In versiunea regizorului Paul Haggis, nimic mai mult decat faptul ca toate sunt facute de oameni, respectiv de locuitorii orasului Los Angeles, o specie americana: "In orice oras normal... treci pe langa oameni, oamenii se lovesc de tine. In L.A. nimeni nu te atinge. Suntem mereu in spatele metalului si sticlei. Cred ca ne lipseste atingerea asta atat de mult incat ne lovim unii de altii doar ca sa simtim ceva".
Omul care "explica situatia" se numeste Graham (Don Cheadle), este detectiv de politie, este negru, are o mama nebuna, un frate hot si o iubita hispanica, tot politista. Filmul in care apare se numeste "Crash" si a castigat recent cel mai important dintre Premiile Oscar: cel mai bun film.
Boala Americii: rasismul
Contestat de o parte a locuitorilor Orasului Ingerilor, care-i dezmint realismul, dar si de o parte a criticilor de film, din cauza personajelor inchise intr-un stereotip cu unicul scop de a de-monstra ca societatea americana sufera de o boala incurabila, rasismul, filmul isi indeplineste destul de bine misiunea: sa fie inedit, sa fie morali-zator, sa te tina cu sufletul la gura, dar si sa te induioseze.
Personajele sunt prea multe pentru a conta numarul lor. Povestile lor se intalnesc pe parcursul a 48 de ore, pentru a demonstra ca si cei mai rai oameni sunt capabili de compasiune sau ca si cei mai bine intentionati sunt in stare de atrocitati.
Simptomele: violenta
Asa se face ca politistul Ryan (Matt Dillon) opreste o limuzina neagra, il da jos pe sofer, un negru, si-i perchezitioneaza minutios sotia, desi este imbracata in rochie de seara. Motivul: culoare pielii "suspectilor". Si reciproca e valabila: doi negri scot pistoalele, deschid usile unei limuzine negre, ii scot afara pe sofer si pe pasagerul din dreapta si fura masina.
Motivul? Au asteptat o ora jumatate in restaurant si nu i-a servit nimeni, pentru ca erau intr-un cartier de albi. Se intampla ca soferul si pasagerul jefuiti sa fie Rick (Brendan Fraser), procurorul general din Los Angeles, si sotia, Jean (Sandra Bullock). Pentru procuror, cea mai mare problema e ca va afla presa ca hotii erau negri si va pierde increderea populatiei de culoare. Pentru sotie, faptul ca cel care le schimba yalele, lacatusul Daniel (Michael Pena), este his-panic si mai mult ca sigur va vinde cheile baietasilor din cartier.
Totusi, politistul Ryan are acasa un tata bolnav de prostata, iar lacatusul Daniel are o fiica care se ascunde sub pat de frica glontului care i-a spart odata geamul de la camera.
In film apar si alte personaje, majoritatea bolnave, constient sau nu, de o maladie care-i face sa se urasca, sa doreasca sa faca rau, sa se razbune in momentul in care se simt atacati.
Stop cadru
*****
Regia: Paul Haggis
Cu: Sandra Bullock, Don Cheadle, Matt Dillon, Brendan Fraser
Distribuit de: Media Pro Pictures la Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema si Cinema Pro (Bucuresti).