Deviza regala: “EENDRACHT MAAKT MACHT”[1]
“UNIREA FACE FORTA!”
(Vechiul blazon)
Belgia a fost initial posesiunea ducilor de Burgundia si, ulterior, prin acestia, a Habsburgilor. A devenit mai apoi Republica de Batava - in timpul Revolutiei Franceze si a fost incorporata de Napolen regatului pe care acesta il creeaza pentru fratele sau, Louise Bonaparte. Dupa caderea lui Napoleon, aliatii decid sa uneasca Belgia si Olanda in cadrul aceluiasi regat, sub suveranitatea printului de Orania (Orange) – devenit Willem I al Tarilor de Jos. Acesta alianta fortata dureaza pana la declansarea valului revolutionar care cuprinde Europa in vara anului 1830, in urma caruia Belgia isi proclama independenta (4 octombrie 1830). După o scurtă perioadă de intervenţie internaţională în regiune, pentru a se evita anexarea sa la Franţa, Regatul Unit a propus ca noua ţară să fie condusă de o casă regală dintr-o ţară terţă, sugerând-ul pe ducele Leopold de Saxa-Coburg, Germania, care se va transforma în regele Leopold I al Belgiei. În secolul XX se declară neutră, însă datorită invadării sale în timpul celor două războaie mondiale, decide să încheie politica sa externă pacifistă şi să adere la NATO.
Organizarea politica belgiană este complexa. Sistemul federal se imparte în organisme care nu corespund doar zonelor geografice, ci si lingvistice. Sefia statului este detinuta de monarh, ale carui activitati sunt, de fapt, ceremoniale. Sefia guvernului o are primul ministru, care coordoneaza un numar maxim de 15 ministri cu afiliatie la partidul sau sau la coalitia de la putere. Puterea legislativa se bazeaza pe un parlament bicameral compus din 150 de reprezentanti si 71 de senatori. In Belgia nu exista partide politice nationale, atat timp cat partidele tind sa se limiteze la regiunea lingvistica a electoratului lor. Totusi un singur partid apare atat la francofoni cat si la flamanzi, insa fara a avea o organizare naţionala: Partidul Verde (Écolo/Groen).
Leopold I urca pe tron in anul 1831 si este primul rege al Belgiei independente. In anul urmator se resatoreste cu Louise Marie de Orleans. Se povesteste ca pintesa a fost mireasa cea mai inlacrimata a secolului. Fortata sa se casatoreasca la 20 de ani cu un vaduv sever cu 20 de ani mai mare decat ea, timida si fragila, tanara regina nu va reusi sa satisfaca mult timp pasiunea regelui Leopold I, care a avut o relatie amoroasa cu fiica unui ofiter din armata belgiana. Impreuna cu Louise Marie, Leopold I a avut patru copii, dintre care trei ajung la varsta adulta: Leopold, mostenitorul tronului, Philippe si Charlotte.
In anul 1835 se naste Leopold II, primul fiu al familiei regale belgiene. Conform Constitutiei din 1830, Coroana se transmitea in descendenta legitima si naturala a lui Leopold I, in ordinea primogeniturii masculine si cu excluderea femeilor si a descendentei lor (pana-n anul 1991 cand legea salica este suprimata, pastrandu-se primogenitura). Astfel ca Leopold este mostenitorul de drept al tronului Belgiei, pe care il preia in anul 1965. Desi nu este iubit de parinti, care-l prefera pe fratele sau Philippe, Leopold isi dezvolta cu timpul o personalitate remarcabila. Este ambitios si intuitiv si dispune de un talent diplomatic de exceptie. Aceste calitati l-au ajutat in aventura sa coloniala, inceputa in anul 1876, in urma careia reuseste sa cucereascea cea mai bogata regiune din Africa – Congo, fara nicio interventie militara.
Marea sa dorinta era sa lase Belgia mai mare, mai bogata si mai frumoasa, astfel ca toate actiunile sale s-au indreptat catre atingerea acestor obiective. Este renumit pentru duritatea pe care si-a exercitat-o in familie si pentru gestul de a-si fi dezmostenit toate cele trei fiice (Louise, Stephanie si Clementine), din teama ca nu cumva printii straini (ginerii sai) sa profite de capitalurile sale si sa stirbeasca din bogatia regatului. Singurul sau fiu, Leopold (mostenitorul tronului), moare la varsta de 9 ani de o boala de inima.
Regele Leopold II (numit si Africanul) a fost casatorit incepand din anul 1853 cu Marie Henriette de Habsburg, fiica arheducelui Josef, palatin al Ungariei. Va fi una dintre cele mai nefericite casatorii din istorie, tanara Marie Henriette declarand la trei saptamani dupa casatorie urmatoarele: „Daca Dumnezeu vrea sa-mi indeplineasca rugaciunile nu ma va lasa multa vreme in viata”. O va insela si o va neglija toata viata. Regina se va retrage in cele din urma din viata de la Curte si se va instala la Spa, intr-o vila, unde isi va gasi si sfarsitul (19 septembrie 1902).
Una dintre legaturile incepute in timpul casniciei este cea cu Blanche Delacrox- nascuta in Bucuresti, intr-o familie numeroasa a unui turnator-desenator si a unei croitorese. Au avut impreuna doi fii – Lucien si Philippe Delacrox Durrieux (copii poarta numele celui cu care Blanche se va casatori dupa moartea lui Leopold, Antoine Durrieux, fostul sau amant). Regele a intentionat sa-i legitimeze pe cei doi fii ai sai, insa a renuntat in fata protestelor familiei regale si a indignarii membrilor guvernului, care au tolerat-o cu greu pe vulgara sa amanta.
Tronul este preluat de Albert I, nepotul predecesorului sau, fiul lui Philippe de Belgia, conte de Flandra si al printesei Marie de Hohenzollern – Sigmaringen. Albert I
s-a bucurat de o educatie liberala, fara constrangeri, fiind tinut departe de conformismul de la curte, la momentul respectiv neavand drept de succesiune (fratele sau, Baudouin, primul nascut, era succesorul tronului, insa moare subit in anul 1891 in urma unei raceli).
La 2 octombrie 1900 se casatoreste cu printesa Elisabeth de Bavaria, nepoata imparatesei Sissy, cu care are o casnicie unita. Au impreua trei copii: Leopold (mostenitorul tronului), Charles si Marie Jose.
Este supranumit „Regele Cavaler” datorita curajului de care da dovada in infruntarea cu Germania, cand preia comanda efectiva a armatei, pe frontul Yser-ului, castingand din acest razboi un prestigiu imens.
Albert I moare la 17 februrie 1934, la 59 de ani, in timp ce escalada stanca Grand Bon Dieu. Dupa ce ajunge in varf, un bloc de piatra se detaseaza, agatandu-l pe rege, care se loveste cu capul de peretele stancii.
Leopold III, primul nascut al regelui Albert I, devine rege in urma mortii tatalui sau, in anul 1934 intr-un moment in care lumea era stabatuta de o grava criza economica, iar la nivel politic mocneau numeroase tensiuni. La 10 mai 1940, trupele germane patrund in tara, iar regele este obligat sa capituleze fara conditii. Este puctul culminant al domniei lui, punct de la care Leopold va fi renegat de guvern si de populatia belgiana. Se va retrage in castelul Laeken si va evita sa ia initiative politice publice.
In iunie 1944, regele si familia sunt transferati in Germania din ordinul lui Hitler. Leopold, impreuna cu cea de-a doua sotie a sa, printesa de Rethy si cei patru copii ai lor parasesc castelul Laeken si sunt escortati de doua sute de soldati germani in castelul Hirchstein, deasupra Elbei. Acolo vor sta, incercuiti de sarma ghimpata si fara posibilitatea de a lua contact cu vreo persoana din afara zidurilor castelului, pana in martie 1945, cand vor fi transferati in Austria.
La 12 martie 1950 se organizeaza un referendum popular in urma caruia Leopold isi va relua functiile. Acesta revenire este, insa, una temporara, pentru ca, in urma izbucnirii revoltei din cartierul muncitoresc din Liege, regele decide sa delege puterile primului sau nascut, Baudouin, anuntand ca va abdica un an mai tarziu, cand printul va ajunge la majoratul civil.
Leopold III a fost casatorit initial cu printesa Astrid a Suediei, o figura marcanta in istoria Belgiei. Printesa cucereste inimile belgienilor prin simplitate si naturalete. Moartea ei subita (intr-un accident de masina) lasa pentru eternitate imaginea ei de suverana desavarsita. Impreuna cu Astrid, Leopold a avut 3 copii: Josephine-Charlotte, Baudouin si Albert. Din cea de-a doua casatorie, cu Liliane Baels, va avea de asemenea trei copii: Alexandre, Marie-Christine si Marie-Esmeralda.
Baudouine I devine rege la 16 iulie 1951 in urma abdicarii tatalui sau. Este creatorul federalizarii provinciilor pe care totul le separa, dar carora dinastia le-a daruit drept deviza: „unirea face forta”. Desi a avut o casnicie reusita cu Fabiola de Mora y Aragon, cei doi nu reusesc sa aiba copii. In anul 1966, in urma unei interventii chirurgicale cauzate de o sarcina extrauternia, regina pierde orice speranta de a ramane insarcinata. Acesta drama a declansat interesul Fabiolei pentru copii: scrie povesti, sponsorizeaza sate, primeste in castelul Laeken 500 de micuti cu ocazia anului Copilariei.
Dupa moartea lui Baudouin, survenita in urma unui stop cardiac, in anul 1993, tronul este preluat de fratele acestuia – Albert II. Albert ezita mult inainte de a accepta coroana Belgiei, nefiind adeptul receptiilor oficiale, printre pasiunile sale numarandu-se motociclismul si mecanica. Nici sotia sa, Donna Paola di Calabria, nu agrea manifestarile protocolare. La indemnul primului ministru, Jean Luc Dehaene, Albert accepta tronul si devine al saselea rege al Belgiei la 9 august 1993. Impreuna cu Paola a avut trei copii: Philippe (care urmeaza la domnie), Astrid si Laurent.
In anul 1999 un ziarist flamand dezvaluie existenta unei fiice nelegitime, pe care Albert a avut-o cu baroana Sybille de Selya Longchamps, pe vremea cand mariajul sau cu regina Paola se cam clatina. Delphinei Boel, nascuta in anul 1968 se indreapta spre cariera artistica fiind recunoscuta pentru sculpurile din pasta de carton.
Philippe, duce de Brabant, print al Belgiei s-a nascut in castelul Belvedere la 15 aprilie 1960 si este succesorul lui Albert II la tron. Desi fusese educat pentru a deveni intr-o zi rege, la moartea unchiului sau, Baudouin, este considerat insuficient de matur pentru a prelua conducerea regatului, iar coroana ii revine tatalui sau. In anul 1999 se casatoreste cu printesa Mathilde d’Udekem d’ Acoz, o tanara din aristrocatia belgiana. Impreuna cu acesta are 3 copii: Elisabeth, Gabriel si Emmanuel, ultimul nascut pe 4 octombrie 2005.
[1] In neerlandeza, una dintre cele trei limbi oficiale ale Belgiei. L'union fait la force (franceză), Einigkeit macht stark (germană).
