Volumul a fost principal sursa de inspiratie a serialului NBC Crossbones, iar fanii jocurilor video au trait acea perioada in Assassin’s Creed IV: Black Flag, produs de Ubisoft
Bazandu-se pe documente unice, cronici si amintiri ale celor care au fost intr-un fel sau altul implicati intr-un fabulos si uitat proiect din veacul al XVIII-lea, Colin Woodward prezinta in fata cititorului pasionat de corabii, lupte pe mare, pirati temuti si considerati de multi fiinte supranaturale un capitol prea putin cunoscut. Pe masura ce deveneau tot mai puternici, iar regatele si imperiile vremii ii considerau cei mai periculosi inamici, unii dintre cei mai puternici pirati din Caraibe au hotarat ca este momentul ca la randul lor sa se organizeze. Sa devina nici mai mult, nici mai putin, decat intemeietorii si conducatorii unei veritabile… republici a piratilor.
Cand Barba-Neagra, Charles, Vane, Sam cel Negru si cei de o seama cu ei erau vanati pe ape de echipaje bine pregatite, in Bahamas, in secolul al XVIII-lea, acestia infiintau un fel de stat al piratilor, avand la baza principii surprinzator de democratice atunci si chiar si astazi. Toti cei care faceau parte din acest “stat” erau egali intre ei, aveau drepturi si obligatii, servitorii isi castigasera libertate, nu mai erau sclavi de niciun fel, iar cei care trebuiau sa conduca destinele proscrisilor erau alesi sau indepartati prin vot. Temuti si detestati atunci cand atacau, jefuiau sau ucideau, cu pret mare pus pe capul lor, piratii erau astfel in republica lor, unde regulile erau clare, stricte, respectate de toti cei care isi gaseau aici un refugiu si un loc sigur.
Ceea ce parea doar un zvon sau o utopie s-a dovedit in scurta vreme o realitate, una care a facut Imperiul Britanic sau pe cel al Spaniei sa se teama, care a devenit o legenda si care avea, se pare, sa inspire si alte asezari sa incerce sa isi castige libertatea. Chiar daca in cele din urma republica piratilor avea sa fie infranta, Colin Woodward arata ca principiile si ideile aveau sa contribuie inclusiv la Revolutia Americana, cand coloniile au luptat si si-au cucerit independenta.
Unii ii considerau eroi si eliberatori, dorind sa traiasca la fel ca ei. Altii doreau sa ii captureze si sa ii execute, pentru a demonstra lumii ca amenintarea piratilor era doar o amintire. Cu personalitati fabuloase si amenintatoare, dar mult mai complexe decat in romanele de aventuri si filmele inspirate de acestea, este o istorie surprinzatoare, neobisnuita, rodul unei cercetari minutioase. Rezultatul? O istorie a piratilor cum prea putini si-ar fi imaginat ca poate fi scrisa.
Colin Woodward, Republica piratilor, editura Art