Primaria orasului Roma a anuntat oficial ca centrul istoric va deveni in scurt timp un urias muzeu in aer liber, de dimensiunile unui cartier. Sectorul, cu o suprafata de sase hectare, va include Colosseumul, Forumul si Piazza del Campidoglio, aria rezultata urmand sa poate numele de Grande Campidoglio, fiind aproape la fel de mare ca Muzeul Luvru, acesta avand o suprafata de 70.000 de metri patrati.
Sapte dintre cladirile aflate in prezent in acest spatiu vor deveni muzee sau galerii, fiind astfel redate spatiului cultural al orasului. In final, acest proiect impresionant va ocupa o suprafata de 61.250 metri patrati, iar proiectantii spera ca astfel orasul Roma va deveni cea mai importanta destinatie in lumea artei universale. In prima faza a proiectului o impresionanta colectie de artefacte va fi mutata de la Muzeul Civilizatiei Romane intr-o cladire de langa Circo Massimo.
Situl arheologic numit Piata lui Traian va fi redeschis publicului in luna octombrie, urmand a fi construit si un nou muzeu pentru a prezenta artefactele de aici. Si Palazzo Rivaldi din Forumul Imperial va deveni muzeu, urmand sa gazduiasca vaste colectii de sculptura antica.
Aprilie 2007