Cu o cariera solo care nu s-a bucurat niciodata de un urias succes de public sau critica, mai ales in comparatie cu fostii sai colegi, Ringo Starr a continua sa inregistreze, sa lanseze albume si sa cante live, pe scena, singur sau alaturi de alte nume ilustre, cu o bucurie sincera de a face muzica in fata fanilor de ieri si de azi. Starr a fost constant, foarte implicat in tot ce tinea de mostenirea Fab Four, pastrandu-si aceasta energie si in noul videoclip, optimist si plin de buna dispozitie.
Noul cover este inclus pe cel mai nou disc lansat de Starr, un EP cu patru piese ce poarta titlul “Change the World”, aparut oficial pe piata pe 24 septembrie 2021. Iar cariera sa solo a inceput in 1970, anul cand cei patru Beatles alegeau sa se desparta, cu un prim disc de studio, “Sentimental Journey”, pe care Ringo adunase o colectie a pieselor pe care le ascultase din nou si din nou in anii copilariei petrecute (fireste) in Liverpool. Erau atunci rememorari ale scenei muzicale “big band”, acel sunet care dominase si cucerise, inainte de rock and roll si Beatles si Rolling Stones si toate schimbarile pe care sa rescrie istoria, cu o inocenta aparte, o muzica plina de energie, orchestre care izbuteaua de fiecare data (inainte de producatorul Phil Spector) sa umple undele radio cu un “zid de sunete”, piese pe care viitorul Ringo Starr le-a ascultat de nenumarate ori.
“Change the World”, acest EP cu un titlu optimist si plin de speranta intr-o perioada cel putin tensionata, a aparut la cateva luni dupa precedentul EP purtand semnatura lui Ringo Starr, “Zoom In” (aparut in aprilie 2021). In 2019 muzicianul lansa si cel mai nou album de studio, al 20-lea din cariera sa, “What’s My Name”, care include si un cover al piesei “Grow Old With Me”, unul dintre ultimele cantece scrise si inregistrate de John Lennon, aparuta initial pe albumul postum “Milk and Honey”(1984).