 | Robert Aldrich este unul dintre cei mai importanti regizori din istoria cinematografiei, chiar daca s-a bucurat de mai multe succes in Europa decat in America. A regizat la Hollywood, in anii '50 - '60 unele dintre cele mai realiste radiografii filmice ale violentei, moralitatii si supravietuirii. De-a lungul carierei a incercat mereu sa se rupa de influenta marilor studiouri si sa realizeze productii independente, dar in anii '80 productiile sale nu au mai fost apreciate. |
Nascut pe 9 august 1918 intr-o familie instarita, Aldrich a fost in tinerete un bun jucator de fotbal american, dar a ales sa studieze economia la Universitatea Virginia. Dar in loc de a prelua afacerile prospere ale familiei, a preferat sa se dedice filmului. Prin interventii deloc neglijabile a reusit sa obtina un post la RKO si in 1941 pleca la Hollywood. Este scutit de stagiul militar, din cauza unei accidentari mai vechi, si devine repede asistent al directorului si director de productie. La RKO si independent Enterprise Studios, cat si pe cont propriu, Aldrich va lucra pentru urmatorul deceniu cu multi dintre regizorii importanti ai epocii : Lewis Milestone, Joseph Losey, Robert Rossen, Abraham Polonsky, Charlie Chaplin. A invatat de la toti cate ceva despre arta regiei, colaborand cu ei la numeroase filme.
La inceputul anilor '50 a inceput sa regizeze productii de televiziune, intre care serialul China Smith, avandu-l in rolul principal pe Dan Duryea, si a avut sansa de a regiza The Big Leaguer (1953), unde l-a avut ca actor pe celebrul Edward G. Robinson. Dupa alte productii de televiziune, regizeaza un thriller de spionaj cu buget redus, World for Ransom (1954), fara prea mare succes insa. Sansa sa este angajare in cadrul companiei Hecht-Lancaster, dupa ce Burt Lancaster il remarcase pe tanarul si promitatorul regizor. Asa ca Aldricht ajunge sa regizeze filmul Apache (1954), avandu-l pe Lancaster in rolul principal, un indian Massai pacifist, cu un happy ending impus regizorului de cei de la United Artists. A fost primul succes al lui Aldricht, care va mai realiza ulterior numeroase western-uri.
Lancaster si Aldricht aveau sa lucreze din nou la filmul Vera Cruz, din 1954, cand Lancaster joaca alaturi de Gary Cooper, doi rivali in cautarea aurului mexican. A fost o productie semnificativa pentru stilul regizoral deja format al lui Aldricht, in egala masura de un umor cinic si foarte violent, Lancaster fiind un precursor al anti-eroului din western-urile de mai tarziu. Cu toate ca imediat criticii au distrus filmul din punct de vedere artistic, Vera Cruz a fost un succes de box-office, care i-a oferit regizorului sansa de a realiza ulterior un alt film, asa cum isi dorea.
Cand producatorul Victor Saville i-a cerut sa realizeze o adaptare dupa un roman de Mickey Spillane, avandu-l ca erou pe detectivul Mike Hammer, Aldricht a pastrat titlul cartii, dar a renuntat la orice alt element. Cu titlul Kiss Me Deadly (1955), asa-zisa adaptare era de fapt o capodopera film noir, intr-un stil anarhic, invocand atmosfera epocii si avandu-l in rolul principal pe Ralph Meeker.
 | Stilul in care a lucrat regizorul, imbinand unghiurile de film cu luminine intr-o maniera stranie, dar si coloana sonora, au conferit unui film care trebuia sa fie o banala adaptare dupa un roman popular un aspect apocaliptic. Chiar daca nu a avut un succes comparabil cu cel inregistrat de Vera Cruz, i-a oferit posibilitatea lui Aldrich de a-si infiinta propria casa de productie, Associates and Aldrich. |
Realizeaza o alta adaptare, de aceasta data a piesei The Big Knife de Clifford Odets, turnata in alb-negru, un mare succes de critica. A castigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Venetia, un record pentru Aldricht, care incepuse sa regizeze filme in urma cu mai putin de trei ani. Primele sale filme sunt lansate si in Europa in 1955, iar Francois Truffaut il considera pe Aldrich una dintre cele mai importante descoperiri ale anului.
Cu tot succesul de critica, incasarile modeste ale filmului The Big Knife il forteaza pe regizor sa incheie un contract cu Columbia si sa renunte la filmele violente, in favoarea filmelor romatice, cu accente melodramatice. Dar chiar si in acest domeniu Andrich reuseste sa dea lovitura cu filmul Autumn Leaves (1956), care castiga Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin. Realizeaza apoi pelicula anti-razboi Attack, din 1956, Palance si Lee Marvin; in aceeasi maniera violenta care il consacrase. Attack este forate apreciat la Festivalul de Film de la Venetia, dar relatiile cu Columbia se rup, iar regizorul este concediat in perioada in care lucra la The Garment Jungle (1957).
Intre 1959 - 1962 Aldrich realizeaza, dupa propriile marturii, patru filme proaste si un divort. The Angry Hills (1959) si Ten Seconds to Hell (1959) sunt practic masacrate la montaj, din dorinta producatorilor, iar The Last Sunset (1961), avandu-l in rolul principal pe Kirk Douglas, este un esec. Lucreaza cu Sergio Leone la Sodom and Gomorrah, dar relatia dintre cei doi este tensionata, in ciuda admiratiei regizorului mai tanar, iar productia din 1963 este trecuta de Aldrich pe lista esecurilor.
Cariera sa va reveni dupa ce obtine drepturile de ecranizare pentru What Ever Happened to Baby Jane? in 1962. Filmul, o tragi-comedie cu accente gotice, avandu-le in rolurile principale Joan Crawford si Bette Davis, fiind un atac dur la adresa statutului de vedeta la Hollywood. Primul mare succes dupa Vera Cruz, primit cu cateva nominalizari la Oscar, a fost semnul ca Aldrich revenise, si nu oricum. Davis si Crawford vor juca din nou sub indrumarea sa in Hush Hush, Sweet Charlotte (1964), dar in timpul filmarilor Crawford nu a mai rezistat ritmului de lucru si a fost inlocuita de Olivia de Havilland. A fost un succes moderat .
Urmeaza unul dintre cele mai bune filme regizate de Aldrich, The Dirty Dozen (1967), dupa o serie de esecuri care il adusesera pe regizor in pragul falimentului. Grupul de soldati rebeli si inadaptati din timpul celui de al doilea razboi mondial, condusi de anti-eroul interpretat de Lee Marvin, a facut din The Dirty Dozen un film alert, dur, violent, modelul pentru viitoarele filme de actiune. A fost cel mai mare succes de box-office din 1967, fiind primit cu elogii si entuziasm de public, iar Aldrich a reusit in sfarsit sa isi cumpere studioul pe care si-l dorise mereu.
Incepea o perioada marcata de revolta impotriva Hollywood-ului ca institutie si industrie, regizorul fiind decis ca de aceasta data sa lucreze asa cum dorea, fara imixtiuni si interventii din afara. Incepe sa experimenteze, propune filme controversate precum The Killing of Sister George (1968) sau o noua pelicula anti-razboi, Too Late the Hero (1970), dar publicul este rezervat, iar incasarile modeste. Unii critici prezinta cu entuziasm experimentele lui Andrich, dar nu era suficient. Scoate pe piata in 1971 The Grissom Gang, o prezentare comica si in egala masura foarte violenta a vietii unei familii de nelegiuiti, dar este un nou esec comercial, Infrant, Aldrich este nevoit sa isi vanda studioul in 1972 si se angajeaza din nou ca regizor, lucrand la western-ul Ulzana's Raid, din 1972, avandu-l in rolul principal pe bunul sau prieten Burt Lancaster.
Prezentand un conflict sangeros intre cavalerie si indieni, era o puternica si impresionanta alegorie a conflictului din Vietnam, dar s-a dovedit un nou esec. Regizorul lanseaza totusi in 1974 The Longest Yard, o comedie care se desfasoara intr-o inchisoare, cu Burt Reynolds in rolul principal si in sfarsit un succes, care ii confirma statutul de celebritate. Aldrich si Reynolds realizeaza apoi Hustle (1975), practic ignorat de public, si apoi regizorul termina in 1977 Twilight's Last Gleaming, un atac dur la adresa razboiului din Vietnam.
Perioada care urmeaza este nefasta pentru regizor : este demis din functia de presedinte a Uniunii Regizorilor din America, iar ultimele sale pelicule sunt esecuri dureroase, inclusiv All the Marbles, ultima sa creatie, lansata in 1981. Dezamagit, Aldrich isi anunta retragerea definitiva din lumea filmului in acelasi an, murind doi ani mai tarziu.
