Pe numele sau complet Robert Edler von Musil, autorul romanului "Omul fara calitati" - s-a nascut pe 6 noiembrie 1880 la Klagenfurt, Austria. Dupa o perioada petrecuta in scoli militare - experienta deloc placuta, ce ii va inspira sumbra carte "Ratacirile elevului Torless" - Musil se inscrie la un colegiu militar din Viena, pentru a renunta in final la cariera armelor in favoarea celei mult mai pasnice, de inginer. Lucreaza alaturi de tatal sau, se face remarcat in scurt timp ca un remarcabil profesionist, dar pasiunile lui raman filosofia si literatura. Merge la teatru si opera, viziteaza galeriile de arta, isi continua studiile de inginerie, iar pana in 1903, pret de trei ani lucreaza ca asistent cu profesorul Julius Carl von Bach.
Un temperament dificil, adesea foarte rece si ironic, pastrand ceva din rigoarea scolii militare, cu putini apropiati si inca mai putini prieteni, Musil parea in antiteza cu imaginea clasica a scriitorului. Cu toate acestea inca din acei ani incepe sa lucreze la Ratacirile elevului Torless, practic in secret. Isi continua studiile, de aceasta data cu un doctorat in psihologie si filosofie la Universitatea din Berlin, terminand in 1908, o ruptura surprinzatoare cu lumea linistita si banala a ingineriei. La fel de surprinzatoare va fi si casatoria sa cu Martha Marcovaldi, nascuta in 1874, o vaduva cu doi copii, cu sapte ani mai mare decat Musil. Cei doi se vor casatori in 1911. Alegere care nu va fi primita prea bine de familie, iar distanta deja existenta se accentueaza. In 1906 Musil reuseste sa publice primul sau roman, Ratacirile elevului Torless, dar in ciuda calitatii si a subiectului de-a dreptul socant, este un esec din punct de vedere al vanzarilor, si un titlu ignorat de critici. Renunta la o posibila cariera universitara in favoarea literaturii - desi situatia sa materiala nu era tocmai stralucita - si publica in urmatorii ani alte cateva nuvele, fara prea mare impact.
O perioada va fi intretinut de familie, apoi se angajeaza ca simplu bibliotecar la Universitatea Tehnica din Viena, apoi ca redactor la o publicatie literara din Berlin, slujbe prost platite. Odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial Musil se inroleaza, fara a lupta efectiv. Abia in 1916 se produce o intalnire care ii va schimba viata si il va marca si influenta definitiv - tanarul prozator il intalneste la Praga pe Franz Kafka, un scriitor pe care il admira. Cat de mult a fost influentat Musil de aceasta intalnire, cum l-a motivat si ce parere a avut mai tarziu ? Greu de spus, dar Robert Musil va reveni la literatura cu o energie cu totul noua, publica in 1924 un volum de povestiri, Trei femei, in sfarsit remarcat de critica si ceva mai bine vandut, insa nu chiar cum s-ar fi asteptat autorul. Daca in Ratacirile elevului Torless se simtea inca ezitarea prozatorului incepator, in Trei femei Musil deja este un autor matur, experimentat, sigur pe el, desi parca prea "clasic".
In 1930 si 1932, incurajat in buna masura de familie, publica primele doua volume ale capodoperei sale, "Omul fara calitati", o superba prezentare a declinului imperiului austro-ungar, privit de personajul principal, Ulrich, un alter-ego al prozatorului. Vanzarile nu au fost pe masura sperantelor, chiar daca Musil a fost nominalizat la Nobel, iar criticii si marii scriitori i-au primit cartea cu entuziasm. Mult prea dificila si densa pentru marele public, de dimensiuni care descurajau din start, nu i-a adus lui Musil nici gloria si nici stabilitatea financiara.
Totusi, in 1932, datorita eforturilor lui Thomas Mann - marele scriitor fiind un admirator al lui Musil - apare Societatea Robert Musil. Insa prozatorul era deja tot mai bolnav, si are primul atac cerebral in 1936. Este doar inceputul problemelor. Regimul nazist il trece pe lista scriitorilor interzisi, cartile sale sunt scoase din biblioteci si arse, iar cu greu Robert Musil reuseste sa se refugieze in Elvetia. Nu isi dorise neaparat sa fie un inamic al Reich-ului, incercase mereu sa se fereasca de angajamentele politice, dar istoria se dovedise mult mai puternica. Scrie putin, spera sa termine Omul fara calitati - ceea ce nu se va intampla - si pe 15 aprilie 1942 moare, in urma unui nou atac cerebral. Trist este ca abia dupa 1950 marele prozator va fi redescoperit, in parte datorita traducerii Omului fara calitati in limba engleza. Nu mai apucase sa isi termine capodopera. Totusi aceasta incepea un drum care ii va aduce lui Musil, fie si postum, renumele.
Romanul Omul fara calitati a fost reeditat recent de Editura Polirom, fiind una dintre cele mai asteptate carti ale anului si cu siguranta un viitor succes in topul vanzarilor.
Septembrie 2008