Echipa de designeri, formata din Fraser Callaway, Oliver Ward si Matt Innes, au denumit conceptul “Refold”. Designerii sustin ca masa de carton este “flexibila, pliabila, portabila, la un pret accesibil si totodata 100% reciclabila.” Masa este atat de rezistenta incat poate sustine greutatea unui adult, in ciuda greutatii sale de numai 6.5 kg. Masa “Refold”poate fi folosita cu succes in spatiile mici deoarece poate lua diferite forme: una care iti permite sa stai si sa lucrezi din picioare, o alta in care poti lucra stand pe scaun si, cea mai interesanta, forma ce ii permite depozitarea si transportul extrem de simplu.
Masa este formata din patru piese de carton care se asambleaza in doar doua minute fara a fi nevoie de banda sau lipici, iar aceasta este atat de subtire atunci cand este pliata incat poate fi depozitata intr-un dulap sau sub pat. Biroul este disponibil in trei dimensiuni pentru a se potrivi utilizatorilor de diferite inaltimi si, totodata, are un design unic, este multifunctional, iar datorita materialului ecologic ieftin din care este realizat este si accesibil.
Fiind de carton, biroul poate fi personalizat. Echipa de designeri a luat deja in considerare acest lucru si a colaborat cu un artist local care a realizat primul birou “Refold” cu un design exclusivt. Masa de carton ar putea fi utilizata in multe spatii, de exemplu in scoli, studiouri de design creativ sau birouri mobile.
Sursa foto: designworld.se
Octombrie 2014
A.I.
editor artline.ro