susţinut de Institutul Cultural Român
Vernisaj: luni, 27 august 2012, orele 18:00, Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, Italia (Cannaregio, 2214 – 30121, Veneţia)
Autori: Silviu Aldea, Marius Cătălin Moga, Camelia Sisak şi Tamás Sisak – reprezentanţi ai Atelier MASS
Curator: Silviu Aldea
Perioada desfăşurării expoziţiei: 28 august - 25 noiembrie 2012
Intrare: liberă
Luni, 27 august 2012, de la ora 18.00,în Noua Galeriea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (Cannaregio, 2214) va avea loc vernisajul proiectului „Head-up!”, care reprezintă România la cea de-a XIII-a ediţie e Bienalei de Arhitectură de la Veneţia, alături de proiectul „Play Mincu: timbrul de arhitectură”, amenajat în Pavilionul României din aria Giardini della Biennale.
Conferinţa de presă care va anunţa cele două proiecte cu care România participă la ediţia din acest an a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia va avea loc luni, 27 august 2012, începând cu ora 14.15, în Pavilionul României.
Proiectul „Head-up” oferă viziuni actuale ale unei realităţi alternative a României, creând o serie întreagă de utopii soft care depăşesc limitele naţionale şi sunt transpuse într-un spaţiu comun, internaţional, prin nevoia de a oferi soluţii la problemele mediului românesc de ordin social, ecologic, tehnologic sau urbanistic. Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va deveni astfel un instrument cu ajutorul căruia se pot identifica roluri inedite ale naturii, care se regăsesc în mediul urban, cultural şi spaţial, conturând totodată un specific al arhitecturii româneşti contemporane.
Vizitatorii vor putea pătrunde într-un spaţiu ireal, conturat de nori, de umbre, de abisuri, cât şi de realităţi terestre ilustrate de imaginile ce descriu utopia spaţio-temporală a urbanismului cotidian românesc sau de imagini reflectate în oglindă. Este transpusă aşadar senzaţia de plutire, de imponderabilitate, o panoramă a realităţii văzute dintr-un spaţiu ireal creat anume în acest scop de autori.
Organizatori: Institutul Cultural Român, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Uniunea Arhitecţilor din România.
INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ
Palazzo Correr - Cannaregio 2214 (Campo Santa Fosca)
30121 Veneţia, ITALIA
Venetia, Horea Cucerzan