Intalnirea cu Vasile l-a cutremurat pe George. Parca simtea ca nu o sa-l mai vada niciodata. Organic, simtea o durere, ca si cum fratele sau murise deja. „Poate-l prind rusii sau, cine stie, Siguranta, ca tot zicea ca vrea sa mai treaca o data pe acasa”, gandea George.Sfarsitul permisiei l-a adus din nou cu picioarele pe pamant. De altfel si el refuza sa se mai gandeasca la lucruri frumoase, sa-si lase mintea sa zburde. Avea, asa, o presimtire ca trebuie sa se lase dus de suvoiul evenimentelor, de viitura istoriei. „La urma-urmei, omul este sub vremuri, zadarnic incerc sa schimb ceva. Fie ce-o fi”, isi tot repeta George, care de ceva timp, si mai ales dupa ce vazuse atatea orori, deveniste fatalist. Ba chiar si-ar fi cautat moartea daca nu era legat de Biserica, intr-un mod anume. Il coplesea imaginea bunicului, care-i explica lui, un copchil, ca a te sinucide este cel mai mare pacat. Asta se intamplase cand vecinul lor, Steriade, un machidon zdravan, se spanzurase de grinda casei, inglodat in datorii la banca unor grecotei smecheri pana la Dumnezeu. Sovieticii isi vedeau tumultuos de treaba, starnind admiratia multora. „astia stiu sa faca istorie, au mentalitate de popor mare. Rad totul, arunca sute de mii de oameni in atacuri sinucigase. Nu au alternativa, nu se tanguie sau trec la negocieri, cum facem noi, otraviti de atata Fanar”, spuneau destui. Oameni cu carte care vedeau simplu in Imperiul bolsevic doar o continuare a panslavismului tarist. Poate doar metodele difereau, dar Moscova era aceeasi si ranjea sinistru din spatele draperiei pe care, acum, istoria o arunca pana in centrul batranului continent. Luptele continuau razlet pentru romani. Asta pentru ca fusesera dati la o parte de la masa castigatorilor. Stavka, Marele Stat Major Sovietic, la ordinul lui Stalin, stabilise ca romanii nu au ce cauta pe teritoriul german. Aceasta onoare era rezervata doar Armatei Rosii, noi urmand sa asiguram ordinea si sa lichidam ultimele centre de rezistenta. „Si asa e prea mult ca au ajuns in Viena”, a fost cuvantul de ordine dat de generalissimul Stalin. Confruntari nici nu prea mai erau, pentru ca toti cedasera cu grumazul frant sub genunchii uriasului de la Rasarit. Cele mai neplacute momente erau cele ale rusilor in permisie, care incercau sa violeze si sa bea intr-una, iar romanasii erau obligati, cu tact, sa-i retina pana isi reveneau, dar asta fara a-i jigni cumva. „Treaba murdara, de auxiliari, nu de soldati”, spuneau toti, dar nici nu aveau incotro. „Jucam cum ne canta rusul. S-au dus vremurile bune. Ehei, unde-s nemtii nostri, asa cum erau ei?”, se intrebau, cuprinsi de regrete tardive, trei sferturi din ostasii romani.Urmatorul episod, duminica viitoare
inchide 
Newsletter
Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
