Deviza regala: “ALT FOR NORGE”
“TOTUL PENTRU NORVEGIA”/ “CU TIMPUL SAU PENTRU NORVEGIA”
(Vechiul blazon)
(Noua stema)
Organizarea politica: Norvegia este o monarhie constituţionala cu un sistem de guvernare parlamentar.
Atributiile regelui sunt in mare ceremoniale, dar el este important ca simbol al unitatii nationale. Desi constitutia din 1814 acorda puteri executive importante regelui, acestea sunt aproape intotdeauna exercitate prin intermediul Consiliului de Stat in numele regelui. Puterea extraordinara investita in monarhie de constitutie este totusi importanta, monarhia avand un rol insemnat in domeniul securitatii statului. Consiliul de stat este format din primul ministru si ministrii sai, numiti de catre rege. Guvernul trebuie sa fie confirmat de Parlament fapt pentu care numirea de catre rege este o formalitate.
Teritoriul Norvegiei este locuit din antichitate de triburi germanice. Micile regate feudale sunt unite in 872 de regele Harald I Härfagar cel cu Par Frumos (860-933). In secolele IX-XI vikingii intreprind expeditii care-i poarta din Norvegia pe coastele Islandei, Groenlandei, Americii de Nord si Mediteranei. La inceputul secolului XI este adoptat crestinismul, iar in prima jumatate a secolului XVI este introdusa reforma. In 1262 Norvegia isi extinde dominatia asupra Islandei. La stingerea dinastiei intemeiata de Harald I Härfagar, regele Suediei, Magnus Eriksson, devine si suveran al Norvegiei (1319-1371), Norvegia si Suedia fiind legate printr-o uniune personala. In urma unei aliante dinastice, intre 1380 si 1814, Norvegia ramane legate de Danemarca printr-o uniune personala. Impreuna cu Islanda, Suedia si Finlanda, Norvegia face parte, intre 1397 si 1523, din Uniunea de la Kalmar al carei hegemon este Danemarca. Cedata de Danemarca Suediei prin pacea de la Kiel (1814), Norvegia obtine un statut autonom (la 20 octombrie 1814), ramanand legata de Suedia numai prin acelasi monarh. La 7 iunie 1905 uniunea personala este denuntata, iar Norvegia se proclama stat independent.
Istoria familiei regale se confunda o vreme cu cea a Regatului Danemarcii, ce domina Norvegia pana in 1814. Regii danezi sunt cei care se succed pe tronul Norvegiei, care isi pierde puterea politica si, pana sa-si recapete independenta, devine o simpla provincie. Dupa castigarea independentei se pune problema alegerii unui monarh. Dat fiind ca regele Suediei refuza acest titlu, Parlamentul, la insistentele imparatului Wilhelm al Germaniei, ii propune coroana printului Karl de Danemarca, fiul mai mic al regelui Frederik VIII.
Karl de Danemarca se naste la 3 august 1872 la Charlottenlund si este al doilea fiu al regelui Frederik si al printesei Louise de Suedia. Urmeaza cariera navala in marina daneza si duce o existenta discreta pana cand i se propune tronul Norvegiei. Este candidatul ideal: provine dintr-o familie stabila si influenta, este casatorit cu fiica regelui Angliei (Maud de Marea Britanie si de Irlanda, ultimul copil al regelui Edward VII) si are un fiu de 2 ani (Olav).
Printul cere sa fie supus unui plebiscit, prin care obtine 80 % din sufragii, devenind astfel primul rege al Norvegiei independente. Pentru a domni alege numele de Haakon VII si schimba numele fiului sau Alexander in Olav, pentru a asigura continuitate intre domnia propriei familii si cea a stamosilor sai din Evul Mediu. Conform ordinii dinastice noul suveran ar fi trebuit sa poarte numele de Haakon IX. Tinand cont de sentimentele nationale ale noilor sai supusi si de lipsa lor de incredere in Suedia, regele „suprima” pe Haakon V si pe Haakon VIII pe motiv ca nu erau norvegieni decat prin mame, tatii lor fiind suedezi. Astfel nu mai raman decat sase Haakon inainte de Haakon VII.
Incoronarea oficiala are loc la 22 iunie 1906, in catedrala de la Trodheim. Localitate traditionala a incoronarii vechilor regi norvegieni, orasul Trodheim este, de fapt, un mic port, modest pana aproape de saracie, in care nu se gaseste nici un hotel decent. In ziua incoronarii marea a fost agitata. Printesele venite la ceremonie, imbracate elegant si acoperite de bijuterii scumpe, au fost transportate de la iaht cu salupe care se balansau amenintator si au fost debarcate in port galbene la fata si ciufulite.
Ceremonialul de incoronare, primul si ultimul al acestei dinastii, a fost executat de catre monseniorul Wexelsen, care-l unge pe Haakon rege, primul ministru Christian Michelsen, care ii aseaza pe cap coroana si de catre ministii: afacerilor straine, cel al razboiului si cel al comertului, care-i ofera pe rand: sceptrul, sabia si globul.
Haakon VII domneste 52 de ani, timp in care reuseste sa pastreze independenta statului sau, chiar cu pretul exilului. In timpul celui de-al doilea razboi mondial Norvegia, desi isi proclama neutralitatea, este invadata de trupele germane. Regele este amenintat de Hitler, care-i propune sa capituleze si sa numeasca ca prim ministru pe pronazistul Quisling. Haakon refuza si se retrage, impreuna cu ministrii sai, in Londra, de unde domenste vreme de 5 ani. La intoarcearea in tara, la 7 iunie 1945, poporul il intampina cu entuziasm si il numeste „tatal natiunii”.
Haakon moare la 21 septembrie 1957, dupa ce sufera o fractura de col femural.
Se povesteste ca in timpul domniei regelui Haakon VII, la curtea Norvegiei receptiile si balurile erau inexistente. Regina Maud, plictisita si melancolica, prefera curtile din Viena, Berlin sau Londra. Cand avea chef sa danseze i se aducea cate un tanar dansator din burghezia locala, atent selectionat, care nu avea voie sa schimbe nici o vorba cu suverana pe timpul dansului. Muzica era produsa de un gramofon, manevrat de marele maresal al curtii.
Ii urmeaza la domnie singurul sau fiu, Olav[1]. Nascut la 2 iulie 1903, printul Alexander de Danemarca este rebotezat Olav in anul 1905, cand devine mostenitorul coroanei Norvegiei.
Educatia printului incepe intr-o scoala publica din Oslo. Urmeaza apoi Academina militara norvegiana si colegiul Balliol din Oxford, de unde obtine diploma de licenta in stiinte politice si economie. Participa la numeroase competitii sportive (in special la concursurile de sarituri cu schiurile – sportul rege in Norvegia), fapt ce-l face extrem de popular in randul supusilor sai. Popularitatea si-o castiga de la o varsta frageda, cand cucereste inimile norvegienilor cu un gest simbolic. In varsta de 2 ani, Olav participa la o intrunire organizata cu ocazia sosirii parintilor sai in regat. Plictisindu-se in timpul discursurilor, micutul Olav scapa de sub supraveghere si se indreapta catre un grup de tineri care fluturau drapele nationale. Ia unul si se intoarce triumfator catre suverani, in timp ce publicul il aclama furtunos.
In anul 1957 ii succede la tron tatalui sau si devine „Regele Poporului”. Este foarte apropiat de oameni si incearca sa duca o viata simpla: isi conduce singur masina, calatoreste adesea prin Oslo cu mijloacele de transport in comun.
Popularitatea lui Olav V reiese si din povestirile care s-au vehiculat de-a lungul timpului. In anul 1973 Norvegia traverseaza o criza de energie, iar condusul masinilor este interzis in anumite week-end-uri. Dorind sa mearga la schi inafara Osloului, regele calatoreste cu tramvaiul. La urcare, cand vrea sa-si cumpere bilet, vatmanul il anunta ca oamenii prezenti in tramvai i-au platit deja calatoria. Un jurnalist il intreaba pe rege daca nu-i este teama sa mearga fara garda de corp, iar regele ii raspunde: „De ce ar trebui sa ma tem? Am 4 milioane de garzi de corp!”
In anul 1929 Olav se casatoreste cu Martha de Suedia, vara lui primara, care indeplineste timp de 16 ani rolul de prima doamna a regatului, asistindu-l pe socrul sau, vaduv incepand din anul 1938, in activitatile oficiale. Din nefericire printesa moare de cancer cu 3 ani inainte de urcarea pe tron a sotului sau, astfel ca, vreme de 53 de ani (1938-1991), Norvegia a fost un regat fara regina.
Regele incearca sa se casatoreasca ulterior cu regina mama a Angliei (Elizabeth). Fara succes insa. Regina il refuza pe motiv ca este dedicata tarii si fiicelor sale. Nici incercarea unui mariaj cu ducesa de Kent nu este sortita izbanzii. Regele ramane vaduv pana la moarte, avand totusi o relatie cu Astrid Blestvik, o norvegiana cu 15 ani mai tanara decat el, divortata si mama a unei fiice. Conform regulilor dinastice norvegiene o posibila casatorie intre un rege si o plebee divortata era de neconceput, fapt pentru care relatia celor doi ia sfarsit.
In urma casniciei cu printesa Martha se nasc 3 copii: Ragnhild, Astrid si Harald
(care-i succede la tron).
Harald V a succedat la tronul Norvegiei după moartea tatalui sau, Olav V, la data de 17 ianuarie 1991. Fiu al, pe atunci, printului mostenitor al Norvegiei, Olav si al Printesei Martha a Suediei, Harald s-a nascut la Resedinta printului mostenitor de la Skaugum, Asker, in apropiere de Oslo.
Dupa ce trupele germane ocupa Norvegia, la 9 aprilie 1940, printul, in varsta de 3 ani, se refugiaza impreuna cu mama si surorile sale in Statele Unite, la Pooks Hill, langa Washington. Aici isi va incepe studiile, pe care le va continua dupa revenirea in tara, la Oslo, obtinand bacalaureatul in stiinte. Ulterior urmeaza cariera militara, obtinand gradul de locotenent, in anul 1959. Desi se inscrie la Colegiul Balliol, acelasi pe care l-a urmat si tatal sau, printul Harald manifesta mai mult interes pentru sporturi decat pentru studii. Practica schiul, vanatoarea de tir, pescuitul si prefera indeosebi ambarcatiunile cu vele.
Nu mosteneste charisma tatalui sau si nici nu se bucura de popularitatea acestuia. Va fi numit „printul cel trist”. In timpul domniei va fi deseori criticat de popor, mai ales pentru modul sau de viata, care e considerat a fi prea costisitor. Criza de incredere a norvegienilor in suveranul lor se accentueaza odata cu declaratia de avere, pe care purtatorul de cuvant al regelui – Forberg – o face in emisiunea „Brennpunkt” (NBC). Unele voci nu ezita sa declare ca regele Harald ar trebui sa abdice.
In anul 1968, Harald se casatoreste cu Sonja Haraldsson, dupa o poveste chinuitoare de dragoste care dureaza noua ani. Sonja este fiica proprietarului unei case de confectii. Desi tatal sau se opune, iar primul ministru de atunci – Geherdsen – declara categoric ca printul se va casatori numai cu o printesa si ameninta ca, in caz contrar, Norvegia va deveni republica, Harald o ia de sotie. La 29 august 1968, dupa 9 ani de zbucium si o tentativa de sinucidere, Sonja Haraldsson devine printesa mostenitoare a Norvegiei. Imbracata intr-o rochie de matase alba, brodata cu perle, pe care si-a creat-o singura si neavand nici o bijuterie, Sonja se remarca prin simplitate si bun gust. Este condusa la altar de socrul sau, Olav, in semn ca a fost acceptata in familia regala. Dupa ceremonia religioasa, oficiata in catedrala din Oslo, urmeaza un dineu frugal la Palatul regal. Valsul de deschidere este compus special pentru cei doi si se numeste „Ascultati vocea inimii voastre!”.
Printesa s-a remarcat treptat datorita vitalitatii si ambitiei sale. Dupa casatorie obtine bacalaureatul, iar in 1984 termina un masterat in istoria artelor. Devenind regina, ea si-a asumat o multime de functii oficiale, printre care si presedintia Crucii Rosii norvegiene. I-a daruit regelui Harald doi copii: Martha Louise si Haakon Magnus, viitorul mostenitor al coroanei.
Haakon Magnus s-a nascut la 20 iulie 1973 la Rikhospitalet, in Oslo. Printul isi petrece copilaria in mijlocul naturii, in conacul Skaugum.
Este al doilea copil si unicul fiu al Printului Mostenitor Harald si al Printesei Mostenitoare Sonja (care au devenit ulterior Regele Harald al V-lea şi Regina Sonja). La data cand s-a nascut Printul, succesiunea la tronul Norvegiei le era rezervata barbatilor. Astfel, desi sora lui, Printesa Märtha Louise, era cu doi ani mai în varsta, Printul Haakon Magnus s-a nascut mostenitor al tronului. De atunci, Constitutia Norvegiei a fost modificata, astfel incat si femeile pot mosteni tronul.
Educatia si-o incepe la colegiul Smestat, unde este tratat cu severitate, conform regulilor acestei institutii. Dupa obtinerea bacalaureatului, in anul 1992, urmeaza scoala de ofiteri si apoi scoala militara a marinei de la Bergen.
Pentru a scapa de presiunea mediatica, printul decide sa se retraga o vreme in Statele Unite, unde urmeaza un curs de stiinte politice la Universitatea din Berkely, California, obtinad masteratul in anul 1999. Revenind in tara, Haakon Magnus semneaza punerea in scena a mai multor piese de teatru ale autorului sau preferat, Henrik Ibsen.
Din anul 1993 are o legatura amoroasa cu un manechin norvegian, Karin Knudsen, in care multi norvegieni vad pe viitoarea lor regina. Cei doi se despart insa, iar in 2000 printul anunta public, pe canalul de televiziune NRK, legatura lui cu Marit Tjessem Hoiby, mama celibatara, cu un trecut incarcat.
Printesa mostenitoare Mette-Marit s-a nascut la 19 august 1973 si este cel mai mic copil al lui Marit Tjessem si Sven Olav Bjarte Hoiby. Logodna Altetei Sale Regale Printul Mostenitor Haakon cu domnisoara Mette-Marit Tjessem Hoiby a fost anuntata la 1 decembrie 2000, iar cei doi s-au casatorit la Catedrala din Oslo la 25 august 2001.
Au impreuna 2 copii: printesa Ingrid Alexandra si printul Sverre Magnus. Printesa Ingrid Alexandra s-a nascut la Rikshospitalet, Spitalul Universitar din Oslo. La 17 aprilie 2004, printesa a fost botezata in Capela Palatului din Oslo. Nasii ei sunt: Regele Harald al V-lea, Printul Mostenitor Frederik al Danemarcei, Printesa Mostenitoare Victoria a Suediei, Printul Mostenitor Felipe al Asturiei, Printesa Martha Louise si Marit Tjessem.
Printul Sverre Magnus s-a nascut la 3 Decembrie 2005 la Spitalul Universitar Rikshospitalet din Oslo. Este al treilea intr-o linie de succesiune directa la tronul Norvegiei, dupa tatal si sora sa: Majestatea Sa Regala Printesa Ingrid Alexandra. Printul a fost botezat crestineste la 4 martie 2006, in capela palatului din Oslo.
Casa regala provine din familia princiară Glücksburg, din regiunea Schleswig-Holstein din Germania.
[1] In anul 2004, biograful Tor Bomann Larsen lanseaza zvonul ca Haakon VII n-ar fi fost tatal biologic al lui Olav si ca regina Maud ar fi fost inseminata artificial. Dovezile aduse de acesta nu au fost, insa, concludente.
