Aflat in permisie, in Viena, George Caraiani se intalneste cu Vasile, imbracat civil. „Doamne, esti nebun. Ce cauti aici?!”, a apucat sa spuna George inainte ca Vasile sa-l imbratiseze ca pe-un vechi camarad. La un snaps, pe infundate, cei doi frati au inceput sa sporovaiasca. Mama, bunicul, amintiri dragi, toate se impleteau si creionau o lume dupa care jinduiau.
„Nu-ti fac morala, dar poate nu era bine sa dezertezi?”, i-a spus George.
„N-am dezertat. Eu imi duc juramantul pana la capat. Cum as putea lupta pentru un rege care a tradat? Ma crezi un pusti imatur, dar eu cred ca mai sunt sanse. Iar anglo-americanii nu o sa-i lase pe rusi sa-si faca de cap.
Stiu de la serviciile secrete germane ca alianta cu sovieticii e doar de complezenta. Oricand se poate face o pace cu aliatii pentru a se continua razboiul in Vest. Asta e si sansa noastra, a legionarilor. Dar nu numai a noastra, ci si a Romaniei. Altfel, prin prabusirea Germaniei, totul este pierdut. Ai vazut doar ce-au facut in Rusia. Poti sa ma acuzi ca nu lupt alaturi de sovietici?”.
„Bine, bine... Sa lasam asta. Nu-ti mai spun nimic. Da’ ce-i cu tine civil? Stiam ca te-ai inrolat in Wermacht. S-au te-ai saturat de razboi?”, il intreaba George.
„Tie iti spun, ca nu ti-ai trada propriul frate. Sunt trimis de Abwehr sa fac o retea de informatii. O s-ajung acasa. Stii cat de dor mi-e de tara? O sa incerc sa ajung si acasa, cu orice risc. Sunt de patru ani pe meleaguri straine si nu vreau sa-nchid ochii pana nu-mi mai vad o data tara. Eu am cerut misiunea asta, desi pare sinucigasa. Ma cunosc prea multi...”, mai apuca el sa spuna, pentru ca in micutul bar au intrat niste rusi galagiosi.
Cei doi frati au tacut imediat, dar dupa cateva secunde au reluat discutia, banala, ce-i drept, pentru a nu da de banuit. „Doamne, si mai aveam atatea sa ne spunem! Hai mai bine sa ne plimbam”, i-a propus George.
„Nu, nu-i bine, ca exista patrule din loc in loc, care verifica actele, si n-am chef de explicatii”, i-a replicat Vasile. „Hai, ma, ca esti cu un ofiter roman. Gasesc eu ceva daca ne opresc.”
Dupa un sfert de ora, amandoi: „Daca n-ar fi fost razboiul asta nenorocit, cine stie, poate acum eram acasa, in Cadrilater”, spuse Vasile. „Amandoi ne-am ales drumul. Eu pe-al armelor, tu pe-al politicii. Odata si odata, ne venea si noua randul sa ne sacrificam. Vezi, daca ajungi pe-acasa sa le zici ca-s bine. Atat!”, i-a mai spus George.
Fara vreun cuvant in plus, simtind ca acesta ar putea fi de prisos, cei doi frati s-au despartit din nou. Fiecare pe drumul sau, dar amandoi cu gandul la tara. Urmatorul episod, duminica viitoare
