Fondat de romani in 268 IdHr, Rimini are o istorie de 2000 de ani, dar si un numar impresionant de obiective turistice, multe dintre ele remarcabile, precum Podul Tiberius, Templul Malatesta sau castelul Sismondo. Iubitorii artei vor gasi o impresionanta colectie de lucrari originale la scoala Rimini. De mai bine de 150 de ani Rimini este una dintre destinatiile turistice de top datorita locatiei, istoriei, conditiilor deosebit de bune de cazare, plajelor ce par fara sfarsit, marii perfecte pentru o baie racoritoare si nu in ultimul rand numarul mare de magazine diverse, cluburi si restaurante.
Obiective
Poarta lui Augustus : unul dintre cele mai interesante obiective din regiune. Aceasta veche poarta prin care se intra in oras a fost construita in 27 IdHr, la ordinul Senatului roman, pentru a marca terminarea lucrarilor de reparare a drumurilor, un proiect realizat de Octavian Augustus. A devenit in timp un simbol pentru vechea civilizatie romana si pentru istoria locului.
Castelul Sismondo : o interesanta si solida constructie, realizata in secolul XV la ordinul lui Sigismondo Pandolfo Malatesta. Din pacate din intreg ansamblul arhitectural s-a pastrat doar partea centrala, care impresioneaza si astazi prin masivitate. Pret de secole aceasta fortareata a fost in egala masura un simbol al puterii si al orasului in sine. Initial, acest ansamblu era strajuit de mai multe turnuri foarte inalte si ziduri groase, usor inclinate, creand un efect interesant. Cu aceasta forma aproape piramidala, castelul a impresionat in epoca, dar din pacate timpul a distrus constructia, singurele marturii ramanand izvoarele istorice.
S-a pastrat din fericirea intrarea dinspre oras, o constructie fortificata, cu pod mobil, impodobita cu stindardul familiei. Decoratiunile au o clara influenta venetiana, amestecata cu elemente gotice. In dreapta si in stanga blazonului se gaseste inscriptia "Sigismondo Pandolfo", cu caractere gotice, iar in zid a fost sculptat un text latin.
Templul Malatesta : catedrala a diocezei Rimini incepand din 1809, este un exemplu deosebit de arhitectura renascentista, poate cel mai frumos obiectiv turistic din Rimini. A fost construit de Leon Battista Alberti, edificiul din marmura inconjurand biserica gotica a Sf Francisc. Lucrarile au inceput in 1446 si au durat pana in 1460, nefiind insa terminate in epoca. Renovarea integrala a constructiei a fost in sfarsit terminata recent. |
In interior vizitatorii pot descoperi cateva dintre comorile artistice ale Templului Malatesta : o Rastignire semnata de Giotto, o fresca realizata de Piero della Francesca, mai multe basoreliefuri si sculpturi ale lui Agostino di Duccio si chiar o pictura semnata Giorgio Vasari.
Biserica Sf Augustin : a fost construita in secolul XIII, pe locul unde altadata se ridica Biserica Sf Ioan. La inceputul secolului XIV noua biserica a fost impodobita cu fresce realizate de Giovanni din Rimini si ucenicii acestuia. S-au pastrat foarte bine unele dintre fresce, in timp ce altele au fost mutate in Museul orasului, alaturi de alte capodopere ale Scolii Rimini, precum si o Pieta, realizata de Giovanni Bellini. In prima jumatate a secolului XVII interiorul gotic a fost refacut in stil baroc, decoratiunile fiind semnate de Ferdinando Bibiena. Sf Augustin avea sa slujeasca drept catedrala a orasului Rimini in perioada 1798 - 1809 si apoi din nou dupa cel de al doilea razboi mondial, cand Templul a fost refacut in intregime.
Podul Tiberius (Ponte Tiberio) : traversand raul Marecchia, numit altadata Ariminus, este o constructie impresionanta, masiva, cu cinci arcade, un exemplu deosebit de arhitectura romana. Constructia a inceput in perioada lui Augustus, fiind terminata abia de Tiberius (14-21 DHr), de unde si numele.
De aici incepe Via Emilia. Datorita soliditatii extraordinare si rezistentei la inundatii, frecvente in regiune, Ponte Tiberio este inca folosit. Este surprinzator pentru arhitectii moderni cat de avansate erau tehnicile folosite de romani, precum si trucurile alese de acestia pentru a mari rezistenta constructiei, cum ar fi usoara inclinare a pilonilor, asezati pe linia curentilor. Mai tarziu Ponte Tiberio s-a dovedit o important sursa de inspiratie pentru arhitectii si artistii renascentisti.
Muzeul Fellini : pasionatii de cinematografie nu trebuie sa rateze unul dintre cele mai cunoscute obiective culturale din Rimini, aflat chiar in centrul istoric al orasului - Muzeul Fellini. Aceasta importanta institutie culturala, aflata la parterul casei familiei Fellini, gazduieste arhiva impresionanta a Fundatiei Fellini, fiind deschis cercetatorilor si admiratorilor cineastului, care pot descoperi astfel un numar imens de documente si inregistrari, documente indispensabile pentru a cunoaste biografia unuia dintre cei mai importanti regizori ai secolului XX.
In cadrul muzeului sunt gazduite periodic expozitii de grafica, schite, fotografii, costume si elemente de decor, dar si importante manifesari multimedia, creand astfel o calatorie virtuala in universului lui Fellini, de la inceputurile carierei sale ca designer si caricaturist pana la marile sale capodopere si ultimele proiecte, ramase din pacate neterminate.
Foto : enit.it ; faculty.etsu.edu ;
August 2007