Dupa ce se casatoreste in 1985 cu Becky (vor avea impreuna doi copii) incepe in paralel cu activitatea de profesor sa scrie, si debuteaza in 1997 cu Big Red Tequila, prima parte din longeviva serie politista Tres Navarre (alte sase volume vor aparea pana in 2008). Fara sa fie un bestseller cartea este bine primita de pasionatii de mistere si thrillere, si seria va fi recompensata ulterior cu premiile Shamus, Anthony si Edgar Awards. In continuare pasionat de mitologie, incepe sa ii spuna fiului sau Haley povesti cu eroi din miturile grecesti, si in scurta vreme inventeaza un personaj si o lume care vor face istorie. Si cum Haley fusese diagnosticat cu ADHD si dislexie, scriitorul isi imagineaza un personaj care se confrunta cu aceleasi probleme ca si fiul sau, Percy Jackson, dar care afla la 12 ani ca este de fapt un semizeu, iar tatal sau este nimeni altul decat Poseidon.
Primul volum al seriei "Percy Jackson si Olimpienii" este lansat in 2005, iar succesul este rapid si cu mult peste asteptarile autorului. Dupa "Hotul fulgerului" aventurile lui Percy Jackson vor continua pana in 2009 cu alte patru volume: Marea Monstrilor, Blestemul Titanului, Batalia din Labirint si Ultimul Olimpian (aparute in limba romana la editura Arthur). Este lansat si primul film in 2010, sunt publicate benzi desenate, jocuri inspirate de universul cartilor, volume de povestiri cu eroii din seria Percy Jackson, iar intre 2010-2014 apare si continuarea, Eroii din Olimp, ce duce mai departe povestea Olimpienilor. In 2010-2012 Rick Riordan a publicat si trilogia Cronicile familiei Kane (in limba romana la editura Arthur), inspirata de mitologia egipteana.
Foto: riordan.wikia.com