Filmul trateaza tema tavalugului istoriei, a modului in care acesta distruge in trecerea sa vieti si visuri. 'Productie colosala' spune povestea dulce-amara a doi clovni, frati gemeni, al caror destin se impleteste dramatic cu situatia politica tulbure din fatidicul an 1956. Fratii Dodo si Naftalin, cel din urma interpretat chiar de Koltai, trec printr-o serie de intimplari care ar putea parea comice daca nu ar fi, in fapt, de-a dreptul tragice.
Cum dictaturile nu au umor, comunismul nefacind nici aici exceptie, doi clovni care fac glumite benigne ajung sa devina inamicii ordinii in stat. Miscarea anticomunista din 1956 ii gaseste pe unul la puscarie si pe celalalt ajuns peste noapte erou al revolutiei. Comicul situatiilor e de un absurd ucigator, neintrecut in absurditate decit de evenimentele reale. Ca o pata de culoare, trebuie spus ca din distributie face parte si celebrul regizor ceh Jiri Menzel, creatorul unor memorabile pelicule care au dat mult de furca, la vremea lor, autoritatilor comuniste din Cehoslovacia. (G.L.)