De ieri, Teatrul "Maria Filotti" are un nou director adjunct, regizorul Radu Nichifor. Comisia de examinare a candidatilor la concurs a fost formata din viceprimarul Lucian Tilea - presedinte, iar membri au fost: directorul Teatrului de papusi Florin Chirpac, directorul Teatrului "Fani Tardini" din Galati, Vlad Vasiliu, directorul general al Teatrului "Maria Filotti", Veronica Dobrin, directorul de scena Victor Ioan Frunza, actorul Bujor Macrin, iar ca observator a participat la concurs un reprezentant al sindicatului. La concurs s-au inscris regizorul Radu Nichifor si actorul George Toropoc. Fiecare dintre cei doi competitori a depus cite un proiect managerial, care a fost apreciat prin note de comisie, dupa care au participat la un interviu. "Ambii concurenti au obtinut note de trecere, dar a cistigat regizorul Radu Nichifor. Sint multumit pentru ca a fost un concurs decent si ca dupa trei ani si jumatate am reusit sa aduc la teatru o formula tripartita, director general, director executiv si director artistic. Astfel, unele dintre sarcinile directorului de pina acum vor fi preluate de ceilalti directori si activitatea va decurge normal pentru o asemenea institutie. Nu era normal ca directorul sa se ocupe de toate aspectele legate de conducerea unui teatru. Stresul era mult prea mare. Directorul executiv se va ocupa de productie, de urmarirea productiei, de relatia cu actorii. Teatrul are un director artistic exceptional in persoana domnului Victor Ioan Frunza, care, din punctul meu de vedere, a reusit sa faca din Teatrul aMaria Filottia un teatru de prima marime din Romania. Cel putin pentru mine a fost o mare surpriza sa vad Shakespeare la teatrul brailean", a spus viceprimarul Lucian Tilea. Urmeaza in citeva saptamini sa se organizeze concurs si pentru functia de director general.
Radu Nichifor s-a nascut pe 11 martie 1974, in Braila, si a absolvit Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", sectia filologie-limbi straine, si Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, sectia regie teatru. A lucrat in mai multe teatre din tara si din Bucuresti. A montat "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale la Teatrul de Comedie Bucuresti, "Omul din subterana" dupa Dostoievski, "Week-end de adio" de Sauvagean la Teatrul "Ciprian Porumbescu" din Buzau, "Don Juan" de Moliere si "Jocul de-a vacanta" de Sebastian la Teatrul din Oradea, "Bigudiuri" de Mimi Branescu la Teatrul "Nottara". Din 2005 este angajat permanent al Teatrului "Maria Filotti". Aici a montat: "Marina", "Tablia de la marginea patului", "Angajare de clovn", "Petrecere intr-un pian cu coada". Spectacolul "Angajare de clovn" a primit Premiul Special al juriului la editia de anul trecut a Festivalului de Comedie de la Galati.
A.G.
Radu Nichifor....hm!...Radu e o persoană care întruneşte pe toate (inteligenţă,talent,simplitate=modestie şi distincţie,un bun simţ aparte........) într-un tot : dăruire.Îl cunosc şi nu pot fi decât onorată...Merită din plin funcţia pe care a obţinut-o şi-i urez - de ce nu? - s-ajungă director general.....Şi pentru că e Crăciunul, îi urez sănătate,impliniri şi bucurii alături de frumoasa şi talentata lui soţie,actriţa Elena Andron.