Acest lucru s-a petrecut dupa ce la 14 noiembrie, autoritatile pasisera pe pamantul Dobrogei, la Macin. La 23 noiembrie 1878, in prezenta primului prefect al judetului, Remus Opreanu, a avut loc la Biserica Metamorfosis un Te-Deum la care au asistat autoritatile locale, reprezentanti ai puterilor straine si un insemnat numar de cetateni. Pentru a preamari personalitate primului prefect al Constantei la initiativa Prefectului Danut Culetu, s-a constituit o comisie de specialisti care sa delibereze in vederea acordarii "Titlului Remus Opreanu" pentru contributia artistilor locali in cinci domenii de activitate: arheologie, arhitectura, arte vizuale, istorie si literatura. Juriul este format din reprezentanti ai institutiilor de cultura din judetul Constanta, ai mediului universitar si ai uniunilor constantene de profesionisti. Pentru cele cinci domenii au fost nominalizati: Livia Buzoianu, Gheorghe Papuc, Mihai Irimia (arheologie), Alexandru Balan, Alexandru Mihai Costandache, Dan Dron (arhitectura), Wilhelm Demeter, Mircea Enache si Ignat Stefanov (arte vizuale), Puiu Enache, Florin Slapac, Constantin Novac, Nicolae Motoc, Nicolae Rotund, Ioan Plopisteanu (literatura) si Ion Bitoleanu, Gheorghe Dumitrascu si Stoica Lascu (istorie).
Premiile care au o valoare de 3000 lei pentru fiecare sectiune vor fi acordate in cadrul Galei care se va organiza maine, de la ora 18.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor. In cadrul Galei Premiilor Remus Opreanu vor fi recompensati in mod public si elevii constanteni care s-au remarcat la concursurile organizate de NASA, precum si profesorii coordonatori, cu premii in valoare de 300 lei, respectiv 500 lei. Acestea nu sunt insa singurele actiuni din programul manifestarii. Ziua Recunostintei Constantenilor se va deschide maine, de la ora 09.00 cu un Te-Deum, oficiat de catre Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala Sfintii Petru si Pavel. La ora 10.00 va avea loc un ceremonial militar care va consta in defilarea garzii de onoare pe platoul din fata Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie. Manifestarile vor continua cu Ziua Portilor Deschise la Institutia Prefectului, intre 11.00 si 14.00, concomitent cu o actiune similara la Gruparea Mobila de Jandarmi Constanta.
22 noiembrie 2007