Deviza regala: “JE MAINTIENDRAI!”
“VOI MENTINE!”
(Vehiul blazon)
(Noua stema)
Organizarea politica: Regatul Tarilor de Jos (Koninkrijk der Nederlanden in neerlandeza) este o monarhie constitutionala federala, care include Tarile de Jos (Olanda), Aruba si Antilele Olandeze (neerlandeza: Nederlandse Antillen). Regina regatului este regina Olandei, Beatrix, iar prima regina a fost Juliana.
Inainte de 1954, "Regatul Tarilor de Jos" se referea la Olanda si dependentele olandeze. Regatul exista in forma actuala din 1954. Din acest an, tarile care au facut parte din regatul sunt: Surinam, Antilele Olandeze (cu Aruba) si Tarile de Jos. Surinam si-a proclamat independenta in 1975 si Aruba au a devenit autonomă în 1986.
La momentul actual Regatul Tarilor de Jos are capitala la Amsterdam si detine 12 provincii: Drenthe, Flevoland, Frizia, Gelderland, Groningen, Limburg, Brabantul de Nord, Olanda de Nord, Olanda de Sud, Overijssel, Utrecht si Zeelanda. Teritoriul se afla in administratia monarhului si a consiliului de ministri. Regele si ministrii sai, care sunt raspunzatori in fata Parlamentului, formeaza impreuna Guvernul. Populatia este reprezentata de catre Staten-generaal, format dintr-o camera a reprezentantilor si o camera a senatorilor.
Coroana neerlandeza se transmite in ordinea primogeniturii, pe linie masculina, in descendenta legitima a regelui Willem I. In cazul in care nu exista nici un mostenitor pe linie barbateasca, tronul revine fiicei prim nascute a regelui defunct. In cazul in care nu exista un astfel de succesor, coroana revine personei celei mai apropiate in grad de rege, nu mai departe de gradul trei de rudenie, prioritate avand baietii in fata fetelor si primul nascut asupra mezinilor. In cazul in care nici asa nu exista succesor, Parlamentul este cel care va desemna un nou suveran.
Istoria dinastiei Tarilor de Jos se intersecteaza cu cea a dinastiei Luxembourgului. Cele doua case regale descind dintr-un conte de origine germanica: contele Dedo de Laurenburg. Urmasii acestuia au dobandit, in sec XII, comitatul de Nassau. La mijlocul acestui secol Casa de Nassau s-a scindat in doua ramuri, prin cei doi fii ai contelui Henri II: ramura lui Walram si ramura mezina a lui Othon. Celei dintai ii apartine dinastia luxemburgheza, iar celei din urma ii apartine casa regala a Olandei. Casa regala a Olandei, respectiv a Tarilor de Jos, poarta numele de Orania Nassau.
Provinciile neerlandeze sunt unificate in timp de catre puternicii duci de Bourgogne, care isi extind dominatia asupra acestor teritorii. In anul 1477 Marie de Bourgogne se casatoreste cu Maximilian al Austriei, astfel ca teritoriul Tarilor de Jos trece sub dominatie austriaca. In sec. XVI, Henri III de Nassau – un descendent indepartat al lui Othon - se casatoreste cu Claude de Chalon d’Arlay, mostenitoare a principatului de Orania si a 32 de seniorii in Burgudia. Rene, singurul lor fiu, moare in 1544 fara mostenitori, astfel ca titlurile si posesiunile acestuia sunt transmise varului sau – Willem de Nassau. In acest fel cei din familia Nassau devin printi suverani de Orania, titlu pe care il asociaza numelui lor.
Willem de Orania Nassau, cunoscut sub numele de Willem Taciturnul (Willem the Silent sau Willem de Zwijger) castiga favoarea regilor spanioli, astfel ca Felipe II il numetse stathouder[1] al Olandei.
Cu timpul, insa, Willem devine tot mai nemultumit de politica de centralism a regelui Spaniei si preia conducerea revoltei impotriva Spaniei. Aceasta conduce la declansarea Razboiului de 80 de ani (1568-1648) si, in final, la unirea provinciilor razvratite, regrupate in Provinciile Unite (1648).
Desi ruptura de Spania este un fapt implinit, totusi Willem isi pastreaza titlul de stathouder, pe care il transmite mai departe descendentilor sai: Willem III, Willem IV, Willem V.
Principatul se intoarce sub dominatia Frantei, incepand din anul 1713, odata cu semnarea Pacii de la Utrecht (dintre Marea Britanie, Prusia, Portugalia, Savoy si Republica Batava, pe de o parte si Franta, pe de alta parte). Un an mai tarziu este incheiata pacea cu Spania, pentru obtinerea careia Republica trebuie sa faca concesii majore. Sudul Tarilor de Jos intra sub autoritatea austriaca. Republica ramane numai cu Venlo si Stevensweert. Principatul de Orania ii revine Frantei, desi titlul de Print de Orania este pastrat mai departe de catre descendentii lui Willem IV (aflat la conducerea statului la momentul respectiv).
In anul 1789 este declansata Revolutia Franceza care are consecinte majore asupra Tarilor de Jos. Brabantul, aflat sub dominatie austriaca este marcat de revolte si este impartit in doua tabere: conservatorii Statists si democratii Vonckists. Aceasta revolutie brabanta, care slabeste granitele teritoriului neerlandez, grabeste invazia si cucerirea franceza. In 1806 trecatoarea Republica Batava este inlocuita cu Regatul Olandei, daruit de Louis Bonaparte lui Willem V, inainte de a fi anexat Imperiului francez, sub forma de departament.
Batalia de la Waterloo constituie un alt punct de referinta in istoria Tarilor de Jos. Odata cu incheierea acesteia (1815), pe tronul noului regat, constituit in urma Congresului de la Viena, este adus fiul lui Willem V. Tinand cont de evenimentele petrecute de-a lungul timpului, el domneste sub numele de Willem I, fiind considerat primul in ceea ce priveste numerotarea Willemilor.
Viitorul Willem I se logodeste la 21 de ani cu printesa Charlotte, mostenitoarea coroanei Angliei. Infaptuita pe considerente de stat si sustinuta de tatal Charlottei, aceasta logodna este rupta dupa 6 luni, la initiativa pasionalei printese, care il porecleste pe Willem “mica broscuta”. Dupa acest esec, printul se va casatori cu Wilhelmina de Prusia, fiica regelui Friederich Wilhelm II. Ramas vaduv la 65 de ani, Willem I abdica in favoarea fiului sau – Willem II – pentru a se casatori morganatic cu contesa Henriette d’ Oultremont.
Willem II, rege al Tarilor de Jos si Mare duce de Luxembourg, a fost casatorit cu Anna Pavlovna, sora tarului Alexandru I al Rusiei, a carei zestre sta la baza averii familiei domnitoare.
Primul lor nascut, Willem devine regele Tarilor de Jos in anul 1849, sub numele de Willem III. Se casatoreste cu vara lui primara, Sophie de Wurtemberg in anul 1839 si au impreuna trei fii – niciunul dintre ei capabil sa devina rege: Willem de Orania, ramura sterila a familiei regale, poreclit “printul Citron”, se retrage in Paris, unde duce o existenta bulevardiera; Mauritz, mort la 7 ani si Alexander, handicapat mintal.
La 72 de ani Willem III se recasatoreste cu tanara printesa Emma de Waldeck-Pyrmont, in varsta de 20 ani, cu care spera sa rezolve problema succesiunii dinastice si sa evite stingerea glorioasei Case de Orania Nassau. Dupa primul an de casnicie regina ii daruieste o fiica: Wilhelmina. Odata cu nasterea acesteia se va opera si modificarea legii de succesiune, astfel incat sa permita trecerea Coroanei la linia femeiasca in cazul in care nu exista descendenti de sex masculin.
Wilhelmina accede la tronul Tarilor de Jos odata cu moartea tatalui ei, survenita in anul 1890. Ea nu poate accede insa la tronul Marelui ducat de Luxembourg, dat fiind ca aici legea salica excludea femeile de la domnie. Pe atunci in varsta de numai 10 ani, printesa nu poate sa-si exercite functia de regina, fapt pentru care regenta este preluata de mama sa, regina Emma.
Educatia si-o incepe in interiorul castelului Het Loo, unde este izolata de catre mama sa, care-i impune un regim de lucru foarte strict. Pe tot timpul regentei Emma isi tine fiica inchisa ca intr-o “colivie”, ferind-o de orice contact cu persoanele staine. Se spune ca tanara printesa ar fi scapat intr-o zi de sub supravegherea doicii sale si ar fi reusit sa puna o scrisoare in cutia postala. Plicul avea scris in dreptul destinatarului urmatorul text: “Catre poporul meu!” si continea un mesaj disperat, prin care Wilhelmina isi descria nefericita viata de la castel.
In anul 1898, odata cu implinirea varstei de 18 ani, Wilhelmina primeste investitura si devine regina a Tarilor de Jos. Poreclita “regina de otel”, ea va da dovada de mult curaj in timpul celor doua razboaie mondiale pe care le traverseaza ca regina. In anul 1918 reuseste sa tina de partea sa opinia publica, in timp ce multe tronuri europene se clatinau sub presiunea social-democratilor, care cer abolirea monarhiei. Ea acorda azil lui Wilhelm II al Germaniei si refuza sa-l extradeze atunci cand se fac presiuni asupra sa.
La 13 mai 1934, in pragul capitularii armatei neerlandeze, regina, impreuna cu tot guvernul se autoexileaza (ajunge la Londra, unde o primeste regele George VI) si refuza sa accepte infrangerea, continuandu-si lupta cu un guvern de exil.
Revine in tara la 5 mai 1945, dupa capitularea Germaniei. Rolul limitat de monarh constitutional care i se ofera n-o multumeste insa, fapt pentru care la 12 mai 1948 abdica in favoarea unicei sale fiice: Juliana si se retrage la castelul Het Loo, dedicandu-se pasiunii ei: pictura.
La 7 februarie 1901 Wilhelmina se casatoreste cu ducele Heinrich de Mecklemburg Schwerin, cu care are o casnicie nefericita. Autoritatea reginei si infidelitatea printului consort dau nastere la numeroase neintelegeri, care izbucnesc uneori chiar si in public.
Regina moare in anul 1962, la 82 de ani, lasand imaginea unei suverane respectate si admirate datorita vointei sale de neclintit si a duritatii sale memorabile.
Juliana se naste la 30 aprilie 1909 la Haga. Primeste prenumele strabunicii sale indepartate, mama lui Willem Taciturnul.
Constitutia tarii sale prevede ca varsta legitima pentru a deveni succesoarea tronului este de 18 ani, astfel ca tanara printesa incepe sa fie pregatita din timp pentru soarta ce avea sa o astepte. Educatia si-o incepe intr-o clasa instalata in palatul Huis ten Bosch. Dupa cinci ani este data in grija unui tutore, care o pregateste pentru studiile universitare. Urmeaza apoi cursurile Universitatii din Leiden, echivalenta Oxfordului britanic, de unde obtine, in 1930, doctoratul in litere si filosofie, acordat cu titlu onorific, fara sa-si fi trecut examenele de admitere.
La 30 aprilie 1927 printesa mostenitoare isi serbeaza majoratul, devenind in mod oficial apta de a prelua domnia.
In anul 1934, dupa declansarea ostilitatilor, printesa paraseste tara si se refugiaza in Anglia, alaturi de sotul ei – Bernhard de Lippe Biesterfeld si de cele 2 fiice: Beatrix si Irene. Dupa doua luni petrecute in aceasta tara, Juliana se retrage in Canada, la insistentele mamei sale. Aici duce o viata simpla si burgheza, fara sa-si neglijeze insa rolul de printesa mostenitoare: administreaza in continuare Crucea Rosie neerlandeza, la presedintia careia ii succede tatalui sau decedat; viziteaza Antilele Neerlandeze si Surinamul, singurele posesiuni ramase libere si rosteste discursuri in fata localnicilor, cerandu-le sa o accepte printre ei o vreme, alaturi de fiicele sale (intre timp se naste si cea de-a treia fiica: Margriet).
La 4 septembrie 1948, dupa eliberare, Juliana devine regina a Tarilor de Jos, in urma abdicarii mamei sale. Domnia sa este presarata de numeroase dificultati, fapt pentru care regina este tentata sa renunte de cateva ori la tron. Pe plan politic, unul dintre primele sale acte oficiale semnate a fost tratatul prin care recunostea independenta Indoneziei (1949). Mai tarziu, in 1975, va semna un act asemanator, prin care recunoaste republica Surinam. Nici in viata de familie lucrurile nu stau mai bine: regina este implicata in doua mari crize: afacerea Hofmans si afacerea Lockheed. Infidelitatea sotului sau, nasterea unei fiice oarbe (Christina) au marcat in mod dureros existenta acestei suverane iubite de popor si apreciate, gratie stilului sau simplu si direct.
Prima oara cand regina este pe punctul de a abdica lucrurile se precipitasera din cauza Greetei Hofmans, o asa-zisa tamaduitoare, la care Juliana apelase in disperarea de a-si vindeca fiica oarba. Acest “Rasputin in fusta”, cum a fost numita, ajunge sa aiba o influenta malefica asupra reginei si, implicit, asupra politicii statului. Guvernul ameninta cu demisia, iar monarhia se afla in pericol. In cele din urma Juliana renunta la “serviciile” Greetei, iar Willem Drees formeaza un nou guvern, depasindu-se astfel starea de criza.
Afacerea Lockheed se declanseaza la 20 de ani dupa depasirea acestei crize. In anul 1976, cu ocazia unei anchete efectuate de Senatul american, se descopera ca printul Bernhard a fost mituit de o companie americana de armament (Lockheed) cu sume fabuloase pentru a convinge aviatia neerlandeza sa se echipeze cu avioane fabricate de aceasta uzina. Regina este pe cale de a demisiona din nou, dar renunta la acest gest la presiunea guvernului.
La 30 aprilie, insa, semneaza abdicarea in favoarea fiicei sale mai mari – Beatrix, renuntand la titulatura de regina si pastrandu-si titlul de printesa a Tarilor de Jos. Moare la 20 martie 2004.
Beatrix s-a nascut la 31 ianuarie 1938. La numai doi ani printesa paraseste Suedia, impreuna cu familia, si se instaleaza mai intai in Anglia, apoi in Canada, sub presiunea invaziei germane. Isi petrece copilaria la Rockcliff, unde duce o viata simpla, departe de protocolul impus de statutul pe care il are. Este alintata “Trix” – “Printesa”, nume de a carui insemnatate isi da seama mai tarziu.
Se inscrie apoi la Colegiul experimental Werkplaats, unde este tratata la fel ca toate celelalte cursante. Studiaza aici: dansul, sculptura, arta culinara si cercetasia. Liceul il face in Baarn, la cererea tatalui sau, obtinand bacalaureatul cu laude in anul 1956. Studiile universitare le face la facultatea din Leiden, unde studiaza dreptul. In anul 1961 obtine diploma de masterat in drept.
Odata cu implinirea a 18 ani, printesa incepe sa participe la intalnirile oficiale si la sedintele Consiliului de Stat, alaturi de parintii sai. In plus, efectuaza stagii la diferite organisme internationale si calatoreste in strainatate, unde o reprezinta oficial pe mama sa, regina Juliana.
La 30 aprilie 1980 regina abdica si Beatrix preia tronul Tarilor de Jos, chiar in aceeasi zi. Ceremonia are loc in Amsterdam, iar populatia adunata la acest eveniment manifesta o ostilitate evidenta fata de noua regina, scandalizata fiind de costul exagerat al ceremoniei, in raport cu starea de criza economica pe care o traverseaza tara.
Cu toate ca nu porneste cu dreptul, regina reuseste sa se impuna treptat in fata supusilor sai, dand dovada de multa autoritate, ambitie si stapanire de sine. Beatrix este o regina moderna, dar si legata de traditie. Este in permanenta la curent cu treburile statului si uneori ia decizii majore fara sa tina cont de parerea politicienilor, ca atunci cand l-a numit in fruntea guvernului pe Wim Kok, decizie calificata drept “lovitura de stat”. Tot ea este aceea care readuce la curte folosirea reverentei si titlul de Majestate, doua detalii de protocol suprimate de Juliana.
La 10 martie 1966 se casatoreste cu Claus George Junker von Amsberg, un diplomat german cu unsprezece ani mai in varsta decat ea. Desi intampina opozitia mamei si a intregii populatii neerlandeze, mai germanofoba decat oricand, casatoria are loc in Amsterdam – orasul cel mai afectat dupa ocupatia germana. Gestul a fost considerat ostentativ si manifestarile de protest n-au incetat sa apara: in caleasca de aur (faimoasa caleasca oferita Wilhelminei in 1898) a fost aruncat un pui mort pe care era pictata svastica si cu bombe fumigene. Se scanda: “Claus raus” si “Traiasca Republica!”. Cu toate acestea printul consort a devenit cel mai bun consilier al reginei. Este implicat in problemele de dezvoltare si cooperare si mai putin in politica statului, unde are un rol secundar.
In anul 1967 se naste primul lor fiu: Willem Alexander. Evenimentul este sarbatorit cu o suta una lovituri de tun, printul fiind primul baiat nascut dupa un lung sir de fete.
Familia regala este astazi mai numeroasa decat oricand. Dupa Willem, regina mai naste doi fii: Johan Friso si Constantijn. Toti trei sunt casatoriti: Willem cu printesa Maxima, Johan cu Mabel Wisse Smit si Constantijn cu printesa Laurentien. Sora reginei, Margriet, casatorita cu Pieter van Vollenhoven, are, la randul ei, patru fii. Cinci dintre cei sapte printi au drept de mostenire asupra coroanei Tarilor de Jos, la fel ca si Margriet. Doi dintre ei si-au pierdut drepturile de succesiune din cauza casatoriile morganatice pe care le-au facut.
Willem Alexander este principalul mostenitor al coroanei. Tanarul “Wimpie” isi efectueaza stagiul militar in cadrul marinei regale si studiaza apoi istoria la Universitatea din Leiden. 
Se casatoreste la 2 februarie 2002 cu Máxima Zorreguieta Cerruti cu care are doua fiice: Catharina Amalia si Ariane, ultima nascuta la 10 aprilie 2007.
[1] Detinator al unui teritoriu.
