Expozitia se bazeaza fundamental pe cheia voiajului, fapt ce pozitioneaza fotografia realizata undeva la jumatatea drumului dintre estetic si reportericesc si "scuza", cumva, autorul, de cliseizare desi, daca ne gandim bine, locul comun, mai ales cel vizual, are nu doar darul de a reconfirma o realitate, ci si pe cel inca si mai nefast de a intrupa chiar imaginarul celor pe care-i reprezinta. Mai simplu spus: atunci cand un copil francez, afland ca sunt roman, ma intreaba despre obiceiurile "noastre" tiganesti de nunta (caz real, Paris, 2005!), care este pretul efortului pe care trebuie sa-l depunem pentru a-i modifica acestuia optica? Pentru ca - nota bene! - in 10 ani, acel copil va fi cetateanul unei Europe convinse ca unicele traditii romanesti sunt taraful de la Clejani, migratia prin Europa si improscatul cu lapte al politistului european... Intr-o alta exprimare: nu suntem convinsi ca o expozitie cu subtemei identitar ar prezenta la Hamburg, de pilda, Germania prin imagini despre comunitatea musulmana, fara a preciza riguros care este subiectul abordat. Or, cum in cazul de fata este vorba despre comunitati oricum marginale si extrem de vag cunoscute, si Cuba, si Romania pot fi reprezentate, fals-holografic, prin "cioburi vizuale": sunt tari cu o contributie neprecizata la patrimoniul cultural universal, cu un specific dat esentialmente de saracie materiala si facies primitiv, inocent, tari refuzate de vreo ordine aparenta a civilizatiei; mai mult, ambele au consumat la fel de catastrofal experienta comunista... Firesc, in aceasta abordare, recursul la estetica uratului si a interesantului: spatiile sunt aglomerate de obiecte pars pro toto, de o calitate mediocra si amalgamatoare, care se pierd intr-un fel de mocirla comuna ce absoarbe si restul de umanitate posibila, "oferindu-i" doar sansa grava a negrului sau albului. Modelele cubaneze sunt triste, caci sunt "inchise" intr-un orizont intelectual inghetat; autohtonii bine alimentati si cerebral odihniti sunt, la fel, captivii propriei limitari si unii, si altele s-au formatat pentru a nu se depasi, si-au atins pragul maxim al propriei evolutii, pe care o traiesc, mai mult sau mai putin, ca si "cadavre vii". Ideea prea putin vesela de a-ti supravietui propriei sinucideri razbate, oricat ar fi contrastul de haios, in individual si este din panoramarea arhitecturilor oferite spre contemplare, si ele selectate intru derizoriu vezi conditiile proletare pe care le expune/ofera "Hotelul Vulturul Negru", vezi descompunerea fragmentelor selectate, vezi, in fine, de ce anume Paul Leitner s-a oprit asupra acestor aspecte in special. Fara indoiala, exista multa estetica colectata de seriile de dublete expuse contrastele "experimentate" de autor sunt atent si ironic compuse, luminile care aduc la viata realitatile sunt lasate sa fie, ca intreaga atitudine a "ochiului", cinic-cruda, iar personajele, asa cum sugeram mai sus, sunt imersate cu "sens spiritual" in resturile de peisaj urban consemnate. Doar ca aceasta privire avizat-obiectiva ne subliniaza si, prin repetare, caricaturizeaza un fond comun cu care, fundamental, putem si sa nu fim de acord. Poate ca, dupa 40 de ani de comunism si 15 ani de political corectness, ne dorim sa vedem o dubla Romania-Anglia, de pilda, sau chiar Romania-Franta, realizata intr-o oglinda care sa ne reflecte decent. Poate ca incep sa ne oboseasca cliseele "interesante si exotice", si am prefera, macar o data la 10 ani, un gest care sa se prefaca, macar, a ne fi moral simpatetic... Expozita "Magia periferiei, Cuba-Romania", de Paul Albert Leitner (curator Thomas Miessang) este deschisa la Galeria Noua, din Bucuresti, pana la 27 iulie.Un articol de Constantin Hostiuc