"Cred ca la un moment dat se va putea demonstra acest lucru. Elementele de la SIE, fostul Centru de Informatii Externe, care nu a declasificat dosarele celor de la Europa Libera, sunt graitoare", a spus regizorul Solomon.
El este convins ca filmul sau - ''Cold Waves/Razboi pe calea undelor" - va juca un rol deosebit in plina campanie a dosariadei CNSAS. "E un proces care ar fi trebuit sa se fi incheiat pana acum. Trebuia sa stim cine sunt oamenii, ce au facut si sa ne lase un pic in pace. Cam atat trebuia facut, nu mai mult", a spus regizorul, reprosand deconspirarea tarzie a adevarurilor din regimul comunist.
"In cazul Europei Libere, ceea ce mi s-a parut interesant este ca, acum, cand spui Europa Libera ti se raspunde ca toti erau spionii Securitati. Asta este un efect al intoxicarii, care vine dinspre Securitate. Deci, lucrurile s-au complicat destul de tare din cauza nedeconspirarii la timp", a replicat Solomon.
Unul dintre cele mai importante semne de intrebare ridicate de Alexandru Solomon in "Razboi pe calea undelor" este cel referitor la atentatele cu substantele iradiante asupra redactorilor Europei Libere.
CIA-ul a negat, la acea vreme, o astfel de posibilitate de atentat. Voci din interiorul radioului lamuresc faptul ca daca ar fi fost dovedite aceste atentate, cei asupra carora au fost facute ar fi trebuit despagubiti, deoarece aceste evenimente se petreceau "la locul de munca".
Semnele de intrebare ridicate asupra probabilitatii unor astfel de atentate prin iradiere se risipesc, insa, atunci cand Alexandru Solomon aduce in fata recentul deces al fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, iradiat cu poloniu 210.
Filmul ''Cold Waves/Razboi pe calea undelor", care s-a bucurat la Sibiu de un imens succes, va avea premiera in cinematografele din Romania in 29 noiembrie, urmand ca apoi sa fie distribuit la nivel national.