7. Regatul Celor Doua Sicilii
(CAPETIENI/ BOURBON-SICILIA)
Regatul Celor Doua Sicilii este noul nume pe care regele Ferdinand, duce de Bourbon, il da vechiului regat normand al Siciliei si al Neapolelui, dupa perioada napoleoniana. Desi a functionat ca intreg timp de un secol si jumatate, Sicilia este impartit in anul 1282 (in Regatul Neapolelui si Regatul Siciliei), cand are loc rebeliunea Vespers, declansata impotriva regelui Charles I al Neapolului, care aduce la putere pe Aragoni.
Vechiul regat fusese cucerit in anul 1734 de catre fiul regelui Spaniei Filip V – infantele Carol de Bourbon, care, in calitate de mostenitor al mamei sale, Elisabeta Farnese, domnea in Parma si era desemnat succesor in Toscana. Va renunta la aceste state si va prelua conducerea Neapolelui si a Siciliei, devenind rege in anul 1735, sub numele de Carol VII. Dupa moartea fratelui sau, Ferdinand VI al Spaniei, Carol este nevoit sa preia coroana acestei tari, cedand Regatul celor Doua Sicilii lui Ferdinand, cel de-al treilea fiu al sau (primul este handicapat mintal, cel de-al doilea este mostenitorul coroanei spaniole).
Adorat de clasele de jos napolitane, veselul Ferdinand era complet dominat de autoritara sa sotie: Maria Carolina de Austria, sora reginei Maria Antoneta a Frantei. Dupa executarea regelui Ludovic XVI, Ferdinand fuge in Sicilia, declarandu-se dusmanul republicii franceze. Insurectia populara condusa de cardinalul Ruffo il readuce pentru scurt timp pe tron, in 1800, cand ii sunt restituite teritoriile continentale. Cinci ani mai tarziu este izgonit de catre Napoleon, care ofera pe rand regatul Neapolelui fratelui Joseph si apoi cumnatului sau Joachim Murat.
Abia dupa caderea imperiului francez, Ferdinand isi recastiga statele si este proclamat, la 8 decembrie 1816, rege al Celor Doua Sicilii, sub numele de Ferdinand I. Ii urmeaza la tron Francisc I, care are o domnie scurta (1825-1830) lipsita de evenimente remarcabile. O dezvoltare fara precedent a infrastructurii regatului este inregistrata in tipul regelui Ferdinand II, poreclit il Re Bomba, din cauza violentei cu care a reprimat revolutia carbonarilor declansata in 1847. Anul mortii sale, 1859, coincide cu unificarea Italiei septentrionale de catre Victor Emmanuel. Fiul sau, Francisc II, este martorul prabusirii Siciliei, la 11 mai 1860, odata cu debarcarea trupelor lui Garibaldi pe insula. La numai o saptamana dupa acest nefericit eveniment pica si Neapolul, iar la 21 octombrie 1860 Bourbonii sunt deposedati de drepturi. La 17 decembrie 1860 fostul Regat al Celor Doua Sicilii este anexat oficial la noul regat al Italiei.
Dupa capitulare, regele se retrage in Roma, pana cand si Statul pontifical este invadat, apoi in Franta, Austria si, in cele din urma, in Bavaria, unde-si gaseste si sfarsitul. Calitatea de Sef al Casei al Celor Doua Sicilii ii revine pe rand fratelui sau Alfonso, fiului mai mare al acestuia, Ferdinand III, iar dupa moartea celui din urma, fratelui sau mai mic, Rainier, duce de Castro, nascut in anul 1883.
Fratele mai mare al ducelui Rainier, Carlos, renuntase la drepturile asupra coroanei Celor Doua Sicilii, atat pentru el, cat si pentru descendentii sai, in eventualitatea mostenirii tronului Spaniei, prin casatoria cu infanta Marie Mercedes. Nasterea lui Alfonso XIII, mostenitorul tronului Spaniei, il determina pe Carlos sa revina asupra acestei renuntari. Astfel ca intre fiul lui Carlos, printul Alfonso si Rainier izbucneste o disputa dinastica care dureaza decenii intregi, fiecare revendicandu-si titlul de Sef al dinastiei. Balanta inclina in favoarea lui Rainier si a descendentilor sai, recunoscuti de catre miscarile legitimiste napolitane si de catre majoritatea printilor de Bourbon Sicilia..
