Statens Museum din Copenhaga, Danemarca, gazduieste pana pe 7 septembrie 2008 o expozitie inedita, dedicata istoriei ramelor de tablouri. Curatorii au ales mai multe rame, multe dintre ele deosebit de valoroase, pentru a oferi publicului sansa de a descoperi istoria, genurile, modele si legatura dintre ramele de tablouri si tablourile in sine. Cuprinzand rame din Evul Mediu pana in prezent, expozitia de la Statens Museums demonstreaza cat de importante au fost ramele de tablouri, care au fost modelele preferate in anumite epoci istorice si ce rol au jucat acestea. Din secolul XIV pana in secolul XXI, artistii au sperat sa gaseasca pentru lucrarile lor acele rame care sa le scoata in evidenta. Dar si colectionarii si dealerii de arta au cautat ca operele vandute si cumparate sa arate cat mai bine, iar rama, atat de des trecuta cu vederea, sa fie pe masura picturii.
In istoria picturii, rama tabloului a fost mereu un intermediar intre pictura in sine si camera unde era expusa, avand atat functie practica, dar si rolul de a scoate in evidenta lucrarea, chiar de a-i spori valoarea artistica si materiala, eliminand "zgomotul vizual" din jur. Prezenta ramei face ca privitorul sa fie mai atent la lucrar, iar o rama prea bogata ar putea pune in umbra un tablou. Din pacate, in ciuda importantei pe care o au ramele de tablouri, pana acum le-au fost dedicate prea putine studii si inca mai putine expozitii, ceea ce face manifestarea d ela Statens Museum un eveniment inedit.
Din Evul Mediu si pana astazi ramele de tablouri s-au schimbat periodic, in functie de curentele si tendintele artistice ale momentului, devenind in timp un element de design foarte important. Istoria acestor schimbari este prezentata cronologic in cele cinci Sali ale expozitie, detaliind diversele stiluri si perioade. De la relatia aproape simbiotica dintre ramele medievale si lucrarile din cadrul acestora la ramele renascentiste mai simple, ramele decorative extravagante din perioada rococo si baroc, pana la ramele moderne, adesea create chiar de artist, este o calatorie intr-un domeniu prea putin cunoscut. Dar mai mult decat interesant. Si in acest domeniu au existat maestri, adevarati artisti ce au stiut sa creeze exact acele rame perfecte, un exemplu fiind Peder Christian Damborg, ale carui creatii in stil Empire s-au bucurat de mare succes in a doua jumatate a secolului XIX, mai ales in Danemarca.
Unele dintre piesele expuse sunt simple rame goale, altele incadreaza lucrari destul de cunoscute, pentru a demonstra legatura dintre intentia artistica si cadru. Un pictor precum Henri Matisse prefera sa transforme vechi rame in maniera renascentista in adevarate opere de arta, in timp ce altii preferau ramele masive, aparent greoaie, care construiau un spatiu definitoriu.
In afara ramelor si tablourilor alese din depozitele muzeului, curatorii prezinta si numeroase piese imprumutate de la muzee prestigioase din Europa, mai ales din Germania si Franta.
Martie 2008