Acum cativa ani, un grup de foruri crestine de comunicare si film initiau un dialog inedit intre cinema si teologie. Initiatorii principali: INTERFILM (Internationale Kirchliche Filmorganisation), SIGNIS (World Catholic Association for Communication) si WACC (World Association for Christian Communication). Scopul lor declarat: regasirea unei constiinte comune europene si rediscutarea conceptului de credinta, intr-o societate (in special cea a vestului continentului) ce si-a pierdut, de cel putin un secol, reperele religioase. Germania, Lituania, Suedia, Franta au fost primele tari care au gazduit prelegeri, dezbateri si proiectii de filme tematice, inchinate misiunii constructive, socialmente recuperatoare si, eventual, religioase a cinematografului. Treptat, forurile de dialog s-au deschis si spre spatii de traditie ortodoxa : Romania si Grecia - nu atat in scopuri explicit ecumeniste (prea ambitioase si putin fezabile, chiar in conditiile aparent promitatoare ale epocii), cat pentru aprofundarea ecumenicitatii, universalitatii de limbaj si marturisire a credintei si artei, pentru recuperarea sacrului din cultura.
In 2004, Mitropolia Moldovei si Bucovinei impreuna cu institutii cultural-religioase din Iasi gazduiau Seminarul "Teme si semne de speranta in cinema". Teme precum cea a manipularii prin film (exemplificate cu mostre din Şcoala Clasica Sovietica), alaturi de tema alienarii razboiului configurau un manunchi de directii avand ca numitor comun dimensiunea umanitar-morala a artei a saptea. Regizorii Nicolae Margineanu, Elisabeta Bostan si Marius Şopterean au sustinut, prin operele lor, o prezenta romaneasca promitatoare, intr-un peisaj cinematografic national aflat inca in mare criza.
In 2005, dialogul s-a mutat in insula Creta, la Academia Ortodoxa din Kolympari, si a avut ca tema "Iconografia ortodoxa si cultura cinematografica contemporana". Zona de maxima referinta : Tarkovski, Abuladze, Anghelopoulos si… Greenaway.
Anul acesta, la Noul Colegiu al Universitatii din Edinburgh s-a dezbatut o tema mult mai pragmatica: implicarea cinematografului in cauza pacii. Daca pentru un roman sau un est-european, in genere, formula suna destul de propagandistic, lucrurile sunt percepute cu totul altfel in Occident, unde, de ceva timp, s-a inventat chiar o noua specializare universitara, aflata la granita dintre stiintele diplomatice, politologie si psihologie: "Reconciliere" sau "Solutionarea conflictelor".
Mingea fusese aruncata la fileu de o serie de filme recente, bine mediatizate si de mare rezonanta la public (Osama, Hotel Rwanda, Diamantul sangeriu, Scrisori din Iwo Jima si Steaguri pline de glorie...), precum si de unele documentare ce atrag atentia asupra dezastrelor marilor conflicte armate contemporane.
Problema iugoslava, a Orientului Mijlociu si a lumii arabe, experienta chiliana, masacrele africane despre care auzim atat de putin si tardiv capata rezonanta in constiinta regizorilor si scenaristilor, prind forma artistica, desteapta emotia si constiinta opiniei publice… dar este, oare, suficient? Daca cinematograful poate starni reverii si isterii colective, poate el sa si asaneze un conflict militar? Daca soldatii de rand merg la cinema in permisie, ajung, oare, si patronii industriilor de armament sa vada aceleasi filme? Ce capacitate au mass-media si filmul in asanarea unor programe militare in desfasurare? Ce relatie exista intre nivelul artistic al filmului si "efectul sau pacificator"? De ce este pacifismul atat de putin prezent in cinema? In ce masura violenta de pe pelicula poate avea un efect pacifist? Cum se reflecta traditiile istorice, culturale si religioase in solutionarea conflictelor?
Iata o serie de intrebari care au fost comentate de invitati : jurnalisti de film, activisti religiosi, universitari, cineasti, psihologi. Riscul abordarii retoric-ideologizante a fost evitat, in genere, prin tratarea pragmatica a problemelor, in speta prin recursul la materialul filmic imediat si studii concrete de caz. Optiunea pentru documentar, ca gen preferential, a facilitat concentrarea discutiilor de aspecte sociologic-comunicationale, specifice temei in cauza.
Spiritele s-au incins la vizionarea exceptionalului "War Photographer" al lui Christian Frei (Elvetia, 2001), un omagiu adus fotografului american de razboi James Nachtwey. Filmul, nominalizat in 2002 la Oscar pentru documentar si castigator a douasprezece premii internationale, isi datoreaza puterea de convingere atat imaginii, cat si staturii morale a protagonistului. Artist autodidact, lansat cu ocazia razboiului din Vietnam, acesta isi dedica viata surprinderii suferintei umane din cele mai diverse colturi ale lumii. Nu doar conflictele politice, ci si tarele sociale devin subiect al fotografiilor sale.
A face arta din suferinta? : iata problema morala dezbatuta in film; marturisirea crezului artistic al lui Nachtwey ofera raspunsul. Secventa in care maestrul, filmand muncitorii dintr-o mina de sulf din insulele Oceanului Indian, este surprins el insusi coplesit de norii gazului toxic nu are nevoie de comentarii. Imaginea, respirand grandoare si simplitate, ii e datoare in mare masura lui Nachtwey, din a carui arhiva citeaza abundent, dar si lui Peter Indergand, directorul de fotografie, nominalizat la un Premiu Emmy. Regizorul elvetian, autor al unui documentar despre distrugerea celebrelor statui ale lui Buddha din Afganistan ("The Giant Buddhas", 2005) va filma in curand in Romania.
