România rămâne fără Hollywood

Industria de film din România a ajuns la răscruce de drumuri, avertizează preşedintele studiourilor Castel Film, Vlad Păunescu. Lipsa unui cadru legislativ care să ofere facilităţi fiscale producătorilor americani şi europeni, va duce la pierderea poziţiei privilegiate pe care încă o avem pe harta cinematografiei mondiale. De ce se întârzie atât de mult aprobarea acestei legi ? Se vorbeşte despre asta de două legislaturi şi trei miniştrii ai Culturii încoace. Am depus de fiecare dată un dosar care conţinea informaţii despre ceea ce se întâmplă în lumea civilizată a filmului, în Europa şi Statele Unite. Şi aş prefera să discutăm mai mult despre Europa, pentru că ceea ce cerem noi nu aparţine unei lumi îndepărtate ca Japonia sau Australia ci unei lumi care ne este vecină, cum sunt statele din Europa de Est. Iar ceea ce se întâmplă în aceste ţări, care au făcut parte din acelaşi lagăr cu România, depăşeşte cu mult ceea ce ne-am putut noi imagina cu ani în urmă. Eforturile pe care le fac guvernele statelor respective pentu a atrage producţiile străine din America, cu preponderenţă din zona Californiei, sunt uimitoare. Nu ne-am aşteptat să ofere nişte facilităţi atât de mari şi într-un timp atât de scurt. Ungaria s-a mişcat foarte repede, la fel şi Bulgaria… În momentul de faţă, cea mai avansată ţară în domeniu din Europa de Est ar fi Ungaria, unde prima lege de acest gen a trecut prin Parlament în urmă cu trei ani, iar de la 1 aprilie 2004 a intrat în vigoare. De atunci sunt acordate facilităţi fiscale ce merg până la 20% din investiţia directă care se face în Ungaria, în cazul fiecărui film. Mai exact, dacă există un producător străin care vine să facă film în Ungaria, i se dau înapoi 20% din banii pe care îi cheltuieşte acolo cu filmul respectiv. Şi aşa este motivat să continue colaborarea. Dacă acum trei ani Ungaria era cu 20% mai scumpă decât România, acum, cu această reducere, Ungaria devine egală cu România. Cum se resimte acest lucru în România ? În momentul de faţă există, în mod clar, filme mari care s-au dus în Ungaria în loc să vină în România, printre care primul şi unul dintre cele mai importante este "Munich” al lui Steven Spielberg. Primele intenţii s-au îndreptat către România şi aici au şi fost făcute primele prospecţii. Dar direcţia a fost schimbată către Ungaria datorită acestor facilităţi care există acolo. Şi, în plus, mai există un lucru de care noi nu ţinem seama. Acea infrastructură pe care România nu o oferă, una suficient de sănătoasă pentru producătorii străini. Şi nu vorbim de infrastructura de film ci despre infrastuctura ţării: autostrăzi, parcari, restaurante. Noi riscăm să îndepărtăm investitorii pentru că nu avem această infrastructură. Gandiţi-vă ce se întâmplă cu traficul din Bucureşti, cu circulaţia dinspre Capitală spre zonele limitrofe, lucruri de neconceput pentru un producător care are la dispoziţie 12 ore de filmare într-o zi. La "Cold Mountain”, prin comparaţie, drumul de la hotel Marriott, unde a stat echipa, şi până la studiourile Castel Film, la Snagov, dura 40-45 de minute şi asta era în 2002. În momentul de faţă acelaşi drum durează o oră şi jumătate. Imaginaţi-vă, în cazul unui actor ca Nicole Kidman, care primeşte 12 miloane de de dolari onorariu pentru Cold Mountain, şi are la dispoziţie 12 ore de filmare pe zi, cât înseamnă 45 de minute în dolari, ca să realizaţi câţi bani pierde producătorul. Pierdere pe care nu şi-o poate permite. Un actor este plătit 12 ore pe zi din momentul în care iese din hotel până în momentul când intră în hotel. Orice deplasare lungă nu face decât să reducă timpul efectiv de lucru ceea ce poate reduce din calitatea filmului Tot greu se lasă convinşi actorii străini să vină să lucreze în România? În general, aceste aspecte s-au mai redus în ultimii ani. Problema cu care se confruntă producătorul mai nou este cea legată de trafic, care devine de la lună la lună din ce în ce mai acută. Şi dacă au ajuns să se mute de la un hotel de primă mână din centru la hoteluri mai puţin luxoase, din zona de nord a Bucureştiului, au făcut-o numai pentru că au fost obligaţi să scurteze timpul de călătorie. Am avut un caz la un film, acum un an sau doi, când s-a pus problema ca regizorul să fie transportat cu elicopterul la filmare, pentru că ar fi costat mai puţin decât dacă s-ar fi folosit maşina, contabilizat în timp pierdut. Nu ne-am luat avioane şi elicoptere pentru că asta nu ar rezolva cu nimic situaţia generală. Pentru că nu ne referim numai la studioul nostru, ci şi la restul studiourilor din afara Bucureştiului, unde accesul se face la fel de greu. Autorităţile ce reacţie au avut în tot acest timp ? Presupun că au realizat ce beneficii ar aduce aprobarea unei astfel de legi. Răspunsul autorităţilor a fost zero. Mai exact nu a existat nici un fel de interes până în acest moment. De ani de zile insistăm în a spune care este procentajul din PIB-ul unei ţări, în momentul de faţă să zicem Canada, rezultat numai din industria filmului. Şi vă dau exemplul Canadei, care este foarte aproape de SUA, şi unde accesul se face foarte uşor, limba este aceeaşi şi dolarul e acum mai bine cotat la ei decât în America, şi te intrebi de ce ar mai traversa producătorii americani oceanul ca sa vină în Europa. Şi totuşi o fac. Problema e că nu mai vin la fel de insistent spre România. Atracţia este foarte mare spre Canada, iar ei se mândresc acum cu 3% - 4% din PIB provenit numai din cinematografie. Şi când vorbim de aceste sume să nu-şi imagineze cineva că sunt bani care intră numai în studiourile de producţie, sunt bani care se cheltuie în parte în studio şi alţii care sunt absorbiţi de absolut toate domeniile. Orice producător varsă în afara studioului foarte mulţi bani: prin restaurante, hoteluri, închirieri de maşini, drumuri… Sunt zeci de modalităţi care ajută la dezvoltarea ţării. Ca să nu mai vorbim despre câştig la nivel de imagine… Poate că cea mai mare reclamă făcută României în ultimii zece ani au fost că cele 5 sau 10 minute în care Nicole Kidman a vorbit la CNN şi la NBC despre România, despre faptul că s-a simţit bine la noi când a filmat "Cold Mountain”. E suficient, nici nu trebuie mai mult. În perioada în care s-a făcut Cold Mountain la noi, şi alte câteva producţii, imaginea noastră în lume era mult mai bună decât este astăzi. Pentru că azi a apărut conflictul din Italia, şi alte mici conflicte din alte ţări, din cauza cărora românii au început să fie priviţi cu suspiciune, veste care s-a dus şi peste ocean. Iar România a redevenit un pic ceea ce era ca percepţie cu 10-15 ani în urmă, înainte de perioada în care au început să se producă filmele mari în această zonă. Am regresat. Dacă altădată veneau producătorii americani aici cu containere cu hârtie igienică şi apă de peste ocean, acum au început să pună aceleaşi întrebări ca atunci. Există civilizaţie? E o ţară periculoasă? Ce se întâmplă pe străzi? Asta în condiţiile în care România este o ţară cât se poate de sigură, are parte şi de câteva restaurante şi hoteluri de calitate foarte bună, ar avea ce să ofere. Iar din punct de vedere a infrastructurii de film (studiouri, platouri, oameni) stăm foarte bine.