiu și Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii în regia lui Cătălin Mitulescu vor fi prezentate în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului de Film al Uniunii Europene, care are loc la Washington, DC, între 1 și 20 noiembrie 2007. Evenimentul este organizat de prestigioasa instituție American Film Institute în colaborare cu reprezentanțele diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene și cu Delegația Comisiei Europene la Washington.
Invitată pentru prima oară la Festivalul de Film al Uniunii Europene, România participă cu două producții și sprijină prezența cineaștilor săi la festival.
Cele două producții cinematografice românești vor fi prezentate în premieră în capitala americană. Cu această ocazie, Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu și actrița Dorotheea Petre vor fi prezenți la festival ca invitați speciali. Proiecțiile filmelor românești sunt programate pentru datele de 7 și 8 noiembrie (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile) și, respectiv, 10 și 11 noiembrie (Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii), la AFI Silver Theatre and Cultural Center.
Cineaștii români vor participa la sesiuni de întrebări și răspunsuri după proiecții și vor avea întâlniri cu presa americană. Premierele filmelor românești la Washington vor fi urmate de recepții oferite de Ambasada României la Washington pentru a celebra succesul celor două filme. Participarea artiștilor în cadrul evenimentului a fost posibilă cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York.
Sărbătorind două decenii de existență, Festivalul de Film al Uniunii Europene este cel mai important eveniment de acest gen organizat în capitala americană. România participă pentru prima dată în acest an, în contextul deținerii statutului de membru al Uniunii Europene.
În programul festivalului vor fi prezentate peste 30 de filme din 25 de țări membre ale Uniunii Europene, nouă dintre producțiile cinematografice fiind înscrise în preselecția pentru premiile Oscar. La ediția din 2006 a Festivalului a fost prezentată producția germană "Lives of Others", ulterior câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film străin.
Noiembrie 2007