Mult asteptat in Capitala (ultimul turneu al teatrului petersburghez a avut loc cu zece ani in urma) - dovada multimea de spectatori care s-au inghesuit marti si miercuri seara la intrarea Teatrului National (a carui Sala Mare s-a dovedit neincapatoare), "Cevengur" s-a dovedit o montare interesanta, profunda, cu actori de mare profesionalism, dar in care anii purtati in spate lasau sa se vada ridurile.
Ar fi la fel de interesant de stiut, in plus, cati dintre cei prezenti la reprezentatie erau cat de cat familiarizati cu romanul lui Andrei Platonov (unii dintre spectatori incercau sa afle la final, de ici, de colo, cate ceva despre carte si autor), de vreme ce Dodin nu dramatizeaza "Cevengur", ci preia o seama de teme si motive platonoviene, fara intentia de a-i reconstitui universul. Publicat postum, in perioada perestroikai (Andrei Platonov a incetat din viata in 1951), romanul - povestea maririi si decaderii proiectului utopic al unui grup de entuziasti de a construi comunismul intr-un sat din miezul Rusiei -, scris in anii '30 (si tradus in romaneste in 1990), a fost receptat drept o capodopera, unul din punctele nodale pentru rediscutarea mitului socialist si identitatii rusesti. Din pacate, pe cat e de cunoscut "Cevengur" in fosta Uniune Sovietica, pe atat de ignorat continua sa fie in Romania.
Teatrul coral al lui Lev Dodin (care semneaza scenariul, impreuna cu Oleg Senatov) reface in limbaj scenic, din intregul roman al lui Platonov, exclusiv dimensiunea motivationala, mecanismul interior care declanseaza, in mintea unor marginali ai societatii, ideea forjarii unui rai pe pamant, a unei lumi a fericirii generale. Un rai penduland intre Dumnezeu (obsesia unuia dintre personaje) si Rosa Luxemburg (iubirea din vis a altuia), martira prin excelenta a marxismului german (si a Internationalei), o utopie nascuta nu atat din speranta de mai bine, cat din disperarea inadaptarii, a imposibilitatii de a accepta nedreptatea unei ordini sociale considerata "cea mai buna dintre lumile posibile". Raiul acesta, al Rosei Luxemburg si al lui Karl Liebknecht, al lui Lenin si Buharin, li se prabuseste visatorilor Cevengurului sub picioare (decorul se scufunda in maruntaiele scenei); ei insisi, in loc sa mearga pe apa, ca noii Mesia ai paradisului terestru, se ineaca luand in brate pamantul insusi (bolovanii Cevengurului).
Cu un fir epic "slab" si mizand pe poeticitate, un teatru reflexiv estetizant, "Cevengur" isi vadeste varsta si momentul istoric (al anilor '90) in care a fost creat; intre timp, tragedia milioanelor de oameni care-au trait "raiul" pe propria piele inca nu si-a epuizat potentialul si nevoia de reflectie teatrala.
Odata cu "Cevengur" si recitalul de poezie si jazz dat, la Ateneul Roman, de Ion Caramitru si Johnny Raducanu, Festivalul National de Teatru a pus punctul final al acestei editii; FNT a atins anul acesta cele mai mari dimensiuni de la initierea sa: o durata de aproape doua saptamani, spectacole invitate din strainatate, o sectiune de dans contemporan si multe (prea multe, la o privire mai profunda asupra calitatii lor) spectacole de teatru din Romania. Spectatorii si-au putut cumpara bilete (la preturi foarte mari si incasate de teatrele-gazda) si mai toata lumea a avut, in final, acces la reprezentatii, iar anul viitor (ultimul in care selectioner unic este Marina Constantinescu), odata cu reforma teatrelor, vor avea loc si alte schimbari.
