Sub bagheta dirijorului Teodor Costin, fost director al Filarmonicii timp de 24 de ani, artistii craioveni au interpretat acelasi repertoriu din ziua inaugurarii: Concertul in Mi minor pentru vioara de Felix Men-delssohn-Bartholdy, Simfonia a III-a „Eroica”, de Ludwig van Beethoven, si Uvertura la opera „Ruslan si Ludmila”, de Mihail Glinka.
„Ne-am gandit ca reeditarea acestui spectacol va fi o placere pentru melomanii nostri, chiar daca nu ne asteptam ca in sala sa fie persoane care sa fi participat si la acea reprezentatie. Oricum, ne onoreaza faptul ca Regele Mihai I, cel care a semnat actul de institutionalizare in 1947, a fost alaturi de noi”, a declarat Radu Jianu, consultant artistic.
De-a lungul existentei sale, Filarmonica din Craiova a trecut prin mai multe momente grele. In anii ‘50, imediat dupa institutionalizare, o parte a cladirii a luat foc, toata arhiva fiind distrusa. De asemenea, putin a lipsit ca, 20 de ani mai tarziu, cladirea sa fie demolata de comunisti.
O ultima incercare a fost cea din primavara anului 2005, cand tavanul salii de concerte s-a prabusit, locul fiind inchis de-atunci si pana in prezent. In urma acestui eveniment, Primaria Craiova a decis renovarea totala a cladirii, suma totala investita fiind de 2,8 milioane de lei.